Parlamentul…

     Parlamentul care ar trebui să aprobe Guvernul Mureșan și Programul său de guvernare este același parlament care a fost ales la 1 decembrie 2024, în urma unei campanii electorale probabil la fel de compromise, dacă nu mai compromise decât campania electorală prezidențială (aia care a dus la anularea întregului proces electoral prezidențial și la blocarea democrației reprezentative în România, pentru o jumătate de an).

     Doar că, conform Constituției, Parlamentul României își validează de capul său rezultatul alegerilor din care a apărut el.

     Iar singura modalitate de a-l dizolva este ca Parlamentul să nu fie în stare să voteze Guvernul, adică să nu predea puterea executivă în stat unuia dintre partide sau vreunei coaliții de partide, preferând ca statul să nu își poată exercita acea putere.

     Procedura de dizolvare a Parlamentului este stabilită de Constituția României, în Articolul 89 – Dizolvarea Parlamentului

     (“După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României POATE să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“).

     Din nefericire pentru poporul român, suveranul național, președintele Nicușor Dan nu poate exercita rolul și atribuțiile curente, banale ale autorității pubice cu numele Președintele României, d-apoi să instaureze un caz fără precedent în România constituțională democratică, respectiv dizolvarea Parlamentului.

     Dar nu asta este marea problemă a patriei noastre dragi.

    Marea problemă existențială pentru această patrie este definită de răspunsul la întrebarea veche de peste 2000 de ani*: cui îi este benefică criza asta, în care puterea executivă în stat este practic refuzată de a fi încredințată complet Guvernului României, prin acțiunea deținătorilor puterii legislative, cei din Parlamentul României?

     De ce ar fi un răspuns posibil o mare problemă existențială pentru România? Deoarece este evident răspunsul invers: cu siguranță că o asemenea situație nu folosește de fel publicului național.

     Vorbim despre situația în care, în mai puțin de doi ani, România a fost privată pentru 6 luni de reprezentarea democratică a suveranului național, poporul român, prin Președintele României (care este și comandantul forțelor armate, fiind el garantul independenței, unității naționale și integrității teritoriale a țării) și pentru alte 4 luni este privată de exercitarea cu atribuții complete a puterii executive de către Guvernul României.

    Cu ochiul liber, se poate vedea că cei care trag beneficii de pe urma acestei situații sunt inamicii poporului român. Cei din afara și din interiorul granițelor naționale, la un loc.

     Doar că ar mai fi ceva, mult mai grav.

     Toate statele de civilizație democratică occidentală se pregătesc asiduu pentru război. Adică, se pregătesc pentru a descuraja sau pentru a preîntâmpina un război, ori pentru a ieși victorios dintr-un război inevitabil.

     Mai puțin România.

     Desigur, și noi mimăm că ne-am pregăti, tot aducând în discuție faimosul program SAFE, despre care de fapt nu știm nimic, nici măcar că, în cele mai fanteziste rezultate, înarmarea prin SAFE ar putea să sporească puterea militară a României cu 15 – 20 la sută (cel mai probabil nu va fi de fel vorba despre vreo majorare de putere militară, dar vor fi șanse de diminuare drastică a ei, a puterii militare, prin diminuarea capacităților de comandă, control și susținere a unei participări românești la un război de amploare).

     Dar mimarea asta este cam la fel ca cea din parabola cu umbrele din peștera lui Platon.

___________________

* Notă: Cicero îl invocă repetat pe un reputat judecător al vremurilor sale, care întreba de fiecare dată “cui bono fuisset?“, pentru a stabili intenția cu care cineva a ales deliberat să încalce legea.

 

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – La mila altora…