România, a cincea putere diplomatică a lumii (2)
Politica externă a României în perioada 1965-1989.
Despre antecedentele, tradiția și resursele puterii diplomatice ale României
Războiul de 6 zile din Orientul Mijlociu (5-10 iunie 1967) a reprezentat o nouă oportunitate pentru România în ași afirma independența deciziilor față Uninuea Sovietică, când a sfidat directiva Directiva Moscovei de rupere a relațiilor diplomatice cu Israelul. Relațiile bilaterale și rolul României în această problemă s-au evidențiat prin întâlnirile de nivel înalt realizate de premierul Ion Gheorghe Maurer și ministru de Externe Corneliu Mănescu, care s-au întâlnit cu Secretarul de Stat, Dean Rusk, pe 23 iunie 1967 și cu președintele Lyndon Johnson pe 26 iunie, discutându-se atât implicarea României în problema din Orientul Mijlociu cât și candidatura lui ministrului român de Externe la președenția celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a O.N.U., care a fost susținută de SUA.
Un alt conflict major față de care poziția României a fost în prim-planul diplomației internaționale l-a reprezentat Războiul din Vietnam. Președintele Lyndon B. Johnson care cunoștea mesajul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej către Kennedy privind criza rachetelor din Cuba, a adus în discuție pentru prima dată, folosirea Serviciilor României în vederea medierii în conflictele din Indochina ( Vietnam, Laos, Cambodgia, Thailanda). Demersurile României au fost codifcate de administrația Johnson Operațiunea „Pakers”. După primele negocieri concrete legate de propunerea Statelor Unite și după refuzul Vietnamului, Johnson a apreciat evaluările României ca fiind”echilibrate și, în opinia noastră, corecte”. Diplomația română a obținut o victorie importantă când a convins Beijingul să nu se mai opună negocierilor dintre Washington și Hanoi. În această victorie, americanii au identificat și propria lor oportunitate de se folosi de medierea României pentru stabilirea relațiilor diplomatice dinre SUA și China. Pe parcursul întrevederii din 22 martie 1967 cu Nicolae Ceaușescu, Richard Nixon dorea informații despre posibilitatea intermedierii de către România a normalizării relațiilor chino-americane, în condițiile în care ”politica de izolare”practicată de SUA vizavi de China putea crea, consecințe nefavorabile, iar fostul vicepreședinte al SUA nu întrevedea posibilitatea apariției unui canal de comunicare cu Beijingul, datorită ostilităților din Vietnam.
Mircea Malița, care i-a organizat vizita lui Nixon, după primirea rece și aproape neobservată de care avusese parte la Moscova, era oarecum îngrijorat, deorece nu se dorea o răcire cu președintele în exercițiu, dar, totodată, se avea în vedere probabilitatea ca Nixon să fie viitorul președinte, astfel că s-a hotărât să i se acorde o atenție specială. Nixon a dorit să își realizeze scopul cu care venise și anume creara unui canal de comunicare cu chinezii, pe care deja îl mai abordase și printr-o înâlnire prolifică cu Pakistanul. Între Nicolae Ceaușescu și Richard Nixon a existat o evidentă simpatie reciprocă, care a trecut dincolo de aspectele protocolare ce țin de relația dintre doi lideri de stat, iar ca dovadă a acestui fapt stau mărturie mai multe declarații făcute de cei doi, dar și de alți colaboratori ai acestora cu diverse ocazii, după ce au avut prilejul să se întâlnească față în față de trei ori, în 1967, în august 1969 și octombrie 1970. Nixon a fost profund emoționat și chiar de-a dreptul copleșit de modul în care Ceaușescu l-a primit, nu doar în 1969, ci și în 1967, când nu avea nicio funcție și călătorea ca simplu cetățean american. Chiar și așa, la București a fost primit cu onorurile și ceremonialul rezervat unor politicieni de cel mai înalt rang. Se poate spune că liderul român a făcut o investiție politică profitabilă, pentru că la scurt timp, Nixon a fost ales președinte. Cele mai elocvente sunt declarațiile făcute de Richard Nixon, dar nu numai de el, după vizita din România, din august 1969. Astfel, în cuvântul pe care l-a ținut înainte de plecare, a mulțumit pentru prietenia, căldura și entuziasmul cu care a fost primit de români, spunând că „dintre toate țările pe care le-am vizitat, niciuna nu-mi va rămâne mai neștearsă în amintire ca România (…) datorită convorbirilor pe care le-am avut cu dumneavoastră, domnule președinte, convorbiri care vor fi înregistrate în istorie (…) și pentru că ne-am bucurat de o primire foarte călduroasă din partea poporului român, pretutindeni unde am fost”.
