Acum ceva timp am urmărit pe reţelele de socializare o filmare în care un domn s-a apropiat de nişte adolescenţi care vindeau flori la un colţ de stradă. Şi pentru că aceştia nu aveau şi-o casă de marcaj, bărbatul a decis să ia florile, dar să nu le plătească, lăsându-i pe acei tineri cu ochii în lacrimi.

     Apoi, la câteva zile distanţă, probabil că după ce a fost înjurat pentru gestul lui, acesta a înregistrat şi partea a doua a acestui videoclip menţionând că ceea ce-am urmărit n-a fost nimic altceva decât un simplu experiment social. Doar că această afirmaţie nu m-a mai convins, pentru că dacă ar fi fost aşa cum susţine, ar fi postat întreaga filmare de la bun început, fără să aştepte reacţia oamenilor.

     Gestul acestui domn nu mi-a lăsat doar un gust amar, dar m-a făcut să mă întreb încă o dată ce s-a întâmplat cu societatea noastră şi când şi unde a plecat bunătatea din noi. În care moment am devenit atât de răi şi insensibili la suferinţa celuilalt, ignorând mai ales lacrimile unor copii, care cine ştie în ce situaţie precară se află. Însă, reflectând la aceste lucruri, gândul m-a dus la o pildă pe care am citit-o ceva mai demult.

     Cică într-o încăpere ardeau patru lumânări şi la un moment dat au prins să vorbească. Prima a spus: „Eu sunt liniştea, dar oamenii din ziua de azi au uitat că mai pot face parte din viaţa lor”. Şi, terminând această frază, flacăra ei s-a stins. Atunci s-a auzit şi a doua voce: „Eu sunt credinţa, însă lumea se laudă că poate trăi foarte bine şi fără mine”. Spunând aceste cuvinte, s-a stins şi ea. A treia s-a prezentat: „Eu sunt iubirea, dar omul uită să mai iubească. Uneori nu-l iubeşte nici pe cel care-i este cel mai drag”. Dar nu şi-a terminat bine gândul că în clipa aceea a intrat în încăpere un copil plângând şi a început să le certe: „Voi toate ar trebui să ardeţi mereu, fiindcă omenirea are nevoie de voi!”

     Şi atunci a patra lumânare l-a liniştit: „Nu-ţi fie frică! Eu sunt speranţa şi atât timp cât flacăra mea nu se va stinge, le putem reaprinde şi pe celelalte!”

     Sper ca această întâmplare să o citească şi acest bărbat care s-a purtat inadmisibil cu aceşti tineri şi să se gândească la faptul că a fi om nu înseamnă doar să arăţi bine atunci când te uiţi dimineaţa-n oglindă, dar înseamnă şi să-l iubeşti pe aproapele tău. Până atunci însă, nu ne rămâne decât să nădăjduim că bunătatea se va întoarce din nou în inima omului.

     Fiindcă atâta timp cât există speranţa, încă nu-s toate pierdute…