Dintotdeauna am avut un respect deosebit vis-a-vis de preoți, considerându-i, indiferent de slăbiciunile lor pământești, intermediarii noștri dintre cer și pământ. Cei care ne ajută să ne împăcăm cu Cel de Sus.

     Dar unele lucruri pe care le-am auzit și văzut în ultimul timp mi-au lăsat totuși mai multe semne de întrebare.

    Bunăoară, în una din zile un slujitor al Domnului, a afirmat la un post de televiziune că: „Înmormântările, cununiile și sfințirile de casă făcute de preoții caterisiți nu au nicio valoare!”. Acesta făcând aluzie la părinții care au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.

    Iar noi, cei care am apelat la aceștia din urmă, suntem obligați să repetăm toate rânduielile, fiindcă, mai nou, Atotțiitorul ascultă doar rugăciunile celor de la Mitropolia Moldovei, cea care se subordonează Patriarhiei Ruse. În rest, nicio rugă nu mai este valabilă.

     Apoi, tot acest preot, ca să-și întărească spusele face trimitere la ultimele cuvinte din „Crez”, unde se spune: „Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, încercând să ne convingă că și aici e vorba de biserica rusă, unica, una credincioasă, uitând că noi, basarabenii, nu suntem ruși, ci aparținem neamului românesc. Iar la Judecata de Apoi fiecare va sta în fața Domnului împreună cu poporul lui.

     Dar, meditând la vorbele acestui părinte, pe care nu credeam să le aud vreodată, fiindcă preoții ortodocși n-ar trebui să facă politică, să stropească armele cu agheasmă sau să binecuvânteze războaie, dar să trăiască în bună înțelegere și pace, mi-am amintit de o altă gafă.

     Am citit nu demult pe ușa unui lăcaș sfânt următorul anunț: „Nu aprindeți în Sfânta Biserică lumânări străine! Este păcat!”

    Un mesaj pe care nu știu câți îl înțeleg, pentru că majoritatea bunicuțelor noastre își cumpără lumânările din magazinele bisericești tocmai din motivul că nu au bani. Așa că vin cu ele de-acasă. Iar asta o fi însemnând – străine?

     Doar că, în timp ce și biserica are totuși nevoie de un venit, nu-i poate interzice „văduvei” să vină în casa Atotmilostivului cu ceea ce are, fiindcă se cunoaște pilda bătrânei care fiind săracă, n-a reușit să aducă în dar decât un braț de iarbă. Fapt pentru care, Cel de Sus i-a scris numele la intrarea-n mănăstire cu litere de aur.

     De aceea, înainte de-a plasa vreun anunț, mai ales pe ușa lăcașului sfânt sau de-a face vreo afirmație despre preoții buni ori preoții răi, ar trebui să ne amintim că Însuși Iisus a zis: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult”. (Luca, 12:48)