El a reluat cuvintele măgulitoare pentru România și în presa americană, la sosirea în SUA, la baza militară Andrews, unde a spus că „ne-au rămas în minte amintirile cu privire la vizita la București. Aceasta a fost cea mai emoționantă experiență pe care am avut-o vreodată în cele peste 60 de țări ale lumii pe care le-am vizitat”. Mai important, el aprecia și calitatea discuțiilor pe care le avusese cu Ceaușescu, iar remarca că aceste consultări „vor fi înregistrate în istorie”. H.R. Haldeman, unul dintre consilierii președintelui american, nota în jurnalul său că „președintele îl consideră pe Ceaușescu extrem de dibaci și de deștept și a fost foarte puternic impresionat de el”. La fel de relevant este și faptul că, în februarie 1970, când președintele american a ținut în fața Congresului primul raport cu privire la politica externă, Nicolae Ceaușescu a fost singurul lider comunist pe care l-a menționat, afirmând că „vizita mea din vara trecută, care va rămâne de neuitat pentru mine, a pus în mișcare o serie de programe de cooperare economică, tehnică, științifică și culturală. (…) Discuțiile mele cu președintele Ceaușescu au reprezentat un schimb de păreri pe marginea unor subiecte mai largi de interes comun, care, din punctul nostru de vedere, vor contribui la îmbu-nătățirea generală a dialogului dintre Vest și Est”. Toate acestea au fost deosebit de benefice pentru sporirea prestigiului personal al liderului român. De cealaltă parte, Nicolae Ceaușescu avea o impresie foarte favorabilă despre Richard Nixon, mai ales după ce l-a avut ca oaspete la București. Bunăoară, în august 1969, prezentând în cadrul Comitetul Executiv al CC al PCR detaliile vizitei, el spunea că președintele american nu are „mentalitatea aceea feudală, de birocrație boierească, pe care o găsești și la unii comuniști”; nu are „îngâmfarea de care suferă unii, deși este președintele unei mari țări, nu numai capitaliste, pentru că să fim sinceri, astăzi, din punct de vedere economic, este cea mai mare țară din lume”, dar chiar și așa, într-o oprire la piață „a dat mâna cu toți zarzavagiii”. În plus, cei doi au găsit că au în comun și alte trăsături, de pildă știau și nu refuzau să facă ceea ce astăzi numim băi de mulțime. La sosirea în București, impresionat de numărul locuitorilor strânși de-a lungul traseului coloanei oficiale, Nixon a oprit limuzina în care se aflau și a început să dea mâna cu românii, fiind urmat imediat și de Ceaușescu. La fel, într-o oprire pe care au avut-o la Muzeul Satului, cei doi președinți s-au prins într-o horă împreună cu un grup folcloric.
În zilele de 2, respectiv 3 august 1969, cei doi preşedinţi au avut câte o rundă de convorbiri private, la care partea română, din raţiuni de cel mai strict secret, nu a avut translator, iar Departamentul de Stat al S.U.A. ne-a remis remis stenograma interpretului oficial al preşedintelui Nixon, locotenet-colonel (U.S. Army Air Corps) Henry Burbec, în 2005, la mai mulţi ani după desecretizarea prin efectul legii. Prima stenogramă are ca principal subiect cunoaşterea punctului de vedere al liderilor români (Ceauşescu şi Maurer) cu privire la posibilitatea stabilirii de către SUA a relaţiilor diplomatice cu China şi disponibilitatea României de susţine SUA în acest demers :
Întâlnire privată Nixon-Ceaușescu: „Noi știm ce este SUA. România este o țară mică. Dacă este posibil, vom fi prieteni” – București, 2 august1969
Stenograma discuțiilor private Nixon-Ceaușescu (Extras)
Participanți: Președintele Nicolae Ceaușescu, Premierul Ion Gheorghe Maurer, Președintele Richard Nixon, Secretarul de Stat Henry A. Kissinger, Interpret: Colonel Burbec
Înainte de a intra în discuțiile private, președintele Ceaușescu l-a invitat pe președintele Nixon să rămână până luni, pentru a avea timp pentru discuții mai ample. Președintele Nixon a spus că și-ar fi dorit să poată, dar că trebuie să se întoarcă pentru a se întâlni cu liderii Congresului.Ceaușescu: Nivelul de ajutor economic pe care îl primim este scăzut. În primul rând, putem beneficia de licențe de import de echipamente. Acest lucru ridică două probleme. În primul rând, acordarea licenței și găsirea unor bănci care să garanteze creditele pentru a acoperi achiziția. În al doilea rând, posibilitatea ca exporturile românești să câștige suficient pentru a plăti importurile. Acest lucru ne duce la tratamentul MFN sau cel puțin la alte proceduri care să faciliteze exporturile românești.
