Despre cei „sfinți” și păcătoși!
Există oameni care merg prin lume cu fruntea sus și cu sufletul sigilat. Ei nu se roagă, ci se declară drepți.Nu cer iertare, ci o pretind.Își poartă credința ca pe o medalie și moralitatea ca pe o armură.Sunt cei care se cred sfinți.
Sfântul adevărat nu se recunoaște în oglindă. El se teme de propria umbră și se cutremură de gândurile sale.În schimb, cel care se crede sfânt nu se teme de nimic, nici de Dumnezeu, nici de sine. Pentru el, păcatul există doar la ceilalți.El nu cade niciodată, pentru că nu merge.El judecă.
Acești oameni vorbesc mult despre lumină, dar nu cunosc întunericul.Ori poate îl cunosc prea bine și l-au zidit în alții, ca să nu-l mai vadă în ei. Își spală mâinile în cuvinte curate, dar inima rămâne nespovedită. Ei confundă corectitudinea cu mântuirea și legea cu iubirea.
Și totuși, Dumnezeu nu locuiește în certitudini. El locuiește în frângeri.
Păcătosul adevărat- cel care știe că este păcătos- merge încet. Merge cu ochii în pământ și cu sufletul crăpat.El nu are teorii despre Cer, dar are răni care dor.Nu vorbește despre Dumnezeu cu voce tare, ci Îl caută cu teamă. Se împiedică des, cade mult, dar se ridică plângând. Și fiecare lacrimă îl apropie.
Păcătosul știe ceva ce „sfântul” autoproclamat nu va ști niciodată: că nu se mântuiește singur.Că nu este suficient.Că fără har este pierdut. În această recunoaștere nu este disperare, ci început de adevăr.
Cei care se cred sfinți trăiesc într-o liniște falsă. Cei care se știu păcătoși trăiesc într-o luptă adevărată.
Dumnezeu nu Se apropie de sufletele sigilate, ci de cele sparte. Nu de cei care spun „sunt curat”, ci de cei care șoptesc „Doamne, nu sunt vrednic”.Cerul nu se deschide la proclamări, ci la suspine. Nu la perfecțiune afișată, ci la inimă zdrobită.
Adevărata sfințenie nu se crede. Ea se teme. Ea se ascunde. Ea iubește fără să știe că iubește și se jertfește fără să-și numere meritele.
Iar dacă ar fi să spunem unde Se odihnește Dumnezeu, nu este în sufletul care se laudă cu El, ci în cel care plânge pentru că Îl pierde.
Domnul să vă miluiască.
Autor: Zoe Dantes –absolventă Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, jurnalistă la ActiveNews
Citește și: ZOE DANTES – „Învinșii” care poartă în ei taina Învingătorilor.
- ZOE DANTES – România pe fâșie. - 27 ianuarie 2026
- ZOE DANTES – Neptun în Berbec - 26 ianuarie 2026
- ZOE DANTES – Democrația ideală și umbra propagandei: O reflecție asupra Speranțelor Neamului Românesc. - 15 ianuarie 2026
