Guvernul Bolojan, votat și susținut de coaliția cvadripartidă din Parlamentul României, știa prea bine, la fel cum știa și Președintele României (cel care l-a nominalizat pe premier și a numit apoi guvernul votat de Parlament) că nicio modificare, nici măcar de o virgulă, la vreo lege care afectează măcar cu un leu vreun magistrat, nu va trece de Curtea Constituțională a României.

     Și dacă cumva nu ar fi știut chestia asta de la ei de acasă, le-au spus-o cei mai înalți magistrați din ierarhia de putere judecătorească, cu subiect și predicat, în văzul și auzul întregii Românii.

     Ca urmare, am asistat de două luni încoace la o bătaie de joc la adresa publicului național, suveranul în România, de tipul “Dorele, fă-te că lucrezi (guvernezi)!“

     Guvernul Bolojan s-a (pre)făcut că gândește, câtărește și propune “pachete de măsuri“ pentru curmarea abuzurilor, fraudelor și risipei cu banul public, săvârșite de autoritățile române, deținătoare ale celor trei puteri în statul România. “Măsuri“ pe care guvernanții executivi le-au anunțat public, le-au explicat rațiunea cum s-au priceput ei mai bine (chiar dacă din explicații rezulta că habar nu au guvernanții executivi de ceea ce ar trebui să facă, pentru curmarea deficitului masiv și îngrijorător, d-apoi pentru buna guvernare a patriei, în prag de război european) și apoi și-au asumat cu succes răspunderea în fața Parlamentului populat de senatori și deputați ajunși acolo pe liste de partid, față de care au singura lor responsabilitate.

     Parlamentarii s-au (pre)făcut că studiază propunerile legislative ale Guvernului votat de ei, că le cântăresc și că le apreciază ca juste și fezabile, astfel încât i-a acordat guvernului încrederea.

     Pe tema pensiilor magistraților (pensii care oricum înseamă o câtime nesemnificativă din totalul cheltuielilor aiurea ale Guvernului) s-au pronunțat și magistrații înșiși, care s-au (pre)făcut îngrijorați că drepturile și mai ales privilegiile lor ar fi afectate de legea aferentă, propusă de Bolojan și trecută prin asumarea răspunderii în Parlament.

     Când zic despre fiecare din ăștia că s-ar fi (pre)făcut că lucrează, am în vedere exact ceea ce am spus la început și anume că toți știau cu siguranță că niciun demers din acesta executivo-legislativ despre magistrați nu va trece de Curtea Constituțională a României, cea care nu este curte de justiție, judecătorii constituționali nu sunt magistrați și legea pensiilor magistraților nu îi afectează direct pe mai niciunii dintre curteni.

     Ca să fi fost onești și să fi prevenit o asemenea certitudine, ar fi trebuit ca Guvernul Bolojan, sub autoritatea Președintelui României și pe mâna majorității parlamentare care a făcut posibilă coaliția cvadripartinică să pună ordine în România, referitor la Curtea Constituțională, cea care

         – a anulat în 6 decembrie anul trecut întregul proces electoral de alegere a Președintelui României,

         – fără să aibă vreo atribuție constituțională sau legală în acest sens,

         – fără să își întemeieze hotărârea pe vreo prevedere expresă de lege sau consituțională,

      – fără să fi fost sesizată de una dintre autoritățile publice nominalizate în lege că ar fi competente în sesizarea Curții Constituționale cu oricare dintre aspectele prevăzute explicit în Constituție și în lege și

        – fără să aibă procedură ori instrumente (ca să nu mai zicem nimic despre competențele inexistente) să se sesizeze din presă despre eventualele neregului privind alegerile prezidențiale,

       – nereguli din care nici nu rezulta în vreun fel că procesul exectoral ar fi fost viciat măcar un pic, d-apoi la nivel de anulare a lui în întregime.

     Iar după anulare CCR a mai și impus un nou proces electoral prezidențial, la o dată neprecizată și cu mențiunea în afara Constituției și a legii cum că Președintele României ar fi putut să își prelungească mandatul, fără tremen și fără temei, astfel încât democrația reprezentativă în România a fost anulată, în componenta sa prezidențială, pe o perioadă de aproape o jumătate de an.

     În toată această perioadă, dar mai ales după ce un nou Președinte a fost ales iar acesta a numit un nou Guvern, nimeni nu s-a preocupat să revadă legislația la temă, să constate că CCR a făcut abuz de funcție și uzurpare de calități oficiale, în dauna persoanelor cu drept de vot și de a fi alese, încălcând astfel cele mai serioase drepturi democratice ale suveranului colectiv, poporul român.

     Și nu numai Guvernul și Președintele s-au făcut că plouă. Autoritatea judecătrească, cu Consiliul Superior al Magistraturii, dar și Înalta Curte de Casați și Justiție, cu Ministerul Public și cu instanțele subordonate s-au făcut și ele că plouă, deși s-ar fi putut autosesiza din spațiul public de gravele infracțiuni comise de curtenii constituționali, chiar în condițiile în care arogarea de atribuții inexistente în Constituție și în lege nu e sancționată de legea penală, ca atare.

     Așa că avem acum și explicația pentru care CCR a respins o lege a pensiilor magistraților pe care magistrații înșiși nu și-o doresc, deși curtenii constituționali nu sunt magistrați ei înșiși (e drept că între ei sunt unii care cumulează pensia de magistrat cu cea ce curtean constituțional, dar ăia nu sunt majoritari).

     Cum ar putea CCR să facă altfel decât vor magistrații, atâta vreme cât curtenii constituționali se află la mâna procurorilor și judecătorilor, să nu ajungă pe băncile acuzaților, pentru infracțiunile săvârșite cu ocazia Hotărârii 32, din 6 decembrie 2024?

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Proasta guvernare și reaua guvernare