Nixon: Am studiat problema și am de prezentat câteva noi măsuri. Statutul MFN ar necesita ca Congresul nostru să acționeze. Aceasta este o problemă dificilă acum din cauza războiului din Vietnam. Știm că volumul de mărfuri românești expediate în Vietnamul de Nord este mic. Dar este totuși o problemă politică pentru a obține trecerea la MFN.
Kissinger: Aceeași problemă se aplică și în cazul împrumuturilor și garanțiilor acordate de Banca de Export/Import țărilor comuniste. Acest lucru poate fi anulat pe cale administrativă. Amendamentul Fino [3] interzice creditele Băncii de Export/Import pentru orice țară care face comerț cu Vietnamul de Nord.
Nixon: Vreau să știți că sunt în favoarea tratamentului MFN pentru România. Odată ce problemele politice ale războiului din Vietnam vor dispărea, vom acționa rapid în acest sens. Eu, adică Președintele, pot acum, fără o acțiune a Congresului, să schimb statutul României privind vânzările directe în mai multe domenii. Voi face acest lucru. Voi ușura acordarea licențelor de export către România și voi ușura întrebările Băncii de Export/Import, unde pot acționa pe cale administrativă. Dl Kissinger va urmări acest lucru cu Departamentul de Stat și Departamentul de Comerț. În ceea ce privește MFN, amendamentul Fino și celelalte întrebări, vom ajunge la acestea când războiul din Vietnam va fi terminat.
Ceaușescu: Salut această declarație. România este interesată în dezvoltarea relațiilor cu SUA și nu numai. Avem un program intensiv de dezvoltare, inclusiv un mare efort din partea poporului de a da 30% din venitul național total pentru investiții. Desigur, pentru a menține ritmul ridicat de dezvoltare, este nevoie de un mare efort. Dorim să folosim experiența altor țări.
Nixon: România trebuie să privească la propriile interese în măsura în care un astfel de ajutor poate fi obținut de la Uniunea Sovietică, Germania de Vest și SUA. Nu spun că dacă ești prieten al SUA trebuie să fii dușmanul altcuiva. Ce relații ai cu alte țări este treaba ta.
Ceaușescu: Relațiile externe ale României trebuie să includă Uniunea Sovietică, China și țările capitaliste. Aceste relații sunt favorabile dezvoltării țării. Vom vorbi mai târziu despre relațiile cu alte țări socialiste. Noi considerăm că relațiile României cu SUA sunt între două țări care au sisteme diferite, dar care sunt dispuse să dezvolte și să extindă relațiile lor. Noi știm ce este SUA. România este o țară mică. Dacă este posibil, vom fi prieteni. Nu dorim ca relațiile să fie condiționate. Interesele noastre reciproce vor dicta relațiile noastre. Știm că nimeni nu vrea să piardă bani în relațiile cu România și nu ne dorim acest lucru. Suntem o țară comunistă, dar vrem să avem beneficii. Vrem să construim pe această bază. Credem că acest lucru este posibil. Ce putem găsi în SUA, vom lua. Ce nu putem lua din cauza condițiilor, nu vom lua. Vrem să cumpărăm know-how și o uzină de apă grea, să echipăm fabrici pentru a produce cauciuc sintetic, electronice, computere și alte lucruri similare. Am primit unele lucruri de la dumneavoastră în mod indirect. Dar unul dintre exportatorii dumneavoastră a fost pedepsit acum opt ani pentru că a exportat ceva. Vrem să fim în măsură ca oamenii de afaceri să ne vândă direct, nu indirect. Nu căutăm să obținem condiții speciale, condiții neobișnuite. Sistemul din această țară este al nostru și nu vrem să preluăm sistemul vostru.
Nixon: Politica mea este: Orice țară poate fi prietenul nostru fără a fi dușmanul cuiva. Înțelegem că diferențele dintre sisteme pot prezenta probleme în elaborarea acordurilor financiare. Vom explora toate căile pentru a face progrese ; am făcut multe progrese cu Iugoslavia în această privință.
Ceaușescu: Și cu Polonia.
Nixon: Da, dar acest lucru a eșuat din cauza problemelor politice. Eu personal am luat decizia de a vizita România și am vrut discuții sincere pentru a vedea cum putem avea relații comerciale mai bune și alte relații, cu România și cu alte țări. Fără menajamente, evoluțiile din Cehoslovacia au dat înapoi unele progrese care începuseră în ceea ce privește mai multe comunicații și comerț între SUA și alte țări din Europa de Est. Sper că această vizită poate fi un punct de plecare pentru noi relații; ar putea fi un exemplu pentru relațiile noastre cu alte țări.
Ceaușescu: Aș dori să subliniez că nu concepem relațiile noastre cu SUA ca fiind îndreptate împotriva intereselor altora. Am pornit de la faptul că relațiile noastre cu unele țări nu înseamnă că trebuie să renunțăm la relațiile cu altele și pot să-mi exprim satisfacția că împărtășim același punct de vedere.
