S-au făcut ierarhii și s-au acordat medalii unor sportivi de performanță perfect egală, care au fost deparajați de o lungime de unghie, la înot, ori de doi milimetri distanță între călcâi și suprafața „covorului” de gimnastică, la sol.

S-au închis ochii la avantajele obținute de unii sportivi pe bază de testosteron, pe bază de echipament de „ultimă generație”, pe bază de culoarul de concurs și așa mai departe.

Cu siguranță că sportivii în care națiunile ce i-au trimis la Paris investiseră sume imense au luat mai multe medalii decât sportivii proveniți din națiuni sărace, dezinteresate de sport și desigur mult mai multe decât sportivii fără vreo națiune în spate.

Au fost făcute clasamente și s-au acordat medalii pe bază de impresii, de stări sufletești, de nivelul de atenție și de cheful judecătorilor, fie că ăia erau arbitrii sau erau curteni ai Tribunalului Sportiv.

Toate observațiile defavorabile de mai sus nu poartă specific local. Adică nu au treabă cu Paris, Orașul Luminilor. Nici măcar cu Franța nu au ele vreo treabă.

Dacă ar fi să reproșez cuiva ceva este reproșul pe care îl fac publicului mondial, care acceptă ca ideea de performanță umană prin sport să devină o piață, o negustorie, o sursă de îmbogățire a unora pe seama altora, dar și o formă de manipulare a sentimentelor oamenilor de aparteneță la umanitate, în sensul desprinderii lor de mândria de a fi oameni, adică semeni cu cei care pot sări peste 2,10 m înălțime, sau cu cei care pot să ridice cu brațele greutăți de peste 200 kg, de pildă.

În locul aceste mândrii de a fi oameni, olimpiadele promovează în publicul mondial o polarizare emoțională a celor care sunt îndemnați de-a dreptul sau subliminal să țină cu unii și să îi dezavueze pe alții, dintre cei ce pot avea asemenea performanțe și care sunt departajați în întrecerea olimpică de măsurători milimetrice sau de miimi de secundă. Polarizare pe motive de naționalitate, de rasă, de statut social, de club și așa mai departe.

Și așa vor rămâne lucrurile, câtă vreme se vor face bani din olimpiade. Așa că tot ce putem noi face e să ne obișnuim cu ideea.

La revedere, în Los Angeles, 2028!

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Pentru o eventuală lectură de weekend: Criza de identitate