Un vechi autor de-al nostru, supărat că nu i s-a publicat cândva un articol i-a mărturisit unui membru al redacţiei că el se roagă în fiecare zi ca „Literatura şi arta” să dispară şi să nu mai aibă niciun cititor. Şi-şi doreşte acest lucru mai mult decât propria sănătate. Având convingerea că Cel de Sus îi va împlini cu siguranţă rugămintea, fiindcă el e un om credincios. Dar, gândindu-mă la acest enoriaş „îngrijorat” de soarta revistei noastre, mi-am amintit de o întâmplare cu un brutar.

Acesta a cumpărat într-o zi de la un ţăran 1 kg de unt. Ajuns acasă, l-a cântărit şi a descoperit că untul are doar 800 de grame. Nemulţumit, a mers la un judecător şi a cerut să-l pedepsească. Fiind adus în faţa instanţei, ţăranul a pledat nevinovat şi a explicat următoarele: „Mi-am cumpărat un cântar, dar n-am avut bani şi pentru greutăţi. Aşa că pun untul pe un braţ al cântarului, iar pe partea cealaltă o pâine de-a brutarului, care, conform spuselor lui, are 1 kg. Acum, dacă pâinea dumnealui nu are 1 kg, care ar fi vina mea?” Judecătorul a cântărit imediat pâinea şi, când a văzut că aceasta cântăreşte cu adevărat 800 de grame, în loc să-l pedepsească pe ţăran, l-a băgat la închisoare pe brutarul care l-a reclamat.

Aşa că, atunci când încercăm să nedreptăţim pe cineva, se întâmplă să fim noi înşine pedepsiţi ori, cum se mai spune în popor: „Nu săpa groapa altuia, ca să nu cazi tu însuţi în ea.”

Iar celor care se roagă Celui de Sus cu răutate, nu pot să le spun decât un lucru: „Dragii mei, Dumnezeu nu mai are timp să vă asculte toate prostiile. El are lucruri mult mai importante de făcut. Iar unul dintre ele este să semene în inima noastră – bunătate!”