În Apuseni există un munte care s‑a sfințit în lupta moților pentru libertate și identitate. E un fel de Kogaion al Bucegilor din Munții Apuseni, Țara de Piatră, așa cum a descris-o frumos Geo Bogza. Muntele Găina este atestat încă din vechime ca un spațiu al identității țopilor, acești moți mândri, rădăcina etnică românească a moților. Posibil să fi fost un munte sfânt, loc de rugăciune pentru daci și proto‑români.

     Muntele Găina se află la 1.486 m, în Munții Apuseni, și ocupă un loc central în cultura și memoria moților. Aici vin moții din comuna lui Avram Iancu să amintească locul mult iubit de Crăișorul Munților. Platoul muntelui a fost, din timpuri străvechi, punct natural de întâlnire pentru comunități montane răsfirate, iar tradiția Târgului de Fete, atestată documentar pentru prima dată în 1816, i‑a conferit rolul de spațiu social, economic și ritualic al regiunii. Este un spațiu al interferențelor culturale și naționale. Sărbătoarea moților pe muntele Găina se desfășoară în fiecare an în apropierea zilei de sărbătoare creștină Sf. Ilie.

     Inițial, Găina a servit ca loc agropastoral și de cult solar: păstorii urcau la solstițiul de vară pentru sărbători, trocuri primitive (sare, lână, unelte, animale) și marcarea transhumanței. Pe fondul izolării gospodăriilor — „crânguri” — și al riscului de consangvinizare, platoul a evoluat, în secolele XIX–XX, într‑un spațiu neutru pentru întâlniri matrimoniale. Târgul de Fete a avut astfel o funcție demografică și socială: fetele veneau însoțite de familii, expuneau zestrea în lăzi sculptate ca semn de hărnicie și statut, iar preoții urcau pentru a oficia și înregistra căsătoriile. Evenimentul combina negocierea alianțelor, dansul tradițional și, când era cazul, cununia celebrată pe loc. (Sorin Sabău – https://ibn.idsi.md/…/C%D0%B2teva%20consideratii%20cu…)

    Atestarea din 1816 provine dintr‑o lucrare literar‑documentară numită „Poema Munților Beiușului”, scrisă de cărturarul bihorean Dimitrie Meciu. Aceasta este prima scriere dovedită în care este menționată nedeia tradițională din această zonă a Munților Apuseni. Dimitrie Meciu (Metsiu) a fost un literat și cărturar român legat de zona Beiușului, implicat în viața culturală a românilor din Transilvania de la începutul secolului al XIX‑lea. În opera sa din 1816, „Poema Munților Beiușului”, el descrie realitățile și obiceiurile moților și crișenilor. Tot acolo consemnează prima strigătură (chiuitură) de joc din cultura română, specifică nedeilor de pe munte. Deși textul a fost conceput ca o poemă descriptivă, el a rămas în istoriografie ca singura dovadă scrisă și datată fix în anul 1816 care confirmă oficial că aceste adunări populare (nedei) erau deja o realitate stabilă în Apuseni. Ulterior, această primă mențiune a fost preluată și popularizată de marii publiciști ai secolului al XIX‑lea, printre care se numără avocatul Rubin Patiția în scrierile sale din 1872, apoi Iosif Vulcan în revista Familia (1878) și, mai târziu, scriitorul Ioan Slavici. (https://biblioteca-digitala.ro/…/30-Sargetia-Acta-Musei…)

    Platoul a fost perceput și ca o frontieră administrativă mobilă în epoca austro‑ungară, împărțindu‑se imaginar între zonele spre Vidra/Alba (moții ardeleni) și spre Hălmagiu/Arad‑Bihor (crișenii). Demarcările stricte ale spațiului, taberele de campare și disciplina participării preveneau conflictele teritoriale sau economice între participanți. Era un spațiu al congruenței identitare.

     Avocatul Rubin Patiția (1841–1918), originar din Câmpeni și autor al numeroaselor relatări despre viața moților, oferă o imagine empatică și științifică a târgului. El demontează stereotipurile externe despre „târgul de sclavi”, explicând că etalarea zestrii era un act de mândrie culturală, nu o vânzare. Patiția descrie disciplina platoului — trasarea unei linii pe sol între tabere dimineața duminicii — și consideră Găina un „templu național în aer liber”, loc de afirmare a portului popular în fața presiunilor de maghiarizare. Avocatul a precizat că, în ziua nedeii, moții se așezau de o parte a platoului, iar crișenii de cealaltă. El a explicat că această așezare nu era întâmplătoare: prin mijlocul platoului trecea o linie de demarcație invizibilă care separa cultural Transilvania (zona moților) de „Țara Ungurească” (zona crișenilor din Crișana și Zărand).

    Avocatul a criticat dur jurnaliștii străini și scriitorii vremii care răspândeau „scornituri malițioase” și povești inventate despre locuitorii din „Țara Moților”. El a combătut cu vehemență mitul conform căruia pe munte s‑ar „vinde” fete, explicând că adunarea era un spațiu de respect reciproc, de întâlnire culturală și de comerț cinstit între cele două comunități vecine.

