ROMÂNIA – LEAGĂNUL CIVILIZAȚIILOR
Mă văd obligat a deschide subiectul delicat al istoriei falsificate a poporului român, a poporului din care fac parte.
Şi astăzi se discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istorici şi cercetători români.
Originea pură a strămoşilor noştri este contestată, însă, descoperirile arheologice vin în ajutorul nostru.
Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 ani, iar cel de Cro-Magnon cu circa 35.000 ani. Fratele nostru oltean de la Bugiuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu, are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!
Descoperirea îi aparţine savantului Dardu Nicolăescu-Plopşor.
Cum e posibil? Aşa cum multe popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării:
„Este uimitoare coincidenţa, aproape perfectă, între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-geto-daco-valaho-român”(1).
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona Defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri.
Cercetătorul arheolog Vasile Boroneanţ (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreună cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea prof. Constantin Nicolăescu-Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova. Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate la 35.000 î.e.n. descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată de 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate la 11-000 î.e.n. La Scheia Cladovei s-a descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre, din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică. Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice.
Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in Prehistory” („Porţile de Fier în Preistorie”), ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în Defileul Dunării, între Carpaţi şi Balcani. „Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V.Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), ne spune că aceştia au văzut pe Porţile Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrângerii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”. Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din58-51 î.e.n., intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostri, se pare din timpul faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.)” (1).
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Ardeal, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică.
În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n., îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida, pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre.
Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului.
Dar noi, românii, rămânem aceiaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului, în loc să fim mândri că suntem poporul primordial. De ce ne este frică de ceea ce am fost?…
„(…) Pe teritoriul României poţi afla, prin intermediul arheologiei, informaţii despre cea mai mare parte a preistoriei europene. Teritoriul României, situat în centrul geometric al continentului, a servit deseori pod între Europa de est şi cea de vest, între Europa de nord şi cea de sud. Teritoriul României actuale a fost, încă acum mai bine de 6.000 ani, unul dintre primele locuri propice pentru expansiunea culturilor, întemeiate pe migraţii ample, explicabile prin folosirea cailor şi a căruţelor şi care aveau o cultură ceramică bine dezvoltată. De aici, respectivele culturi s-au răspândit înspre Europa de Vest, spre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud” (2).
Se pare că strămoşilor noştri începe să li se facă dreptate.
Tot mai mulţi istorici şi cercetători străini sunt de părere că spaţiul carpato-danubiano-pontic este leagănul civilizaţiei europene, dar şi a altor civilizaţii de pe alte continente. După o vizită în România, peruvianul Daniel Ruzo, declara în 1968:
„Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai străvechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi” (3). În lucrarea „Italia primitivă”, Leon Homo scria: „În neolitic, sub presiunea a diverse cauze, printre care creşterea populaţiei a trebuit să joace un rol esenţial, o mişcare de migraţiune începe a se produce. În căutarea de pământuri noi s-au pus în mişcare spre sud…Toate ţările fură năpădite”.
În lucrarea „Unde s-a născut civilizaţia?”, arheologul american William Schiller scria: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român, răspândindu-se apoi, atât spre răsărit, cât şi spre apus! Cam în ce perioadă? Acum circa 13-15.000 ani!” Iată un citat al lui Jules Michelet:
„Civilizaţia nu s-a născut nici de la populaţia iberiană a ligurilor, nici de la celţii cambrieni, cu atât mai puţin din slavii veneţi sau venzi, nici măcar din coloniile elenice, care cu câteva secole înainte de era creştină, s-au stabilit în sud. Ea pare să aibă ca principal autor această rasă de pelasgi, sora mai mare a rasei elenice. Se pare că pelasgii au adus în Italia piatra căminului domestic (Hestia Vesta) şi piatra de hotar (Zeus Herkeios), fundament al proprietăţii. Pe această dublă bază s-a ridicat edificiul dreptului civil, marea şi distincta originalitate a Italiei”.
Arheologul P.Bosch-Gimpera considera că teritoriul dintre Valea Dunării, Marea Egee (Marea Tracilor) şi Marea Neagră (Marea Getică) este spaţiul din care au pornit popoarele europene. Iată ce spunea renumitul elenist A.Jarde, în 1923:
„Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înşişi nu ştiu nimic. Până în prezent, solul grec n-a scos la iveală nici-o urmă materială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii, aparţinând neoliticului”. „Pelasgia/Dacia era împărţită în provincii, sau „ţări” de râuri/munţi, având fiecare în frunte un conducător, un „rege de arme”, subordonându-se Cogaionului/Sarmisegetuzei, unde se afla regele zeu-medic, cel cu ştiinţa de a se face nemuritor” (4).
De regulă, numele principalului râu dintr-o arie Pelasgo-Thracia-Dacia a dat şi numele provinciei/”ţării” din bazinul râului respectiv. Maramarisa/Maramureş, provincia/”ţara” de pe cursul superior al „micului” Maris; Crişina/Crişana, „ţara” Crişurilor; Alutuani/Oltenia, „ţara delimitată de Allutua/Olt, de Carpaţii Meridionali şi de Dunăre, etc. Cu voia sau fără voia „renumiţilor profesori” de istorie şi arheologie, şcoliţi la cele mai renumite universităţi, cu titluri care de care mai pompoase, România este leagănul civilizaţiei proto-europene. Dr. Napoleon Săvescu a reuşit să redea, în lucrarea „Epopeea dacică”, migraţia strămoşilor noştri pe toate continentele şi a descris foarte plastic teritoriul României:
„Aici veneau grecii din antichitate să-şi caute Lâna de Aur şi bogăţiile agricole dunărene. Aici s-a dezvoltat faimoasa Epocă de Aur, cu Cimitirul Eroilor de la Gurile Dunării şi Lăcaşul Zeilor din Cetatea Kogaion-ului. Uitaţi-vă pe hartă şi veţi vedea ce fantastic arată acest spaţiu, unde din trupul munţilor ţâşnesc izvoarele ce se prefac în râuri care se desfăşoară ca un evantai spre Dunăre, străbătând văi calme şi dealuri molcome, prielnice agriculturii şi păstoritului. De sus, din avion, această reţea hidrografică, cu formă de elipsă, seamănă cu un Ou al Genezei. Munţii de sare, fără de care e greu de conceput viaţa omului şi creşterea vitelor, reprezenta în antichitate o bogăţie mai mare ca aurul, poate cea mai de seamă bogăţie pentru oamenii vechimii, bogăţie a vieţii…Bogăţiile solului şi subsolului au făcut ca spaţiul tracic să fie căutat de triburile şi popoarele învecinate…” (5)…
Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost descoperită rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum o rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Filologii români şi străini au mai descoperit: – În cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă, Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei „Ţări a Românilor” la nord de Dunăre, până la Nipru; se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică, istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există!! – În Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Walahen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru; totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale; –
„Descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a Ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare – Erdely” (6). –
Descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voievodale româneşti din secolul X, chiar pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în 1937, la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România. – A fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa; pentru anul 1189, în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe; sunt descrise cu lux de amănunte şi graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea; – Au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din secolul IV.
- CLAUDIA POP-SILAGHI – CÂNEPA și interesul marilor companii… - 22 iunie 2022
- CLAUDIA POP-SILAGHI – Legenda păpădiei - 4 iunie 2022
- CLAUDIA POP-SILAGHI – TORNA, TORNA, FRATRE! - 22 martie 2022
