În umbra istoriei: Pe urmele Brâncovenilor la Istanbul

Pentru călătorul iubitor de istorie, Istanbulul este una dintre cele mai frumoase și dorite destinații de pe glob.

Pavilionul Imperial Yalî Köşkü, locul unde aveau loc ceremoniile velierelor militare otomane, pe malul vestic al strâmtorii Bosfor

Am ajuns în măreața capitală imperială spre final de ianuarie, pe o vreme caldă, care îmi aducea aminte de primăverile noastre, cu soare, fără pic de vânt, dar cu o mare destul de agitată.

Plecasem din țară cu gândul de a încerca să regăsesc locul unde a avut loc martiriul Brâncovenilor, acolo unde sufletele lor și al sfetnicului Ianache Văcărescu se înălțaseră la cer.

Pentru cei care doresc să aprofundeze povestea martiriului Brâncovenilor, recomand să pornească de la scrierile martorilor oculari, care oferă o perspectivă directă și autentică asupra evenimentului. Relatările lui Aubry de la Motraye, Francisc Gosciecki, Des Alleurs, Mignot și Andrea Memmo sunt surse esențiale, care completează imaginea istorică. În plus, explorarea contextului istoric al epocii și a altor documente contemporane poate aduce o înțelegere mai profundă a sacrificiului Brâncovenilor și a legăturii noastre cu acest moment din trecut, de aceea nu insist asupra actului, relatat pe larg de cei de mai sus.

După ce au fost scoși din închisoarea Yedikule, Brâncovenii au ajuns în cartierul Eminönü, aflat în actualul district Fatih, district care, din punct de vedere istoric, este vechiul Constantinopol.

Așa cum ne spune „Cronica anonimă despre Brâncoveanu”, scrisă de unul dintre boierii de la curtea domnitorului (fiind o cronică neoficială a domniei), au fost aduși „în zioa de Sfânta Maria Mare, unde ședea împăratul la un foișor lângă mare, numit de turci Yalî Köşkü (Pavilionul de pe țărm), pe Constantin-vodă, și pe cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și pe Văcărescul de le-au tăiat capetele”.

Execuția a avut loc la 15 august 1714, ziua în care Brâncoveanu împlinea 60 de ani, în afara Palatului Topkapî și a zidului Constantinopolului, la Pavilionul Imperial Yalî Köşkü, acolo unde aveau loc ceremoniile velierelor militare otomane, pe malul vestic al strâmtorii Bosfor.

Acesta a fost construit de Selim I și a servit multor sultani ca loc de primire a Kapudan Pasha (amiralul flotei) și pentru ceremonii legate de flota otomană, cum ar fi salutul vaselor flotei înainte de plecarea în campanii sau după întoarcerea acestora.

Această zonă oferă o priveliște superbă asupra strâmtorii Bosfor și a părții asiatice a Istanbulului.

Mi-am concentrat căutările pentru a identifica amplasamentul corect al acestui chioșc, el fiind locul supliciului.

Yalî Köşkü, fostul Pavilion Imperial, nu mai există astăzi, fiind demolat în 1871. Schimbările urbanistice din zonă au transformat complet configurația țărmului. Aici s-au construit terminalul pentru Orient Express din Istanbul, liniile ferate, terasamentele și, mai târziu, actualul Bulevard Kennedy, care a modificat linia originală a malului. Un singur martor al acelor vremuri a supraviețuit acestor transformări: Sepetçiler Köşkü (Chioșcul Coșarilor), cunoscut și ca Palatul Coșarilor (în turcă: Sepetçiler Köşkü sau Sepetçiler Kasri). Acesta poartă numele romilor coșari, „Sepetçiler”, și este un fost palat otoman amplasat pe malul sudic al gurii Cornului de Aur, în zona Sarayburnu, cartierul Sirkeci din Istanbul.

Lângă această clădire, la câțiva metri mai spre nord, am identificat locul tragediei. Pavilionul Yalî Köşkü fusese în apropierea acestuia. Sepetçiler Köşkü, singura clădire care mai există azi dintr-un șir de pavilioane exterioare ale complexului Palatului Topkapı, are patru etaje, ziduri groase din piatră și săli spațioase, cu uși de lemn înalte. Priveliștea de pe terasa sa include repere binecunoscute precum Podul Galata, Turnul Galata, cartierul Karaköy și Bosforul.

