Pentru o eventuală lectură de weekend: Criza de identitate
Marile colectivități umane, cum ar fi popoarele sau triburile, se formează nu pe baze identitare, ci pe baza sentimentului de aparteneță a membrilor indiviuali la o asemenea colectivitate.
Abia apoi, în studierea acestui sentiment de aparteneță, putem vorbi despre condiții favorabile, cum ar fi acceptarea individului de către ceilalți membri ai colectivității, includerea sa în proiectele și acțiunile acelei colectivități, precum și identificarea unor repere identitare, acceptate de toți și de fiecare dintre ei.
Sunt elemente constitutive ale unei complexități cum este o națiune, care se petrec în mod natural. Omul este o ființă socială prin excelență. Individul uman nu se definește pe sine și nu este definibil ca om decât în context social. Mai ales că indivizi identici chiar că nu există (există indivizi asemănători într-o măsură mai mică sau mai mare, dar identici nu există, nici măcar între frații gemeni, proveniți din aceeași celulă).
De aceea sentimentul de apartenență este esențial în definirea unui individ în funcție de colectivitate. Mult mai important decât identitatea acelei colectivități.
Asemenea noțiuni, cum sunt apartenența, identitatea, acceptarea, incluziunea socială pot fi ușor confundate între ele, pot fi ierarhizate fals, iar confuziile și ierarhizările false pot duce foarte ușor și foarte frecvent la crize de identitate, în cadrul colectivului uman, sau la crize de apartenență, în cazul indivizilor care compun acel colectiv uman. Prin colectiv uman înțelegând orice alcătuire, de la familie și până la umanitate, în întregul ei.
În istoria românilor, nu cred că este vreun alt episod istoric mai relevant pentru asemenea crize de identitate și de apartenență, decât epoca exacerbării dictaturii proletariatului, după model stalinist, în România de imediat după cel de-al doilea război mondial.
Epocă ce a ținut vreo două decenii, în care unor personalități extrem de benefice poporului român li s-a refuzat apartenența la națiunea română, națiune care a trecut prin cea mai gravă criză de identitate din istoria sa modestă, la vremea aceea de nici o sută de ani.
Și am în minte nu doar rusificarea, sovietizarea, estificarea forțată a națiunii române, europeană și occidentală prin vocație și prin limbă și civilizație de sorginte latină, ci și impunerea unor ierarhii false între cetățenii națiunii, peste care au fost promovate forțat noi elite, nenaturale, formate din analfabeți, dintre care mulți erau și minoritari etnici, din oameni răi, criminali chiar, dar loiali comunismului.
Și în epocile istorice anterioare, națiunea română și precursoarea ei, din provinciile românești, au cunoscut fenomene sociale și politice de natura impunerii unor ierarhii false, dar niciodată până în acele două decenii de după al doilea război mondial nu s-a întâmplat acest fenomen la nivel de mase largi, afectând indivizi cu milioanele și producând drame individuale și de familie cu sutele de mii.
Evoc acea epocă cu scopul explicit de a o compara cu epoca în care trăim acum.
De trei decenii, în democrația românească, se dezvoltă tentative politice, culturale, economice de ierarhizare falsă a membrilor națiunii române. Care ierarhii nu se fac pe bază de merite, de potențial individual pentru binele colectiv, național, ci se fac pe bază de nepotism, inclusiv de familie de tip mafiot, pe bază de clientelism și pe bază de impostură.
Se încurajează cu sârg abandonarea sentimentului de apartenență la națiunea română (care națiune este română nu pe criterii etnice, ci pe criterii de conviețuire umană în același areal politic, delimitat de frontiera de stat a tuturor locuitorilor acestor tărâmuri de legendă) pentru milioane de români, mai ales cei care sunt harnici, destoinici, inteligenți și capabili să își făurească o viață a lor și o viață de familie oriunde vor dori ei.
Se promovează false repere identitare, prin care indivizii onești să ajungă să le fie rușine că sunt români, iar indivizii subinteligenți, subeducați și incapabili de trai pe seama propriei lor performanțe să ajungă să fie mândri că sunt români.
La fel de deliberat se manipulează și fenomenele de incluziune socială, astfel încât cei dependenți de societate să devină instrumente de vot în favoarea celor care le promit că statul le va da mai mult decât ar visa ei să primească. Iar cei capabili să trăiască fără să depindă de stat să se simtă excluși din societatea și chiar din națiunea română. Ca și când această națiune nu ar avea nevoie de ei, ca și când bunăstarea întregii națiuni nu ar depinde de ei, de cei capabili să trăiască fără să depindă de stat.
În aceste ecuații, ca cele de mai sus, politicul este mai degrabă un mediu profitabil, decât un instrument determinant al evoluțiilor sociale și economice, într-o direcție sau în alta. Mediu profitabil pentru profitori, desigur.
Dacă sentimentul de apartenență, precum și condițiile în care acesta se dezvoltă, cum sunt acceptarea individului, incluziunea acestuia, ierarhizarea socială, convenirea reperelor identitare sunt naturale în esență, atunci crizele pe care denaturările acestor condiții le iscă și le amplifică, cum sunt crizele de apartenență individuală și cele de identitate națională se rezolvă doar prin instrumente și metode la fel de naturale.
Așa că un membru al societății românești ar trebui să posede arta și știința de a diferenția naturalul de artificial, atunci când i se propun planuri și este îndemnat să participe la acțiuni prin care să se maximizeze fenomenele și sentimentele de apartenență, de acceptare, de incluziune, de ierarhizare pe bază de merit și așa mai departe.
Ceea ce nu ar trebui să fie greu de înțeles. Naturale sunt adevărul, onestitatea, iubirea de neam, responsabilitatea individuală pentru binele familiei, consătenilor, concetățenilor și națiunii, cu care ar trebui să operăm judecăți de valoare, în cadrul dezvoltării gândirii colective, la toate nivelurile.
Iar artificiale sunt populismele, naționalismele deșănțate, propaganda, exacerbarea orgoliilor nejustificate, grandomania penibilă și altele asemenea, cu care operează cei care vor să impună în societate (și chiar reușesc) ierarhii false, valori false, idealuri false și mai ales vor să separe națiunea română în segmente contradictorii, dacă nu chiar opuse unele altora.
Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Identitatea națională
Autor: Hari Bucur-Marcu – expert internațional în politici de apărare națională
Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Despre șoric, la români
- HARI BUCUR-MARCU – Alexandru Ioan Cuza – bărbat de stat român - 24 ianuarie 2025
- HARI BUCUR-MARCU – Frică de Donald J.Trump - 21 ianuarie 2025
- HARI BUCUR-MARCU – Criză și propuneri - 12 ianuarie 2025