CLAUDIA MARCU – Incredibil! Statul român ține în cârcă peste 160.000 de ucraineni

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Incredibil! Statul român ține în cârcă peste 160.000 de ucraineni

Efort financiar uriaș al statului pentru întreținerea ucrainenilor

Din cei 4,3 milioane de ucraineni care au ajuns în statele UE, peste 162.000 au obținut protecție temporară în România. Astfel, țara noastră se află pe locul 5 în UE în ce privește numărul de cetățeni ucraineni aflați în grija financiară a statului, surclasând țări dezvoltate ca Franța, Olanda, Austria sau Spania. Pentru aceștia, România acordă o sumă forfetară de 2.000 de lei pe familie.

Potrivit Eurostat, la 30 iunie 2024, aproximativ 4,3 milioane de cetățeni din afara UE, care au fugit din Ucraina ca urmare a războiului, aveau statut de protecție temporară în UE. La sfârșitul lunii iunie 2024, țările UE care găzduiau cel mai mare număr de beneficiari de protecție temporară din Ucraina erau Germania (1.347.525 de persoane – 31,2% din totalul UE), Polonia (965.775 -22,4%) și Cehia (360.775- 8,4%), urmate de Italia, cu 165.510 și de România, cu 162.045 ucraineni. Comparativ cu sfârșitul lunii mai 2024, cele mai mari creșteri absolute ale numărului de beneficiari au fost observate în Germania (+15.010; +1,1%), Polonia (+12.520; +1,3%) și Cehia (+4.370; +1,2%). Numărul beneficiarilor a scăzut doar în 2 țări UE: Estonia (-1.245; -3,7%) și Franța (-80; -0,1%). Comparativ cu populația fiecărei țări UE, cel mai mare raport de beneficiari de protecție temporară la o mie de persoane la sfârșitul lunii iunie 2024 a fost observat în Cehia (33,1), Lituania (27,2) și Polonia (26,4), în timp ce cifra corespunzătoare la UE nivelul a fost de 9,6 la mia de oameni. La 30 iunie 2024, cetățenii ucraineni reprezentau peste 98% dintre beneficiarii protecției temporare. Femeile adulte au reprezentat aproape jumătate (45,6%) dintre beneficiarii de protecție temporară din UE. Copiii reprezentau aproape o treime (32,4%), în timp ce bărbații adulți reprezentau puțin mai mult de o cincime (22,0%) din total. La 25 iunie 2024, Consiliul European a convenit să extindă protecția temporară pentru aceste persoane de la 4 martie 2025 până la 4 martie 2026.

22% sunt bărbați adulți

Aproximativ 98,3% dintre persoanele care au fugit din Ucraina și se aflau sub protecție temporară în UE la sfârșitul lunii iunie 2024 erau ucraineni. Printre alți cetățeni din afara UE sub protecție temporară, principalele țări de cetățenie au fost Rusia (12.752; 0,3%), Nigeria (5383; 0,12%) și Azerbaidjan (4.547; 0,11%). La sfârșitul lunii iunie 2024, femeile adulte ucrainene reprezentau 45,6% dintre beneficiarii de protecție temporară, 54,8% dintre acestea fiind femei cu vârsta cuprinsă între 35 și 64 de ani. Copiii au reprezentat 32,4%, în timp ce proporția bărbaților adulți în numărul total de beneficiari de protecție temporară a fost de 22,0%. În schimb, proporțiile băieților și fetelor sub 18 ani au fost apropiate, cu 16,8% pentru băieți și 15,6% pentru fete. Trimestrial, ponderea deciziilor de protecție temporară pentru bărbații adulți a urmat o tendință ascendentă până în al doilea trimestru al anului 2024 (o creștere de la 7,7% la 31,9% între primul trimestru al anului 2022 și al doilea trimestru al anului 2024). Aceasta este în contrast cu proporția de decizii pentru copii care a scăzut de la 46,4% la 26,2% în aceeași perioadă. Ponderea trimestrială a deciziilor pentru femeile adulte a urmat o tendință descendentă mai puțin pronunțată, cu un maxim de 50,1% atins în trimestrul II 2022 și un minim de 41,1% atins în primul trimestru al anului 2024, arată Eurostat.

Sume forfetare

Guvernul României a adoptat o hotărâre pentru stabilirea cuantumului, condițiilor şi a mecanismului de acordare a sumelor forfetare cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. Executivul a explicat că actul normativ are un impact social pozitiv asupra cetățenilor străini sau apatrizi, aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, care nu își pot satisface nevoile zilnice de trai ca urmare a strămutării acestora din țara de origine, prin acordarea de către statul român a unui sprijin financiar reprezentat de suma forfetară în cuantum de 750 lei/lună pentru persoana singură şi în cuantum de 2000 lei/lună pentru o familie. ”Având în vedere că luptele continuă cu intensitate în multe regiuni ale Ucrainei chiar și după trecerea a doi ani de la începerea agresiunilor armate ale Rusiei, riscul de escaladare a conflictului fiind în continuare crescut, iar situația umanitară dificilă din Ucraina poate duce la o nouă creștere bruscă a numărului de refugiați sosiți în Uniunea Europeană, prezentul act normativ asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei, dreptul la securitatea socială, dreptul la muncă, precum şi la ocrotirea împotriva șomajului”, a precizat Guvernul.

Citește și: CLAUDIA MARCU – Guvernul le dă dreptul refugiaților ucraineni să devină cetățeni români

Autor: Claudia Marcu – jurnalistă profesionistă la ziarul Național, preluare articol din Național

Sursă imagine: national.ro