UNDE SUNT ROMÂNII MEI?
Unde-ai fost, române frate, când plângea în undă Oltul?
Unde-ai fost când plângeau codrii sub securile de lotru?
Unde-ai fost când cei aleși, au vândut pământul nostru?
Ți-ai pierdut și rădăcina, nu mai știi care ți-e rostul.Erai dus pe căi străine și cu lacrima pe față
Căutând printre străini pâinea ce te ține-n viață,
Iar acas’, pe vatra rece, creșteau ghimpi și mărăcini,
Vândută pe mai nimic unora de neam străini.Unde-ai fost când munții noștri erau sărăciți de aur?
Când pleca către străini al românilor tezaur,
Ai tăcut în poartă, frate, crezând că nu-i vina ta
Iar acum până și apa vor veni ca să ți-o ia!Te-au momit cu vorbe goale și cu câțiva pumni de zloți
Să nu vezi cum peste glie calcă pașii celor hoți.
Și-ai rămas acum, sărmane, chiriaș în casa ta,
Cu privirea spre țărână, neștiind a mai lupta.Zdrențuit ți-e tricolorul și cu lancea în noroi
Căci nu are cin să-l poarte, nici în piept, nici la război.
Nici să-l fluture-n pridvoare, nici să moară-ntinși pe el,
Să nu pierdem ca mișeii tot ce am primit din cer.Unde-ai fost când adevărul era pus în lanț și jug?
Când istoria-ți de veacuri era pusă în coșciug?
Când minciuna ți-a ucis înc-odată voievozii
Ți-au rescris alt letopiseț toți străinii și nerozii.Adevărul zace-n cronici îngropate sub minciună,
Nu mai are cine astăzi, să-l dezgroape și să-l spună.
Ți-au pus legi nesocotite, scrise iute peste noapte
Să nu poți a vorbi liber, doar cu teamă printre șoapte.Iar în timp ce tu, române, strângi cureaua până la os,
Iude-și zornăie arginții, râd cu chipul lor hidos,
Stau pe jilțuri de mătase, luxul lor e orbitor
Și trăiesc pe cârca noastră, sugând vlaga din popor.Unde-ai fost când pruncii tăi luau drumul pribegiei?
Astăzi stă-ngropată-n iarba ulița copilăriei,
Satele stau pustiite făr-acei ce-au fost odată
Gospodari și plin de duh, mari în vorbă și în faptă.Biată Țară Românească, biet popor de mucava,
Geaba îți rodește-ogorul, roada însă nu-i a ta!
Și mă arde-o întrebare? Unde sunt românii mei?
Unde sunt bărbații vrednici și viteji ca niște lei?Până când lăsăm tâlharii, până când răbdăm necazul
Să ne vândă și mormântul, să ne scuipe și obrazul?
Noi răbdăm cu foamea-n casă și ne punem întrebări
Ei mănâncă avuția celei mai bogate țări.Dacă îndrăznești să ceri îți pun pumnul strâns pe gură,
Vor să fim o turmă mută, măcinați de-adâncă ură
Vor să fim ca vita-n jug, să muncim pân la mormânt,
Până ne-or cânta prohodul și ne-or pune în pământNu e munte, nu e codru, să nu aibă alți stăpâni
Am ajuns străini la vatra unde-am fost cândva români!
Poate-n ceasul cel din urmă, Doamne, pui biciul pe ei,
C-am ajuns in țara noastră doar o turmă de plebei.
Eliana Popa
…. din volumul: CÂNTEC PENTRU CEI DE MÂINE…
Ultimele postari ale lui ELIANA POPA (vezi toate)
- ELIANA POPA – UNDE SUNT ROMÂNII MEI? - 5 mai 2026
- ELIANA POPA – EROI AU FOST ȘI-O SĂ MAI FIE! - 20 aprilie 2026
- ELIANA POPA – VIAȚA MEA ȚI-O-NCHIN! - 11 aprilie 2026
