Am avut zilele trecute ocazia să ajung la Ișalnița, într-un loc special. Aici, în spatele școlii, care pe vremuri era conacul familiei Opran, în laterala nordică a vechii biserici, se află locul de veșnică odihnă al unui personaj de poveste: colonelul Ioan Solomon.

Născut la Pleșoi, în octombrie 1793, a trăit în Oltenia cea mai mare parte a vieții. A murit în 1892, la vârsta de 99 de ani, iar nepoata sa, Eliza Opran, a fost cea care s-a îngrijit să-i clădească mormântul.

Ioan Solomon a locuit în Craiova, pe actuala stradă Păltiniș, într-una dintre cele mai vechi case pe care Craiova le mai are.

După ce bunicul său, Pătrașcu, a fost spânzurat de turci la Silistra, iar fratele său, Barbu, a fost ucis în urma unei răni căpătate în luptele cu turcii, tânărul Ioan, de numai 16 ani, s-a înrolat și, cu lacrimi în ochi, s-a rugat de un general rus să-i dea comanda pandurilor în locul fratelui său, dornic de răzbunare contra turcilor. Plecând din Craiova în fruntea pandurilor, pe 20 august 1809, alături de un batalion rusesc și de 1000 de sârbi ai lui Kara Gheorghe cel Bătrân (cel care i-a dezrobit pe sârbi), ajunge la Bregova noaptea, unde, nici nu intră bine pe poarta cetății, că este lovit de un iatagan turcesc direct în scăfârlie.

După zece luni de refacere, îl regăsim într-o altă expediție, tot la sud, în ostrovul Rahovei, în noaptea de 27 aprilie 1810. Cei 10.000 de sârbi, 3.000 de români și două batalioane de ruși au fost copleșiți într-o bătălie de uriașa armată turcească de 50.000 de oameni. Ioan Solomon a fost rănit grav de un glonț care i-a făcut o gaură în cap, scăpând “numai cu pojghița creierilor nespartă”.

A fost transportat cu sania, în luna mai, la Craiova, pentru “ca să nu i se strice creierii”. A zăcut șase săptămâni inconștient, iar când s-a trezit, mama sa îi era alături, plângând la pat. S-a refăcut vreme de aproape șase luni, și când s-a simțit în putere din nou, și-a luat pandurii și s-a dus la meterezele dintre Golenți și Ciuperceni, unde, din 10 martie 1811 până pe 3 octombrie, a avut război zilnic cu turcii. Într-o “bătaie foarte sângeroasă” cu sabia, i-au fost tăiate două degete de la mâna stângă, “dar nu de tot”. A fost dus iar la spital, unde s-a refăcut destul de repede.

Tratatul de pace din 1812 dintre turci și ruși a dus la lăsarea la vatră a combatanților. Adunată la Craiova, în prezența lui Tudor Vladimirescu, toată pandurimea care scăpase cu viață din războaie a fost recompensată cu lefuri și “mulțumire din partea Împăratului rusesc”.

Pentru Ioan Solomon începea o nouă etapă a vieții; a fost numit de Caragea șeful poterei Prodilei din districtul Dolj. Între 1812 și 1831, a fugărit, prins și omorât aproape toate căpeteniile de haiduci și majoritatea bandiților din Dolj, Mehedinți și Olt.

În 1814, a început să urmărească o ceată de haiduci, “șapte, foarte viteji, care jefuiau și omorau chiar și pe beșliii turci pe care îi găseau pe malurile Dunării și ale altor ape”. Aceștia au fost greu de prins; fugeau cu luntrile pe Dunăre de la Bistreț la Ciuperceni, până spre Mehedinți. După ce i-a gonit toată vara fără să-i întâlnească, pe 16 octombrie i-a găsit la Desa, iar după ce aceștia i-au ucis patru soldați, au reușit să se facă nevăzuți “și făcându-se oameni buni, s-au băgat slugi pe la turci”. Abia în 1815, după ce tâlharii tăiaseră iarăși, la Radovan și la Ianca, un gavaz turc și un căpitan român, Ioan Solomon a reușit să îi dibuiască în grindurile Cârnii. Le-a tăiat capetele și le-a dus lui Caragea la București. Văzând isprava, vodă l-a numit polcovnic la Cerneți.

O faptă asemănătoare a avut loc în 1816, în pădurea Vârvorului; aici a tăiat șase haiduci și le-a dus capetele tot la București – a devenit Clucer-Mare de Arie.

Trei ani mai târziu, l-a prins în balta Cârnii pe Husein și banda lui, cei care tăiaseră și jefuiseră o mulțime de oameni în Botoșești, Lipov, Goicea, Orodel și Radovan. Hoții morți și răniți au fost duși din nou la București. Ioan Solomon a primit caftanul de sluger și a fost numit Cârc-Sărdar (Mare Sărdar) în patru județe.