     Pe lângă realitățile sociale, circulă și mituri magice despre munte. Legenda găinii fermecate cu ouă de aur spune că o zână‑găină locuia pe munte și oferea, o dată pe an, ouă de aur celor care se căsătoreau din dragoste curată; lacomia unora ar fi alungat‑o definitiv. Astfel, folclorul completează memoria comunitară a muntelui. Este un spațiu al etnofolclorului românesc. (https://www.dacoromania-alba.ro/nr07/motii.htm)

    De asemenea, conexiunea dintre Muntele Găina și Avram Iancu este profundă și multi‑nivelară. Născut la Vidra de Sus (astăzi comuna Avram Iancu), liderul moților a transformat adunările de pe platou în tribune politice în 1848. În primăvara și vara revoluției, Iancu, împreună cu camarazi precum Simion Bălț și Ioan Buteanu, a folosit prezența masivă a oamenilor la târg pentru a transmite vești de la Blaj, a ține discursuri mobilizatoare și a organiza nuclee ale legiunilor țărănești care urmau să apere Apusenii împotriva trupelor maghiare. Rubin Patiția, care l‑a cunoscut personal, rememorează magnetismul vorbirii lui Iancu: se urca pe stânci sau pe obiecte înalte și „vorbea direct pe limba și sufletul moțului”, îmbărbătându‑l la rezistență.

     Împăratul a urcat pe Muntele Găina special pentru a se întâlni cu Avram Iancu în 1852 și a‑l decora pentru loialitatea sa militară din timpul Revoluției de la 1848. Gestul de protest: Avram Iancu a refuzat să se prezinte și s‑a ascuns în munți. El a transmis că nu s‑a luptat pentru medalii sau decorații, ci pentru drepturile națiunii române, care fuseseră uitate de curtea de la Viena. Banderiul de femei: în locul lui, împăratul a fost întâmpinat pe munte de mama lui Avram Iancu, în fruntea unui grup de femei călare, un gest simbolic de mândrie al comunității moților. (Marinel Chirițescu. https://www.uab.ro/…/Rezumat_romana_Teza_Marinel…)

     Ultimii ani ai lui Iancu au fost marcați de melancolie: deziluzionat după înăbușirea revoluției și refuzând onorurile împărătești („Să se decoreze mai întâi poporul…” este emblematic pentru atitudinea sa), Iancu rătăcea prin potecile Apusenilor; prezența sa la târguri rămânea însă un mit viu, iar simpla sa apariție provoca respect pios în rândul moților pe Muntele Găina.

    Legătura erou–munte a fost consacrată oficial la 1 septembrie 1924, când, cu ocazia centenarului nașterii lui Avram Iancu, a fost sfințită pe o culme secundară a masivului — astăzi numită Găina Cruce (1.466 m) — o monumentală cruce de piatră. La ceremonie au participat membri ai Familiei Regale (Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele Carol) și oficiali ai statului (printre care Ion I. C. Brătianu), transformând locul într‑un reper de pelerinaj și comemorare națională.

    Astăzi, Târgul de pe Muntele Găina are loc anual, în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie). Deschiderea este marcată de femeile din comuna Avram Iancu care cântă la tulnic. Evenimentul s‑a transformat dintr‑un obicei matrimonial într‑un festival etno‑cultural care atrage meșteșugari, ansambluri folclorice și turiști, păstrând totuși elemente esențiale ale identității moților: portul popular, ritualurile și memoria istorică.

     Pe vârful muntelui azi se află o impresionantă statuie realizată de sculptorul Ilarion Voinea. Lucrarea a fost finalizată în iulie 1998. La realizarea monumentului, sculptorul a colaborat îndeaproape cu Emil Crețu din Cluj‑Napoca, Adrian Mitran și Daniel Mitran.

     Muntele Găina rămâne o topografie a memoriei colective: loc al practicilor agropastorale și rituale, tribună a mobilizării politice sub Avram Iancu și spațiu sacralizat prin sacrificii, legende și monumente. Prin târg, prin scrieri ca ale lui Rubin Patiția și prin crucea de pe Găina Cruce, muntele și‑a câștigat statutul de simbol al rezistenței culturale și al coeziunii comunitare în istoria Transilvaniei.

     Muntele Găina este un simbol al dorinței de libertate a românilor. Un loc în care, în miezul verii, moții și conducerea Societății Culturale „Avram Iancu” aduc un pios omagiu luptei Crăișorului Munților pentru drepturi și libertăți naționale, dar și un omagiu tradiției îndelungate venite din timpuri străvechi ale țopilor, urmași ai dacilor și ai romanilor. Muntele Găina este un spațiu al interferenței sacrului cu profanul social‑economic și politic al moților, un altfel de Kogaion românesc din Țara de Piatră, condus de Avram Iancu în 1848–1849 pentru libertatea românilor. În veci!