Nixon: Am o întrebare pentru dumneavoastră. Încercăm să negociem cu URSS controlul armelor și o atenuare a crizei din Orientul Mijlociu; dorim relații bune cu Uniunea Sovietică. Nu vrem să stânjenim România. Considerați că Doctrina Brejnev îngreunează relațiile comerciale cu noi? Apreciem prietenia românească și nu dorim să punem România într-o poziție jenantă față de alte țări vecine. Când a fost anunțată această călătorie, Uniunea Sovietică nu a fost de acord. Spuneți-mi cât de departe pot merge relațiile noastre fără a stânjeni România sau pe președintele ei.
Ceaușescu: Deschis, fără diplomație, răspunsul meu: În ceea ce privește România, relațiile cu SUA nu ne pot stânjeni în niciun fel. Spun acest lucru având în vedere că relațiile noastre se bazează pe neamestecul în treburile interne ale celuilalt. Ele nu trebuie să fie condiționate de ceea ce face România cu alte țări. Noi am dezvoltat relații cu Guvernul Federal al Germaniei, Franța, Anglia, Italia și altele. Cu Franța am încheiat un acord pe termen lung pentru producția de automobile (Renault). Cu ocazia vizitei președintelui De Gaulle, am încheiat un acord pe termen lung în domeniul electronicii. Toate acestea nu au provocat și nu pot provoca jenă. Uniunea Sovietică nu se poate opune, deoarece are aceste relații și cu alte țări, de exemplu, acordul Fiat. Dezvoltarea relațiilor în acest spirit nu poate cauza probleme pentru viitorul României. Ea poate provoca probleme pentru SUA cu Uniunea Sovietică. Sunt la curent cu marile negocieri privind Orientul Mijlociu și dezarmarea; suntem în acord cu aceste negocieri. Înțelegem importanța lor. Suntem interesați de rezultate favorabile. Acum, opinia mea sinceră și, de asemenea, opinia unor prieteni ai SUA: dorim ca negocierile dumneavoastră să nu fie în detrimentul altor țări, ci să contribuie la dezvoltarea lor. Poate că unii dintre aliații dumneavoastră vʼau spus acest lucru, dacă nu vʼau spus, vă spun eu: suntem îngrijorați de rezultatele negocierilor dumneavoastră cu URSS. Opinia mea nu se înscrie într-o perspectivă pe termen lung. Oamenii nu vor înțelegeri făcute pe la spatele lor, ci în mod deschis. Problemele marilor țări pot fi făcute benefice pentru pace dacă sunt făcute cu gândul la interesul altor țări. În acest sens, doctrina suveranității limitate nu poate avea aplicabilitate. Avem relații bune cu Uniunea Sovietică și apreciem rolul acesteia. Avem, de asemenea, relații bune cu Peking și cu alte țări. Deciziile noastre sunt luate aici, la București, nu la Washington, Moscova, Pekin, Paris sau Londra.
Nixon: Riscați ceva în această politică?
Ceaușescu: Ce putem risca?
Nixon: Depinde cum se interpretează declarația rusă privind suveranitatea limitată și cum o interpretează Rusia.
Ceaușescu: Rusia a negat intenția de a limita suveranitatea. Vreau să discutăm acest lucru. În toate discuțiile noastre cu Pactul de la Varşovia și cu COMECON, cum îi spuneți dumneavoastră, România a fost sinceră și a explicat clar poziția noastră. Am ajuns la rezultate acceptabile. Suntem hotărâți să lucrăm pe această linie. Problema independenței României nu poate fi pusă în discuție. În ceea ce privește sentimentul poporului, acesta a fost exprimat astăzi.
Nixon: Asta răspunde la întrebare. Presa americană a spus că această călătorie va stânjeni România și va fi dăunătoare. Noi nu dorim acest lucru. Vrem relații bune cu România și cu Rusia. Nu vrem să rupem Pactul de la Varșovia. Vrem relații bune cu toate țările.
Ceaușescu: Salut răspunsul dumneavoastră. Știam că o să spuneți asta, pentru că nu am văzut-o niciodată în altă lumină. Dacă am fi crezut că va rupe sau slăbi relațiile româno-ruse sau că va aduce presiuni asupra afacerilor noastre interne, nu am fi acceptat vizita.
Nixon: Dacă alte țări din Europa de Est vă vor întreba despre politica mea, sper că le veți spune care este aceasta. Atitudinea noastră față de ele este aceeași.
Ceaușescu: Vreau să pornim de la fapte: relațiile cu SUA nu pot împiedica în nici un fel relațiile cu alții. Este adevărat că prietenii noștri sovietici au fost ușor deranjați de vizita dumneavoastră. Noi i-am înștiințat cu 36 de ore înainte de a fi anunțată. Ei nu au comentat niciodată în mod oficial. (Ceaușescu a prezis apoi că predominanța rusă nu va dura, pe baza unei analize istorice). Tovarășilor sovietici le este greu să accepte acest lucru. Uniunea Sovietică a fost prima în spațiu. SUA a fost prima pe Lună. Există schimbări și în alte domenii.