Din 2011, acest chioșc a devenit sediul Societății Semilunii Verzi din Turcia (Yeşilay). Astăzi, clădirea rămâne un simbol al patrimoniului istoric și cultural din Istanbul.

Am plecat în căutarea acestor locuri spre seară, după o zi agitată în Istanbul. Doream să ajung înainte de apus, cu speranța că voi mai apuca ultimele raze de soare, pentru a reuși să fotografiez această zonă plină de istorie. Din fericire, diferența de fus orar de o oră și viteza cu care am străbătut pe jos, pe Bulevardul Kennedy, cei aproape 3 km pe care îi aveam de la hotel până la destinație, m-au făcut să imortalizez totul pe lumina caldă a apusului.

Locul unde se afla chioșcul și unde s-a petrecut tragedia este azi situat în imediata vecinătate a bretelei de trafic ce coboară din Bulevardul Kennedy spre cheiul de îmbarcare la feriboturile ce merg spre partea asiatică a Istanbulului. Am fotografiat asta, cu bucuria că prinsesem lumină bună.

O a doua căutare pe care am făcut-o în ziua următoare la Istanbul, legată de sfârșitul Brâncovenilor, la fel de importantă, a fost găsirea unui loc anume, ultimul în care Brâncoveanu a mai simțit aerul libertății. Din păcate, ceea ce îmi planificasem a fi un tur pe jos de mai multe ore s-a sfârșit mai repede, celelalte treburi pentru care venisem la Istanbul nesuportând amânare. Dar materialul documentar rămâne și îl voi expune mai jos, chiar dacă în ziua respectivă singurul obiectiv vizitat a fost Biserica Chora.

După ocuparea Constantinopolului de către otomani, în anul 1453, aristocrații greci s-au retras în cartierul Fanar. Odată cu aceștia, și Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului s-a mutat în acest loc.

Celebrul cartier cu străzi întortocheate, dar bine pavate, care adesea se împletesc într-un urcuș abrupt, este bine cunoscut în istoria României.

Lângă Biserica greacă Sf. Gheorghe, Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol și Cornul de Aur, acolo unde apele mării scaldă țărmul Fanarului, exista încă, în urmă cu peste 200 de ani, Vlah Serai. În dreapta, Yalî Köşkü.

La sfârșitul lunii iunie, după aproape patru luni de tortură, Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost scoși din Închisoarea Yedikule și mutați în Valah-Serai, palatul rezervat principilor Țării Românești din Constantinopol. Acolo s-a orchestrat o înșelăciune, lăsându-i domnitorului impresia că ar putea fi reabilitat și că ar avea șanse să-și recapete tronul.

Îmbărbătat de această promisiune aparentă, Brâncoveanu a început să corespondeze cu comandantul Sibiului și cu Apostol Manu, omul său de încredere, discutând despre o parte din averea sa ascunsă, pe care nu o mărturisise până atunci. Din păcate, scrisorile au fost interceptate de autoritățile otomane, iar speranțele domnitorului s-au năruit. La scurt timp, pe 28 iunie, liniștea înșelătoare s-a transformat din nou în teroare. Brâncoveanu fu aruncat din nou în temnița Yedikule.

Mi-am pus, firește, întrebarea unde putea fi acest Valah-Serai?

În 1932, Nicolae Iorga atrăgea atenția asupra muncii de cercetare făcute de Marcel Romanescu, fiul marelui primar al Craiovei, Nicolae Romanescu. Acesta, neobosit căutător de acte și obiecte medievale românești, răspândite prin mănăstiri din afara țării, identificase în Istanbul mărturii istorice și vechi clădiri care păstrau elemente de artă ce prezentau interes pentru istoria, ,,făcută din multe bucăți răspândite, a patriei și a neamului”. Romanescu semnala o ,,frumoasă loggie” ce ,,amintește pe aceea dela Comana”, existența unei case ,,Sofiano, care a fost dărâmată”, poarta Patriarhiei, donație de ,,la Constantin, capuchehaie al Moldovlahiei” și ,,rămășițele bisericii Vlah-Sarai”.

