Preluând un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembrie, că livrările unor sisteme-cheie (Tomahawk, interceptoare Patriot, lansatoare Typhon etc.) pot întârzia până la cinci ani. Motivul: epuizarea stocurilor americane în războiul cu Iranul, început la sfârșitul lui februarie 2026. Epuizarea a fost vehement respinsă de administrația Trump, dar Germania a cerut oficial accelerarea livrărilor de Tomahawk și Typhon, iar producătorul (Raytheon) a anunțat că nu poate onora comanda în următorii cinci ani din cauza deficitului intern american.

     Ucraina cere interceptoare Patriot suplimentare înainte de iarnă. Pentagonul prioritizează refacerea propriilor stocuri, deci livrările către Kiev sunt îngreunate. Zelenski a spus deja că aliații au livrat în 2026 doar o treime din interceptoarele primite în 2025.

      Rusia exploatează acest gol și folosește inclusiv rachete de antrenament reconvertite pentru a menține ritmul atacurilor balistice.

     Efectul imediat al acestei penurii este slăbirea apărării aeriene ucrainene tocmai când Rusia intensifică loviturile cu rachete balistice. Fără suficiente Patriot-uri, orașele, infrastructura energetică și obiectivele militare ucrainene sunt mai expuse, ceea ce crește presiunea asupra Kievului în orice discuții de pace și înclină raportul de uzură în favoarea Rusiei.

     Programul de reînarmare european și, mai ales, cel german, este substanțial afectat.

     Germania voia o capabilitate de lovitură de precizie la mare distanță (Typhon + Tomahawk) ca soluție intermediară până la un sistem european. Acum termenele se mută spre începutul anilor 2030, iar costurile cresc.

     Europa încearcă producție licențiată și sisteme proprii, dar acestea nu apar peste noapte.

     Ce apar peste noapte, totuși?

     Împrumuturi publice de trilioane, dobânzi majorate, inflație în creștere, noi taxe și impozite.

     Mult mai grav: apare peste noapte “radicalismul pro-european”, un concept de natură leninistă (“cine nu e cu noi, e contra noastră și va fi exterminat”) expus în văzul întregii lumi, în hemiciclul Parlamentului UE, în 16 septembrie 2026, de lidera grupului Renew, Valerie Hayer, și de unul dintre europarlamentarii – cheie ai PPE, vice-președintele Jeroen Lenaers.

    Radicalismul, chiar și când este “pro-european”, este o formă de extremism, căci tinde la exterminarea “anti-europenilor”.

     Iată acum partea inconfortabilă (mai ales pentru suporterii “războiului sustenabil”) a știrii …

     Complexul militar-industrial rusesc a fost pus pe picior de război din 2022. Putin pretinde o creștere de peste 22 de ori a producției rusești de arme și muniție față de 2022. Producția de drone FPV este masivă (milioane de unități planificate), rachetele (Iskander, Kh-101, variante reconvertite) continuă să iasă, tancurile vin în mare parte din modernizarea stocurilor sovietice. Mass media occidentală vede o creștere încetinită: cică stocurile vechi se epuizează, forța de muncă calificată e limitată, economia civilă suferă, iar industria rusă atinge un platou în unele sectoare. Cu toate acestea, Rusia rămâne pe ritm de război prelungit.

Cine e „prostul”?

     Nu e un singur prost. Este un eșec de planificare industrială și strategică pe mai multe planuri:

     • Occidentul (în special SUA și Europa) a presupus că stocurile și liniile de producție de înaltă tehnologie vor acoperi simultan Ucraina, un conflict major în Orientul Mijlociu, nevoile proprii și comenzile aliaților. Industria americană produce arme scumpe, iar nu cantitate de muniție consumabilă. Războiul din Iran a scos la iveală acest plafon. Europa, după 2022, a vorbit mult despre autonomie strategică, dar a rămas dependentă de sisteme americane pentru capabilitățile grele.

     • Ucraina a devenit dependentă de interceptoare scumpe și rare, fără o producție proprie suficientă la timp.

     • Rusia a acceptat costuri uriașe (oameni, economie, izolare) ca să țină industria militară la turație înaltă. Asta îi dă avantaj în războiul de uzură pe anumite categorii de arme, dar nu este un model durabil sau eficient pe termen lung.

     Jocul nu e despre cine e mai deștept din punct de vedere moral. Este despre cine produce mai repede și în volume mai mari ceea ce se consumă pe front. În acest moment, pe rachete de interceptare de înaltă precizie, Occidentul este în deficit de capacitate. Pe drone ieftine și muniție de artilerie/rachete de volum, Rusia a ținut ritmul mai bine decât mulți anticipau în 2022–2023.

     Întârzierea de cinci ani nu închide automat războiul. Îl face mai scump și mai dureros pentru Ucraina și mai complicat pentru planurile europene de descurajare. Dacă Europa vrea să nu mai fie în această poziție, trebuie să producă ea însăși, nu doar să comande din SUA. Asta durează ani, nu luni.​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

     Între timp, intrăm toți în faliment:

     – mergem în ritm de melc și cu costuri enorme către “victoria finală” contra Rusiei,

     – continuăm neabătut auto-distrugerea verde,

     – păpăm mai toată energia electrică și îngurgităm imense cantități de apă pentru a ne preface că fabricăm inteligență artificială, ca să ajungem din urmă China (în timp ce populația sărăcește energetic, industria e muribundă din cauza costurilor, iar apa seacă) și, în același timp,

     – ne batem cu Trump în tarife comerciale și taxe vamale.