Nixon: Primul astăzi, al doilea mâine.
Ceaușescu: Dacă ceilalți lideri înțeleg că pacea pe pământ se poate face numai dacă toate țările sunt lăsate să evolueze și să se dezvolte. Nu prin folosirea forței, lucrurile nu pot fi schimbate prin simpla forță.
Nixon: Sunt de acord, alții nu înțeleg.
Kissinger: Da. Istoria indică faptul că nimic nu este permanent. Perioada postbelică arată multe forțe în acțiune. Este dificil să te adaptezi la o poziție de predominanță. Tema președintelui Nixon în această călătorie a fost aceea de a dezvolta noi relații.
Nixon: Am două subiecte. În primul rând, politica în Asia-China și Uniunea Sovietică. În al doilea rând, în ce stadiu se află negocierile din Vietnam. Vreau să aflu punctul de vedere al premierului Maurer asupra acestei probleme.
Maurer: Referitor la întrebarea pe care ați pus-o și la discuția care a urmat: Reflectam asupra faptului că tot ceea ce are importanță poate da naștere la îngrijorare, poate din cauza unei neînțelegeri. Nimeni nu ia atitudine împotriva relațiilor dintre state. Rușii au fost forțați de opinia mondială să renunțe la doctrina suveranității limitate.
Ceaușescu: Nu sunt de acord cu el. Este greu de acceptat teoria conform căreia (rușii) au renunțat la suveranitatea limitată.
Nixon: SUA este o putere în Pacific și va continua să joace un rol în zonă. Nu suntem interesați să creăm un bloc, sau alte aranjamente în Asia, care să poată fi interpretate ca o îngrădire a Chinei comuniste. Nu recunoaștem China comunistă și ne opunem intrării sale în ONU, nu din cauza politicii interne a Chinei, ci din cauza politicilor sale față de vecinii săi.
În ceea ce privește relațiile Uniunii Sovietice cu țările asiatice: Dl Brejnev a spus într-un discurs că a sosit timpul pentru un pact de securitate colectivă în Asia și că acestea vor participa.[5] Răspunsul meu, care va fi făcut public, este că ceea ce face Uniunea Sovietică este treaba sa. Ceea ce facem noi este treaba noastră. Este greșit ca Uniunea Sovietică să organizeze o cabală în Asia împotriva Chinei. În 25 de ani, China va avea un miliard de locuitori. Dacă va fi îngrădită de alții, va constitui o forță teribil de explozivă care poate distruge pacea din acel moment. Cunoaștem disputele Uniunii Sovietice cu China. Noi nu ne vom amesteca în această problemă. Politica noastră este de a avea relații bune cu Uniunea Sovietică și, în cele din urmă, atunci când China își va schimba abordarea față de alte națiuni, dorim să deschidem canale de comunicare cu această țară, pentru a stabili relații. Un miliard de chinezi îngrădiți reprezintă o bombă pe cale să explodeze.
Ceaușescu: Aș vrea să-mi exprim părerea în legătură cu ceea ce ați spus despre bunele relații dintre SUA și Uniunea Sovietică. Noi știm că aceste relații trebuie să fie bune pentru a dezvolta cauza păcii. Din punctul de vedere al României, bunele relații dintre S.U.A. și Uniunea Sovietică pot fi salutate numai dacă ele nu sunt în detrimentul altor state. Noi avem noroc, nu avem bombă atomică și nu suntem o țară asiatică. Nu avem niciun interes în Asia, este departe geografic. Dar înțeleg interesul Statelor Unite și al Uniunii Sovietice. Știu că lumea este atât de mică încât, dacă Asia nu va avea pace, acest lucru va afecta Europa și lumea în general. Trebuie să înțelegem că Asia nu poate avea pace sau să-și rezolve problemele fără recunoașterea existenței Chinei și fără a atrage China în negocieri. Cu cât mai repede se va înțelege acest lucru, cu atât mai bine pentru toți. Statele Unite trebuie să renunțe la atitudinea lor față de China, atât în ceea ce privește admiterea în ONU, cât și în ceea ce privește recunoașterea. De fapt, o recunoașteți. Populația sa este de 800 de milioane de locuitori, iar în anii 1980 va fi de un miliard. Asia include, de asemenea, India, Japonia și Pakistan. Toate aceste țări trebuie să coopereze, dacă se dorește pacea. Nu ați declarat nicio rezervă cu privire la sistemul intern din China. Îndoielile dumneavoastră provin din afacerile internaționale.
Nixon: Atitudinea Chinei față de vecinii săi.
