Un alt indicator ar fi că Constituția, deși scrisă în termeni favorabili poporului (în democrații, maxim de favorabilitate se obține prin consemnarea în Constituție a drepturilor și libertăților individuale, ale fiecărui membru al poporului suveran), este reinterpretată de guvernanți, astfel încât ei să facă legi care să nu mai fie de fel favorabile poporului suveran, iar drepturile și libertățile constituționale să fie neglijate în legislație sau să fie lipsite în parte de conținut, în exercițiul guvernării.

     Dar cel mai serios indicator al evidenței că guvernanții dintr-un stat democratic nu vor binele poporului suveran național este dat de faptul că guvernanții uneltesc la dezbinarea acelui popor, pe motive/pretexte de clasă, rasă, statut social, gen, ideologie etc.

     Indicatorii ăștia și alții ca ei nu i-am inventat eu. Ei sunt formulați încă din antichitatea greacă și sunt sistematizați de Aristotel în faimosul său tratat în opt “cărți“, Politica.

     Mai ales criteriul educației de stat, care ar trebui să asigure uniformizarea în înțelegere profundă a rolului cetățeanului în statul unit printr-un țel comun, de valoare strategică și fundamentat pe valori comune a fost preluat de toți gânditorii ulteriori, începând cu cei din Renașterea occidentală și continuând cu cei din epoca Luminilor, epocă din care a răsărit revoluția americană, cea de acum aproape 250 de ani.