De atunci, toate posturile de știri din întreaga lume au repetat fără încetare termenul, într-un fel de invocare rituală: COVID, COVID, COVID.

COVID-19 se presupune a fi un acronim care provine de la Corona Virus Disease și anul în care boala a fost identificată pentru prima dată, 2019. Cu toate acestea, ce se întâmplă dacă investigăm COVID conform algoritmului Dolly / Ylod / ילוד ? Șansele sunt ca literele ebraice inversate să nu returneze nimic semnificativ, nu? Până la urmă Dolly ar fi putut fi doar o coincidență bizară. Ei bine, coincidență sau nu, conform aceleiași reguli, COVID devine DIVOC transcris ca דיבוק în ebraică și chiar înseamnă ceva: posesie demonică. (Cuvântul este transcris în engleză ca dybbuk, b și v fiind reprezentate prin același pcaracter ebraic, Bet – ב). Pentru a înțelege mai bine ce este un dybbuk, vom apela la autoritatea profesorului Yoram Bilu, profesor de sociologie și antropologie la Hebrew University of Jerusalem și beneficiar al prestigiosului Premiu Israel în anul 2013.

Potrivit lui Bilu: „Termenul dybbuk (dibbuq) a fost folosit în cercurile mistice evreiești pentru a desemna spiritul unei persoane moarte, un păcătos notoriu în timpul vieții sale, care a pus stăpânirea temporară asupra unei ființe umane (…) posesia de către un dybbuk a fost întotdeauna concepută ca o afecțiune sau o boală iar agentul posesor, drept un intrus străin, periculos, care trebuia expulzat. (…) Exorcistul a fost întotdeauna un rabin venerat, care înfrunta spiritul cu diverse măsuri religioase adecvate folosite într-o ordine fixă și gradată.”

Citând operele renumitului cabalist Gershom Sholem, Bilu subliniază că „dybbuk, demoni sau suflete rele posedau ființe nefericite sau bolnave psihic”. Dybbuk-ul pare să vizeze în special femeile și copiii, iar „intensificarea emoțională sau excitarea” sunt condiții preliminare pentru o astfel de posesie demonică.

Bilu concluzionează: „Posesia de către un Dybbuk lăsa victima ca pe un obiect pasiv, lipsit temporar de conștiința de sine și fără autocontrol în fața a două autorități externe: spiritul posesor care o priva de identitatea individuală și rabinul-exorcist care obliga spiritul să plece.”

Dybbuk-ul este un motiv recurent în folclorul ebraic, precum și în artă, filme și piese de teatru.

Similaritățile dintre un dybbuk și virusul care produce COVID nu se limitează numai la nume. Dybbuk provine din verbul ebraic dāḇaq care se traduce prin „a adera” sau „a se agăța”. În mod similar modului în care un dybbuk preia corpul victimei sale, coronavirusul se agață de o celulă gazdă și preia controlul.

Conform MIT Technology Review: „Vârfurile de proteine ale virusului se atașează la o proteină de pe suprafața celulelor, numită ACE2. În mod normal, ACE2 joacă un rol în reglarea tensiunii arteriale. Dar atunci când coronavirusul se leagă de acesta, acesta declanșează schimbări chimice care fuzionează eficient membranele din jurul celulei împreună cu virusul, permițând ARN-ului virusului să intre în celulă. Apoi, virusul deturnează mecanismele de producere ale proteinelor din celula gazdă pentru a transpune ARN-ul său în noi copii ale virusului.”

Poate că analogiile de nume și modalitate de acțiune dintre COVID și dybbuk sunt doar niște coincidențe sau un joc benign de cuvinte. Poate. Dar poate sunt un indiciu că boala este un pas major în „procesarea alchimică a umanității”, un eveniment de primă importanță, la fel ca „Trinity” sau „Dolly”.

Dar de ce să nu le acordăm credit deplin fantasticilor producători de marcă de la OMS? Poate că analogia cu posesia demonică nu este superficială, ci una profundă. Dacă COVID este într-o mai mare măsură o problemă psihologică decât o boală virală? Ar însemna asta că prin FRICĂ, populației i-a fost indusă o stare de spirit asemănătoare transei hipnotice, așa încât să-și piardă independența față de autoritățile externe și să accepte limitări fără precedent ale libertății individuale? Inducerea fricii extreme poate fi califică drept „intensificare emoțională”, precondiția necesară pentru posedarea de către un dybbuk?

Dar oare putem îndrăzni să mergem și mai departe? Dacă problema cu care ne confruntăm nu este tocmai psihologică, ci una de natură spirituală? La urma urmei, tradiția medievală evreiască este foarte directă în ceea ce privește dybbuk-ul calificându-l ca pe o problemă spirituală, nu psihologică. Doar sofisticarea și scepticismul lumii academice moderne în toate chestiunile spirituale au făcut necesară translatarea condiției într-un limbaj acceptabil pentru „știință”. Dacă răspunsul este afirmativ, să înțelegem că un fel de exorcizare este singurul leac posibil? Să fie tocmai acesta motivul pentru care bisericile au devenit ținte principale în timpul carantinei?

René Girard afirmă în mod explicit că dorința mimetică duce în mod inerent la conflict și că societatea umană nu poate supraviețui decât prin mecanismul țapului ispășitor. La fel ca și Girard, în tradiția ortodoxă sacrificiul divin continuu al Euharistiei este elementul Katehonic care susține însăși existența societății. Este acesta adevăratul motiv pentru care euharistia a fost interzisă în timpul carantinei? Ne confruntăm oare cu aceleași forțe care cu decenii în urmă au planificat distrugerea materiei primordiale (prima materia) pe situl Trinity de Tisha B’Av în anul 1945?

Întrucât identificarea modelelor (pattern recognition) necesită un spirit alert, adevăratul motiv pentru care 19 a fost alăturat termenului COVID este lăsat în mod deliberat pentru a fi descoperit..!