Ceaușescu: Cu India, problema poate fi ușor rezolvată. De multe generații, China nu a avut războaie cu vecinii săi. Uitați-vă doar la ultimii 25 de ani.
Kissinger: Nu sunt de acord cu privire la un aspect istoric.
Ceaușescu: Spuneți.
Kissinger: Dacă vă uitați la istoria Chinei, independent de comunism, nu a avut niciodată relații cu alții. Nu are nicio experiență în relațiile cu alții pe picior de egalitate. Acest lucru nu are nimic de-a face cu politica sa internă actuală.
Nixon: Nu pot schimba acum politica noastră față de China, dar pe termen lung, așa cum spunea președintele Ceaușescu, China este o realitate și nicio pace reală nu este posibilă fără ca China să joace un rol. Nu ne vom alătura unui bloc care să îngrădească China.
Ceaușescu: Nu am niciun comentariu în privința istoriei. China, după cel de-al Doilea Război Mondial, nu a amenințat pe nimeni.
Nixon: Coreea?
Ceaușescu: Știți ce s-a întâmplat acolo și nu voi intra în detalii. Oricum, China și-a retras trupele – dovadă a respectului său pentru suveranitatea Coreei de Nord. Pot să vă spun cum gândesc liderii din China.
Nixon: Ar fi de ajutor și voi păstra confidențialitatea.
Ceaușescu: Primul ministru Maurer știe despre asta din călătoria sa din 1967 acolo. Ei nu au nicio intenție de a amenința suveranitatea altor țări. Au destule probleme interne esențiale. O politică rațională față de China este de a o recunoaște ca pe un egal și de a-i acorda un loc în afacerile internaționale. Recunoaștem că Taiwanul reprezintă un obstacol în relațiile dintre China și SUA. Opinia mea despre relațiile dintre China și majoritatea celorlalte țări este următoarea: Cred că este nevoie de o revizuire a modului de gândire și de analiză a evoluțiilor din aceste țări. Toate acestea sunt înapoiate, sistemele lor sunt feudale, conțin rămășițe puternice de tip feudal. Există tulburări interne, nu din cauza interferențelor străine, ci din cauza propriei lor creații. Știți că forțele interne au căutat în trecut sprijin extern pentru a se menține. Franța a venit în ajutorul Statelor Unite în Războiul de Independență. De ce subliniez acest lucru? Pentru că nu ar trebui să sprijinim sau să ajutăm forțele retrograde. Acest lucru nu poate aduce nimic bun pentru SUA sau pentru cauza păcii. Ceea ce este vechi trebuie să dispară, nimic nu poate opri acest progres. Niciun doctor nu poate salva un om care, în cele din urmă, moare. Doctorul îi poate prelungi viața – și acest lucru este bun pentru om. Dar, in cazul unei țări, este rău pentru popor. În Vietnam, toate cheltuielile și sprijinul dumneavoastră nu au ajutat la menținerea sistemului existent. Ați cheltuit aproximativ 25-30 de miliarde de dolari pentru război. Dacă ați cheltui 2 miliarde de dolari în Vietnam în mod pașnic, veți avea mai multă dezvoltare și vă veți face un prieten. De ce să vă fie frică de socialism? Este un concept vechi. Trebuie să înțelegeți că fiecare popor va adopta ceea ce îl ajută să se îmbunătățească.
Nixon: Sunt de acord că există multe căi de a obține progres, multe abordări diferite. Trebuie să existe un progres economic real. Avem planuri economice pentru Vietnam.Aș dori să pun o întrebare cu privire la problema sovieto-chineză. Știm că ei sprijină Hanoi. Serviciile noastre de informații ne spun că există două grupuri în Hanoi, unul pro-sovietic și celălalt pro-Peking. Noi nu știm acest lucru, deoarece nu suntem acolo. Întrebarea mea este: care este motivul disputei? Este ideologică? Națională? Există vreo șansă ca aceasta să se încheie? Întreb pentru că, după Vietnam, este posibil ca SUA să normalizeze relațiile cu China; dar trebuie să ne întrebăm dacă problema China-URSS este suficient de explozivă pentru a ne băga într-un război.
Ceaușescu: În primul rând, aș dori comentarii din partea primului ministru Maurer cu privire la discuția precedentă.
