HARI BUCUR-MARCU – Guvern cu puteri executive depline

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Guvern cu puteri executive depline

     În urmă cu trei luni, explicam celor care acceptau să se uite la ceea ce spuneam eu, că niciun partid nu vrea să formeze vreun guvern cu puteri executive depline, deoarece nimeni nu vrea să rezolve adevăratele mari probleme ale guvernării (primele trei fiind PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență, SAFE – Security Action for Europe și OECD – Organisation for Economic Co-operation and Development).

     Fiecare dintre aceste probleme necesită ca guvernanții să facă ceea ce nu au făcut niciodată în România, și anume buna guvernare (care înseamnă guvernarea bună cu și pentru suveranul colectiv – poporul în întregul său).

    Concret, orice guvern cu puteri executive depline și cu program de guvernare onest, în România anului 2026, ar trebui să se ocupe de “elaborarea și implementarea unor politici strategice, inovatoare și bazate pe date reale, politici menite să sporească eficiența sectorului public (să producă bunuri publice cu costuri cât mai mici și de calitate cât mai mare) și să asigure îndeplinirea angajamentelor guvernamentale față de cetățeni“ (citatul e chiar din misiunea OECD), în context european și euro-atlantic.

     Cu aceeași ocazie, dădeam exemplul de politici strategice pentru domeniul apărării naționale, codificate în Cartea albă a apărării și în Directiva de planificare, conform legii de referință, politici din care să rezulte o viziune de pregătire a României pentru războiul de alianță, de coaliție sau chiar individual, într-un tremen istoric scurt, de doar câțiva ani de acum înainte.

     Cu mențiunea obligatorie că doar un guvern cu puteri executive depline ar putea formula și codifica în documentele prevăzute de lege asemenea politici publice strategice, deoarece ele, politicile trebuie obligatoriu validate de suveranul național, prin organele sale reprezentative, în cazul concret, prin Parlamentul României.

     Ori un Guvern care a primit din partea Parlamentului o moțiune de cenzură, în urma căreia a fost demis, nu se mai poate adresa aceluiași Parlament cu nicio propunere de politici publice, strategice sau nu.

     Așa cum nu se poate adresa Parlamentului nici cu vreo lege a bugetului de stat pentru anul următor și în perspectivă pentru încă doi-trei ani, ori cu vreo oricare altă inițiativă legislativă.

     Demersurile în curs pentru formarea Guvernului Niculescu sunt evident menite să producă un guvern cu drepturi depline, care măcar să propună Parlamentului un buget de stat pentru anul viitor, după care poate să dispară, dacă e să ne luăm după spusele desemnatului și ale principalelor partide parlamentare.

     Nicăieri în declarații și în poziționările publice ale președintelui României Nicușor Dan, ale leaderilor de partide parlamentare sau în atitudinea transparentă a desemnatului prim-ministru Luca Niculescu nu am regăsit până acum vreo referire la marile și presantele probleme ale guvernării executive, dintre are am exemplificat primele trei – PNRR, SAFE și OECD.

     Așa că ar trebui să ne așteptăm ca Guvernul Niculescu, dacă trece, împreună cu un program al său de guvernare, să fie un așa-numit guvern de sacrificiu și nimic mai mult.

     Cum ar veni, avem în perspectivă un guvern care să facă și să trimită în Parlament bugetul de stat pentru 2027 (inclusiv o foarte restantă și imperios necesară rectificare bugetară pentru ultimul trimestru al acestui an) și cam atât.

     Iar dacă asta este realitatea, atunci zău că nici nu mai merită să îmi consum inteligența, ca membru al publicului național avizat și interesat de soarta României, ca să văd ce miniștri vor fi în Guvernul Niculescu, ori care sunt prevederile Programului de guvernare, măcar pentru domeniile la care chiar mă pricep.
___________________________

P.S.

    Îi înțeleg dar îi și deplâng pe cei care se uită la formarea Guvernului Niculescu cu vreo speranță că vor primi vreun leu în plus la pensie, ori că vor plăti cu un leu mai puțin pe litrul de benzină, de pe urma noii guvernări.

 

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Perspectivă

Ultimele postări