Cam toate aceste vechi urme românești la Constantinopol am descoperit că sunt cuprinse azi într-un triunghi aflat în partea de nord a cetății, în Fanar (Fener) mai precis, având spre mare clădirea Patriarhiei de Constantinopol, în stânga Biserica Chora, iar spre nord Biserica Maicii Domnului Vlaherna și Palatul Blaherne Serayi.

Fosta Biserică Chora, în prezent Kariye Camii

Urmele ortodoxiei timpurii în aceste locuri apar menționate chiar și în documente relativ târzii, spre 1830: Biserica armenească, Palatul lui Constantin, Biserica greacă Sf. Gheorghe, cimitirul armenesc, Palatul lui Constantin, Biserica Chora, Biserica Maica Domnului a Vlahilor, Izvorul cu aghiasmă de la Vlahernas, Biserica greacă Metochi, Biserica bulgară Sf. Ștefan.

Anton Maria del Chiaro, secretar al domnitorului Brâncoveanu, nota că odată ajuns în capitala imperială, „în loc de a fi condus la unul din palatele sale, cum spera, fu condus direct la închisoarea Cele șapte turnuri, într-un loc întunecos”. Așadar, domnitorul nostru nu avea o singură reședință, ci mai multe. În căutarea locului unde, pentru puțină vreme, a fost Brâncoveanu, am scormonit prin vechi documente și am găsit neconcordanțe legate de posibila locație ca fiind Biserica Maica Domnului Vlaherna. La aceasta făcea referire Romanescu în scrierile sale.

Pe de altă parte, Vlah Serai era o denumire istorică asociată cu Palatul Vlahernei, un palat imperial construit în perioada târzie a Imperiului Bizantin, situat în cartierul Vlaherna din vechiul Constantinopol. Acest palat era o reședință secundară a împăraților bizantini, folosită în special în ultimele secole ale existenței imperiului. Dar după căderea Constantinopolului, în 1453, Palatul Vlahernei a fost abandonat și, treptat, distrus, structurile sale fiind reutilizate de otomani pentru alte construcții. Deci, pe vremea lui Brâncoveanu, acesta era în ruină.

Atenția mi-a fost atrasă de Biserica greacă Sf. Gheorghe și Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol. Ei bine, între aceste clădiri și Cornul de Aur, acolo unde apele mării scaldă țărmul Fanarului, exista încă, în urmă cu peste 200 de ani, Vlah Serai. Să fie oare acesta locul în care Brâncoveanu își avea una din reședințe? Timpul și cercetări mai amănunțite vor face lumină și în această poveste legată de trecutul nostru.

După execuția domnitorului, a fiilor și a sfetnicului Ianache Văcărescu, trupurile au fost pescuite din apele strâmtorii Bosfor cu sprijinul Patriarhiei Constantinopolului și duse pe insula Heybeliada (Halki), la câteva mile sud-est de coasta asiatică a Istanbulului.

După execuția domnitorului, a fiilor și a sfetnicului Ianache Văcărescu, trupurile au fost pescuite din apele strâmtorii Bosfor cu sprijinul Patriarhiei Constantinopolului și duse pe insula Heybeliada (Halki), la câteva mile sud-est de coasta asiatică a Istanbulului.
La orizont, insula Heybeliada (Halki)

Am așteptat o altă zi cu soare; uneori, mai ales în anotimpurile ploioase, insula Heybeliada se vede cu greu din pricina ceții. Am reușit să o fotografiez într-o dimineață frumoasă, să admir frumusețea vaselor care ieșeau din strâmtoare și să privesc zborul pescărușilor în bătaia vântului.

În acel loc, cu Bosforul întinzându-se măreț în față, am simțit încărcătura istorică și simbolică a marii capitale imperiale.

Frumusețea Istanbulului, acest oraș ce poartă în fiecare piatră ecoul istoriei, împletește trecutul și prezentul într-o poveste care dăinuie peste veacuri, păstrând vie și o frântură din poveștile neuitate ale neamului nostru.

Text și foto: Mihai Murărețu

Citește și: MIHAI MURĂREȚU – IOAN SOLOMON – ENERGICUL SPIRIT OSTĂȘESC AL NEAMULUI