În timp ce se plimbau pe aleea înflorită de tei, îşi făceau visuri. Despre cum se vor căsători, vor avea o casă, copii, şi vor îmbătrâni împreună când anii s-or sfârşi. Doar că până atunci ea va trebui să-l aştepte să se întoarcă de la război.

        – Nu fi speriată, când voi reveni, vom face o nuntă fermecătoare, aşa ca şi tine, şopti băiatul.

        – Am să te aştept. Am să-ţi scriu în fiecare zi. Să-mi răspunzi.

        – Neapărat. Timpul trece repede, uimitor de repede, ai să vezi!

   Într-un colţ al camerei, colorat de mucegai, ea îi scria de dragoste. Despre nopţile care plâng de dragul lui până la răsăritul soarelui, despre cum vor dansa în curtea casei lor cu picioarele goale şi despre cum îşi vor creşte pruncul care va purta numele bunicului.

   Apoi, sărută fiecare scrisoare vrând prin gestul ei să pecetluiască fiecare făgăduinţă. Iar el îi răspundea mereu cu aceeaşi frază: „Am să te iubesc toată viaţa!”

   De câteva săptămâni însă, n-a mai primit nicio veste de la ea. În curând avea să se învoiască pentru câteva zile şi, în sfârşit, avea să o ţină iarăşi în braţe.

   Îşi imagina că poate este grav bolnavă şi nu este în putere nici să scrie sau cine ştie?, n-are hârtie, nici pixuri ori l-a uitat…

   În acea zi s-a oprit pentru o clipă la capătul străzii, a căutat cu privirea fereastra de unde priveau împreună răsăritul soarelui şi s-a grăbit să intre în clădire, urcând scările mai mult zburând, ca şi cum avea aripi. S-a oprit la ultimul etaj şi a păşit pe coridorul îngust şi întunecos. Lipsa luminii i-a creat impresia că îl îmbrăţişează toată bezna din lume ori că se află într-un tunel nesfârşit. Şi cu aceste gânduri a ridicat mâna să bată la uşă, dar aceasta i s-a oprit în aer, pentru că în acel timp a simţit cum piciorul lui s-a lovit de ceva ce se afla chiar la colţul ei.

   S-a aplecat şi a căutat grăbit să aprindă un chibrit, iar la lumina lui a descoperit un tablou cu panglică neagră de unde-i zâmbea trist iubita lui. Semn că războiul nu-i răpeşte doar pe cei de pe front, dar şi pe cei care-i aşteaptă să se întoarcă.

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”

Citește și: DOINA DABIJA – Eseuri neînţelese