Maurer: Se cunosc foarte puține lucruri despre China, așa că se pot spune foarte multe. Cred că oamenii care au fost acolo mai mult decât mine ar avea încă dificultăți în a vorbi despre ea. Trebuie să menționez un singur lucru, China se dezvoltă acum; are forțe puternice, puternice pentru a ridica condițiile de viață ale maselor. Statisticile chinezești privind dezvoltarea industrială nu arată mare lucru, desigur; de fapt, nu se publică niciun statut. China ar trebui să fie ajutată. Impresia noastră este că există oportunități de a face acest lucru. Este nevoie de curaj. Ideile și acțiunile privind China ar trebui revizuite. Poate că au fost justificate cândva, dar schimbările de situație fac necesară o regândire, găsirea unor modalități de a atrage China. Aceasta este cea mai importantă problemă de astăzi. Aș dori, de asemenea, să spun ceva despre agresivitatea Chinei. Președintele Ceaușescu a clarificat acest lucru. Asia are cea mai mare nevoie de schimbare din punct de vedere economic și social. Două continente, Africa și Asia, au cea mai mare nevoie de ajutor economic și social, ele fiind foarte înapoiate. Este dificil pentru oamenii de astăzi să treacă prin toate etapele prin care am trecut noi. Trebuie să stăpânim problema schimbării și să nu o lăsăm să se transforme într-o problemă internațională. La întrebarea privind relațiile dintre URSS și China este dificil de răspuns. Ele sunt umbrite de polemici violente, de diferențe în materie de ideologie. Ambele progresează în moduri diferite. Există o serie de conflicte-probleme care, în loc să se răcească, au fost aruncate în aer. Politica americană de neimplicare este corectă; intervenția poate fi justificată doar pentru a opri conflictul. Cel mai grav pericol pentru lume este conflictul URSS-China. Impresia noastră este că, întrucât anumite obiective au fost atinse, China se gândește la acțiuni pentru a dezvolta negocierile cu alte țări.
Nixon: Când am devenit Președinte, le-am cerut chinezilor să ne întâlnim la Varșovia, iar ei au refuzat.
Maurer: Americanii ar trebui să-i cunoască pe chinezi mai bine decât atât; au o mentalitate aparte. Ar trebui să se profite de orientarea Chinei spre dezvoltarea relațiilor.
Ceaușescu: China este o problemă serioasă, dar nu uitați că, în afară de Japonia, China este singura care și-a rezolvat problema hranei pentru poporul său. O sută de dolari anual pe cap de locuitor sunt destinați dezvoltării (asta face 17 miliarde de dolari). O problemă majoră a fost aceea de a asigura o dezvoltare și un progres mai rapid al economiei și al industriei. Ați văzut India, chiar și acel guvern a adoptat naționalizarea băncilor. Așadar, aceste politici nu ar trebui să fie un obstacol pentru dumneavoastră în dezvoltarea relațiilor cu țări cu sisteme diferite de al dumneavoastră. Problema ideologiei nu este crucială în disputa dintre URSS și China. Observația mea este că adevărata problemă este de ordin național – reticența sovietică de a acorda Chinei locul care i se cuvine în afacerile internaționale. Chinezii nu vor juca un rol de mâna a doua. Noi credem că gândirea Uniunii Sovietice va ajunge să înțeleagă realitatea. Credem că nu va exista un război. Desigur, se poate întâmpla ceva neașteptat. Suntem de acord cu ceea ce ați afirmat. Nu ar trebui să facem nimic pentru a acutiza conflictul. Statele Unite nu ar avea nimic de câștigat din această evoluție.
Nixon: Sunt de acord. Cred că ați jucat un rol adecvat în acest domeniu, având relații cu ambele; pe termen lung, acesta este și scopul nostru. În ceea ce privește problemele noastre pe termen scurt cu China, am luat măsuri precum eliminarea restricțiilor de călătorie și permiterea achizițiilor turistice; vom lua mai multe măsuri în aceste domenii. Sincer, dacă este în interesul dumneavoastră și al guvernului dumneavoastră, am fi încântați să jucați un rol de mediere între noi și China.
Ceaușescu: Nu este doar impresia noastră; suntem siguri de realitatea dorinței Chinei de a relua relațiile cu alte state. Ei ne-au spus că vor întreprinde acțiuni pentru a dezvolta relațiile cu alte state. Noi nu trebuie să ne uităm la articolele publice din presă, ci să luăm măsuri practice. În ceea ce privește dorința noastră de a media între SUA și China – SUA au toate posibilitățile de a discuta direct cu chinezii fără mediere; voi spune că le vom comunica chinezilor opinia noastră și opinia dumneavoastră despre această problemă. Vom acționa pentru a stabili relații pe baza înțelegerii reciproce.
Nixon: Se face târziu. Dacă doriți, ne putem întâlni din nou mâine, timp de o oră. Vreau să vă spun mai întâi despre poziția noastră în Vietnam. O voi pune în perspectivă spunând că, dacă războiul din Vietnam se va încheia pe baze corecte, se vor deschide multe uși pentru relații mai bune în ceea ce privește comerțul cu România și relațiile cu China, așa cum am discutat mai devreme. Privim Vietnamul cu ochi diferiți, dar scopul nostru este același: să obținem pacea și să punem capăt războiului. Următoarele trei luni vor fi critice; ele vor determina dacă războiul poate fi încheiat prin negocieri pașnice. Mâine vreau să vă spun în mod confidențial ce se întâmplă, unde ne aflăm, etc.
