DOINA DABIJA – Mi-e rău de carte

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Mi-e rău de carte

Zilele trecute o învăţătoare a afirmat:

„Ce mare lucru au mai făcut şi scriitorii? Au scris şi ei acolo nişte cărţulii, de care mi se face rău de câte ori le deschid.” Ei, poate că în mintea acestei doamne, care educă generaţii şi generaţii de copii, scriitorii n-au făcut absolut nimic. Aceste spuse amintindu-mi şi de-o rudă de-a mea, care, intrând în biroul tatălui meu şi surprinzându-l la masa de scris, l-a întrebat:

– Ce faci aici?
– Lucrez. Scriu.

– Hm, dacă n-ai ce face… scrie.

Adică, în opinia altora, a munci înseamnă să ştergi praful, să faci ordine-n casă, să prăşeşti, să sapi în grădină şi nicidecum să scrii.

Fiindcă atunci stai pe loc, corpul nu se mişcă şi apoi, cum poţi lucra cu mintea, dacă aceasta n-are mâini?

Dar mă miră faptul că această declaraţie a fost făcută totuşi de o învăţătoare şi nu de un om neşcolit, care şi ea, la rândul ei, trebuie să citească, ca să le predea lecţia elevilor săi.

Se vede însă că doamna e convinsă că aceste cărţi se scriu cumva singure sau sunt căzute de undeva din cer. Fără să se gândească la munca imensă pe care o depune un scriitor, care de multe ori nu doarme nopţile, tocmai ca să pună pe masa cititorului o carte bună. Acesta având menirea să ne educe, să ne lumineze, să ne înveţe lucruri bune ori rele.

Până la urmă, cred că şi această femeie cunoaşte adevărul, dar a ajuns într-atât să-şi urască meseria, încât pentru toate nenorocirile ei îi învinuieşte pe scriitori. Pentru că, dacă n-ar fi existat ei, n-ar fi existat nici cărţile.

Însă fără acestea, viaţa noastră ar fi fost un întuneric continuu, iar la întrebarea: „Cum te cheamă?”, omul n-ar fi avut decât un singur răspuns: „Mu-u!”

Că aşa-i cu mintea odihnită…

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”

Citește și: DOINA DABIJA – Bătrâna regină, Cartea

Sursa imagine: skoobsbooks.blogspot.com