LA UMBRA MARELUI EMINESCU

Pe umeri de munți, sub umbre de valuri,
Se stinge o lume, se naște-un cuvânt
Când dorul te poartă prin vechi idealuri
Și piere în șoapta purtată de vânt

Luceafăr în noapte și rege pe slovă
Ai pus universul și Neamu-ntr-un rând
Iubirea ți-a fost și harfă și provă,
Tu, chip de Adonis cu suflet vibrând.

Ești nume sculptat prin anii lumină
Luceafăr ce arde pe bolta de cer
Cu fruntea ce poartă și lauri și tină
Ești slovă și spadă ce ard în eter.

Luceafăr ce-ngheață în propria-i rază
Privind către lumea de lut și de dor
Rămâi o lumină ce-n vechi își veghează
Și Neamul, și Țara, și-un sfânt tricolor.

Sub teiul ce ninge cu flori de mătase
Adormi în oglindă albastrei fântâni
Căci timpul te cheamă, Emine, acasă
Căci tu ești aici, în os de români.

Din neguri de vreme te-nalți peste veacuri
Pe drumuri de stele, prin anii lumină
Cobori către noi și treci anilor praguri
Cu fruntea plecată spre țara-ți divină.

Și încă pictezi cu slova amurgul
Pe sân de madone iubirea-ți așezi
Pe fruntea-ți înaltă mai tremură rugul
Atâtor dureri, atâtor zăpezi.

                                          Eliana Popa