În 1821, a fost trimis să reprime trupele lui Tudor, iar la marginea Craiovei, în fața luptătorilor, a fost primit față în față de Iordache. Acesta i-a înmânat o scrisoare de la Vladimirescu și, “totodată a scos și o iconiță de la gât, și am jurat amândoi, în câmp, că vom fi frați până la ultima picătură de sânge. După aceasta, am poruncit amândoi ostașilor noștri să se unească unii cu alții și să înceapă să se sărute; și am intrat în Craiova în paradă cu toții”.

Un episod controversat a avut loc în zilele următoare. Aflând de venirea turcilor, Solomon și pandurimea, s-au retras spre Cozia, pe drumul Otetelișului, pentru a ajunge mai repede. Aflând asta prin spionii lor, turcii au luat-o pe drumul olacului, ca să le iasă înainte. Ajunsă la Drăgășani, oastea pandurilor s-a oprit să prânzească, moment în care negustorii orașului l-au anunțat că primiseră poruncă să gătească prânzul și pentru turci și că îl roagă să iasă din târg pentru a evita foc și robie. Solomon i-a ascultat și a făcut o greșeală strategică; s-a dus la Zăvideni, într-o grădină cu pruni, și în loc să rămână acolo, unde putea birui pe turci, mânat de “furia tinerețelor și voinicia pandurilor”, a ieșit în câmpie. Cei 3000 de turci i-au ocolit pe toate părțile și i-au prins în mijloc, începând să taie la cei 800 de panduri. Cu deznădejdea morții și cu săbiile și iataganele în mână, oamenii polcovnicului au reușit să croiască drum prin turci și au ajuns cu greu la grădina cu pruni, lăsând în urmă 200 de-ai noștri, morți pe loc.

După această bătălie, Ioan Solomon s-a refugiat în Austria, schimbându-și numele. A stat acolo șase ani, apoi a revenit în țară, iar Grigore Ghica Vodă i-a redat Căpitănia poterei Podilei și l-a făcut Mare Serdar, de data asta peste cinci județe.

La prima ocazie, i-a pus din nou pe fugă pe turci la Băilești și Cioroiu. I-a ajuns la Covei și i-a fugărit până la cula de la Catane. “Fiind numai vreo șaizeci de turci, cu care ne-am bătut toată ziua, și nu am putut să-i scoatem, mi-au omorât turcii, din comanda mea, patru soldați de potere”.

Câteva zile mai târziu, a plecat împreună cu toți muscalii și toți pandurii drept la Calafat. Turcii, îndată ce i-au văzut, au ieșit afară la câmp în număr foarte mare și s-a încins bătaia toată ziua. De trei-patru ori i-a băgat pe turci înapoi în metereze, iar atunci s-a făcut pagubă cam deopotrivă, atât la unii, cât și la ceilalți.

Zilele următoare au continuat luptele la Izvoarele, apoi la Cerneți, unde s-a “făcut puțintică bătaie”.

Noaptea, pe ploaie, a intrat în Șimian și, pe un întuneric de numai când fulgera se vedea om cu om, nu și-a putut da seama câți turci au fost doborâți. Dimineața, s-au pomenit înconjurați și sub foc de tunuri. S-a hotărât, împreună cu oamenii lui, să lupte până seara sau până vor muri, iar cei care scapă cu viață să fugă noaptea. O manevră reușită i-a pus pe turci pe fugă.

Isprăvile din prima parte a vieții colonelului Solomon sunt povești despre curajul tinereților sale. Ce a urmat odată cu Revoluția de la 1848 în cariera sa este dificil de înțeles.

În timpul Revoluției, Ioan Solomon a avut o atitudine ostilă și brutală, asemănătoare cu cea a șefului său, Odobescu. Amândoi au fost ulterior pedepsiți de regimul nou, după ce acesta a obținut biruința. Sub domnia lui Știrbei Vodă, Solomon era colonel și, când rușii au venit pentru a treia oară, s-a prezentat gata să-i servească.

În iarna anului 1853, țăranii olteni s-au răsculat împotriva ocupației. Solomon a luptat împotriva lor cu dorobanți și câteva sute de cazaci și două tunuri, satele Salcia, Cușmirul și Maglavitul fiind aproape nimicite.

Autoritățile l-au acuzat de uciderea unor răniți turci la Cetate. Turcii l-au învinuit, austriecii l-au apărat, iar Știrbei, întors pe tron, l-a scos din cadrele armatei, l-a izgonit din țară și nu a mai dorit să-l primească vreodată.

Viața aventuroasă a lui Ioan Solomon a luat sfârșit la vârsta de 99 de ani. Sufletul naiv, dar energic, al acestui neînfricat luptător oltean și-a găsit alinarea la bătrânețe. Lângă Craiova, la Ișalnița, mormântul său simplu așteaptă o lumânare și un ,,Dumnezeu să-l ierte!” din partea trecătorilor.

P.S. Până la venirea la putere a comuniștilor, strada Principatele Unite (din Craiova) se numea Solomon.

Text și foto: Mihai Murărețu

Citește și: MIHAI MURĂREȚU – JEAN MIHAIL – VIAȚA CELUI MAI MARE FILANTROP ROMÂN