MIOARA GENES – Războiul propagandistic

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Spuneam nu foarte demult, vreo două săptămâni cred să fie, că războiul ăsta tinde să devină pentru noi tot mai mult unul propagandistic.

Știți cum e, la început am fost cu toții îngroziți, urmăream cu sufletul la gură evoluția și credeam tot ce vedeam, oripilați ca nu cumva Ucraina să cadă rapid sub talpa putinistă și molima roșie să se-ntindă prin vecini și să ajungă și la noi.

Pe măsura trecerii timpului, unii am început încet-încet să privim totul puțin mai detașat, să analizăm, să ne punem întrebări și să căutăm răspunsuri. Noi și noi întrebări, tot mai multe și mai grele, cu răspunsuri din ce în ce mai încurcate, născând noi nedumeriri, pe măsură ce în toată povestea asta amară au intervenit alte elemente care ne-au întunecat imaginea și ne-au îngreunat viziunea.

E din ce în ce mai dificil să putem discerne corect în avalanșa propagandistică de ambele părți, peste care se grevează interpretările presei interne și externe cu toată coloratura ei de orientări.

Clipurilor sfâșietor de emoționante în care președintele Zelenski deplânge soarta Ucrainei într-o manieră prin care să-și însuflețească armata și să impresioneze occidentul li s-au opus fake-uri în care același lider își îndeamnă soldații să capituleze. Unii spun că au identificat făcături pe care le-au pus pe seama ucrainenilor – imagini cu tancuri făcute scrum pe o stradă de-a lungul căreia copacii erau intacți, la fel și asfaltul de sub tancuri sau filmulețul cu mulțimi care fugeau uitându-se în urmă și, din greșeala regizorului, s-au putut vedea și cei din echipa de filmare care dădeau indicații, ori cel ce se vrea a dezvălui ororile războiului, dar în prim planul cu morți pe asfalt înveliți cu folie de polietilenă neagră, o rafală de vânt a ridicat puțin una dintre folii iar “mortul” a fixat-o cu mâna… Eu nu le-am văzut, așa că nu mă pot pronunța, dar mă pot întreba dacă autorii sunt ucrainenii sau nu cumva chiar rușii, în încercarea de a-i discredita pe ucraineni… Aici am ajuns!

Pentru că propaganda a crescut imens din toate părțile și tinde să ne copleșească, încât să nu mai putem discerne adevărul de minciună în cavalcada manipulării. Problema e că noi n-avem cum vedea ce se întâmplă concret pe front, ci doar aceste imagini care ne sunt fluturate în fața ochilor și care pe mine, sincer, deja mă amețesc. Prin urmare, o să vă prezint în antiteză două aspecte, doar două, pe care nu le pot suspecta de scopuri manipulatorii, să trageți voi concluziile pe care le considerați de cuviință:

1. Cu permisiunea autoarei, căreia n-o să-i dau numele, pentru că-i la jailul lui zucky și nu vrea să se trezească și cu contul de rezervă blocat, redau următoarea ei postare:

<Vorbesc cu frate-miu, care nu a rezistat să stea departe de Isaccea, s-a întors când l-au sunat să-i spună că nimeni nu liniștește copiii ca el (vorbește rusa și e lipicios), să mă ajute cu niște ucraineni, profit de moment și-l întreb cum mai stă treaba acolo, dacă-s răniți, dacă speriați, d-astea. Și-mi spune că nu răniți, ”dar au venit miercuri unii de la… am uitat localitatea, atât de răvășiți, speriați, în stare de șoc, că a trebuit să le dau coniac să-i pot calma, tremurau și nu puteau vorbi, fuseseră folosiți ca ‘rachete’, așezați ei, refugiații în față, dezbrăcați de hainele lor și îmbrăcați cu haine militare rusești, printr-un loc prin care se retrăgeau rușii, puși în față astfel încât să fie împușcați de către ucrainieni. Înapoi erau rușii, nu se puteau întoarce, în față erau ai lor care nu știau că nu-s ruși și trăgeau, așa că s-au dezbrăcat în chiloți și au fugit cu mâinile sus”. Cine m-a pus să întreb?>

2. „Aș dori să le reamintesc încă o dată tuturor forțelor noastre militare, civile și de apărare, că abuzul asupra prizonierilor este o crimă de război care nu are amnistie conform legii militare și nu are termen de prescripție”, a declarat pe 28 martie Oleksiy Arestovych, șeful de cabinet al lui Zelenski, după ce a circulat un clip video care arăta că soldații ucraineni împușcă în picioare prizonierii de război ruși, care s-a dovedit a fi real.

Prin urmare, e și – și, deci, dacă nu putem sta deoparte, e cazul să deschidem mai larg ochii, să privim mai atent și cu circumspecție ceea ce ni se furnizează despre război și să încercăm să fim realiști, corecți și imparțiali, nu unilaterali. Altfel, orice formă de implicare poate credita foarte ușor arbitrariul.

Autor: Mioara Genes