Globalizarea

    Globalizarea este un fenomen natural. El se petrece de când există omenirea, inclusiv în formele preistorice. Astăzi însă globalizarea este facilitată de internet și de infrastructura de comunicații, inclusiv de transport prin toate mediile.

    Tot ca dintotdeauna, și astăzi sunt indivizi și grupuri care profită maxim de pe urma fenomenului natural al globalizării.

     În primul rând sunt corporațiile multinaționale, care, prin însăși natura lor, vor să aibă o amprentă planetară.

     Apoi sunt religiile și ideologiile de toate culorile și pe toate temele, care tot prin natura lor, vor să se impună la nivelul întregii omeniri.

     După care sunt națiunile cu vocație imperială, care vor să includă în sfera lor de influență și control, dacă se poate, întreaga omenire. Iar dacă nu se poate, măcar o bună parte din această omenire. Partea aia mai slabă, mai predispusă la supușenie, la slugărnicie.

     În sfârșit, sunt inșii care se cred Dumnezeu și vor să își impună voința pretins divină asupra tuturor oamenilor, dacă se poate. Dacă nu se poate, măcar să se impună asupra cât mai multor oameni și națiuni.

     Niciuna dintre aceste categorii nu vor să existe vreo ordine mondială, alta decât cea pe care o fac și o impun ei.

    Cei mai familiarizați cu această idee a globalizării prin impunere sunt marxiștii și neo-marxiștii. Cei care, de 180 de ani încoace, trăiesc sub lozinca “proletari din toate țările, uniți-vă!“

     Specificul lor este că ei nu vor să impună vreun guvern mondial, ci vor ca fiecare stat să fie guvernat de aceeași unică entitate ideologică. Aia a lor, a marxiștilor. Iar forma de guvernare, răspândită pe întreaga Planetă Pământ, să fie comunismul.

      Comunism căruia, în funcție de școala de gândire și de nivelul de acceptabilitate al publicului ce urmează să fie supus, îi mai zic ei și socialism.

     De aceea, în Statele Unite ale Americii, de pildă, promotorii acestei ideologii globalizante își zic “socialiștii democratici DIN America“ (Democratic Socialists of America), acel DIN implicând transparent că socialiștii democratici sunt aceiași, peste tot, pe Terra și că ce îi deosebește pe unii de ceilalți e doar națiunea în care activează ei.

    Deoarece curentul acesta neo-marxist nu este încă majoritar în nicio națiune, socialiștii și comuniștii din fiecare stat și-au găsit o formă de promovare a agendei lor prin asociere cu alte grupări, chiar dacă acestea au o altă ideologie decât a lor, dar care le pot servi interesul, atâta vreme cât și unele și celelalte au globalizarea pe primul loc în agenda lor.

     Și mai ales dacă au destructurarea națională a statelor în care activează fiecare pe locul doi în agenda lor.

     Asta, deoarece singura frână reală în calea globalizării prin impunere ideologică sau religioasă este întărirea statului național. Frână ce evident trebuie slăbită, până la dispariție, în mentalitatea promotorilor acelei globalizări.

     De menționat aici că cei care promovează statul național nu sunt anti-globalizare. Adică nu neagă valabilitatea fenomenului natural al globalizării omenirii. Doar că ei au viziunea unei globalizări a națiunilor și nu una a indivizilor.

     Adică, între globalizarea ca un sat planetar, fără garduri și fără reguli de conviețuire, dar cu găști de cartier, în care cei mai puternici îi adună în jurul lor pe cei mai slabi și între globalizarea ca un stat planetar cu garduri între gospodării și cu reguli de conviețuire între familii, promotorii statului național într-o lume a națiunilor aleg să lucreze pentru a doua variantă.

     De aceea vorbesc ei despre întărirea frontierelor, despre impunerea regulii în asigurarea libertății de mișcare a indivizilor, pe toată Planeta (libertate înscrisă în toate codurile relevante) și despre paritate în schimburile dintre națiuni. Atât schimburi economice, cât și schimburi de bunuri publice universale (securitate, educație, cultură, sănătate și așa mai departe).

     Nu e de mirare că promotorii globalizării pe baze religioase și/sau ideologice îi portretizează pe promotorii globalizării pe baze naționale ca pe dușmanii nu numai ai religiilor sau ideologiilor lor, ci mai ales ca dușmani ai globalizării în general.

     Așa cum prezintă ideea de întărire a națiunii ca pe o formă de izolaționism față de restul Lumii planetare și nu ca pe o condiție fără de care nicio națiune nu poate fi un actor internațional responsabil și activ.

     Dacă e să mă întrebați pe mine, eu voi prefera întotdeauna o omenire bazată pe legi naturale și pe legi morale de care să fie responsabilă fiecare națiune de pe Planetă și nu vreun for religios sau ideologic dominant, la nivel global.

 

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Guvern cu puteri executive depline