Ceaușescu: Este o problemă importantă, nu am discutat despre modul în care o privim. Noi doi am vorbit despre ea în 1967 și punctele noastre de vedere par a fi aceleași. Interesul nostru de bază este o soluție pașnică prin negociere. Vom discuta mâine acest lucru.
Nixon: Putem vorbi la cină. Timpul meu este la dispoziția dumneavoastră. Mâine ne putem face timp pentru o oră și jumătate.
Ceaușescu: Sunt de acord și voi profita de cina din această seară.
Nixon: Următoarele trei luni vor fi critice; ele vor determina dacă războiul poate fi încheiat prin negocieri pașnice. Mâine vreau să vă spun în mod confidențial ce se întâmplă, unde ne aflăm, etc.
Ceaușescu: Este o problemă importantă, nu am discutat despre modul în care o privim. Noi doi am vorbit despre ea în 1967 și punctele noastre de vedere par a fi aceleași. Interesul nostru de bază este o soluție pașnică prin negociere. Vom discuta mâine acest lucru.
Nixon: Putem vorbi la cină. Timpul meu este la dispoziția dumneavoastră. Mâine ne putem face timp pentru o oră și jumătate.
Ceaușescu: Sunt de acord și voi profita de cina din această seară.
La 26 octombrie 1970, președintele Richard Nixon l-a primit pe Nicolae Ceaușescu la Casa Albă, în marja prezenței acestuia la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a ONU, prilejuită de cea de-a 25 -a aniversare a organizației. Cei doi președinți au abordat aspectele cooperării economice și relațiile S.U.A. cu China.Un an mai târziu, în 1971, România intermediază comunicarea dintre S.U.A. și China. Un indicator al tendinței pozitive în relația bilaterală a fost acordarea, de către SUA, în 1975, a Clauzei națiunii celei mai favorizate.
După intrarea lui Gorbaciov pe scena politicii internaționale a început declinul tot mai accentuat al rolului lui Nicolae Ceaușescu, dar și o izolare escaladantă a României pe plan extern. S.U.A. a început să condiționeze menținerea clauzei națiunii celei mai favorizate. Din stenograma şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din data de 25 februarie 1988 rezultă că:
„Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Roger Kirk a transmis, din partea Departamentului de Stat, ca „îi va fi greu să propună prelungirea acordării clauzei, dacă România nu răspunde obiectiv la o serie de cereri ale Statelor Unite ale Americii. Ambasadorului i s-a reiterat că România este interesată în rezolvarea acestei probleme fără nici un fel de condiţii, pe baze reciproce, a respectării acordurilor economice între două state. Nu se acceptă acordarea clauzei pe baza condiţiilor puse. În scrisoarea de răspuns adresată președintelui Reagan s-a spus că renunţăm la prelungirea acordării clauzei, dacă se pun condiţii. Suntem pentru menţinerea clauzei fără condiţii, adică fără menţinerea amendamentului Jackson-Vanik. Altfel, România nu va mai cere prelungirea”.
Nicolae Ceauşescu a cerut să se comunice că – până cînd se va ajunge la o clarificare a situației- România va continua să dezvolte relaţiile relațiile cu SUA pe baza principiilor dreptului internațional unanim acceptate. Ambasadorul SUA la București, Roger Kirk și ministrul de externe român, Ion Totu au avut câteva runde de convorbiri tensionate și dificil de gestionat, interlocutorii fiind întrutotul de acord că dacă ambasadorul României la Washington s-ar fi prezentat la Departamentul de Stat, precum Roger Kirk la Ministerul de Externe de la București, mai mult ca sigur risca să fie dat afară în șuturi (n.n. în original s-a uzitat de versiunea vulgară ).
La 27 februarie 1988, Washington Post făcea cunoscut că regimul de la Bucureşti, înfruntat cu noi cereri din partea Casei Albe şi a Congresului American pentru îmbunătăţirea performanţelor cu privire la drepturile omului, a renunţat la beneficiile comerciale americane pe care State Unite le oferea ţărilor comuniste cu politici liberale de emigrare. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Phyllis Oakley, a precizat că România a informat Statele Unite că va renunţa la schimbul economic, crescând tarifele pentru produse începând cu 2 iulie 1988. Conform declarației purtătoarei de cuvânt, exporturile Statelor Unite către România erau de o valoare de 200 de milioane de dolari anual, dintre care jumătate erau produse pentru agricultură. Exporturile României către Statele Unite au fost în valoare de 775 de milioane de dolari în 1987.
-Va urma –
Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan, Revista ART-EMIS
Citește și: AUREL ROGOJAN – România, a cincea putere diplomatică a lumii (1)
