Românii şi Bizanţul (II)
Relaţiile Patriarhiei Ecumenice cu Moldova
În privinţa relaţiilor dintre Moldova şi Imperiul Bizantin, ambele părţi au fost direct interesate de stabilirea unor relaţii politice şi nu numai: Bizanţul vedea în Moldova un nou stat ortodox inclus în oikoumen şi un stat cu un rol important la Dunărea Inferioară şi la Marea Neagră, iar Moldova urmărea consacrarea statutului său în planul relaţiilor internaţionale. Recunoaşterea ecleziastică acordată Mitropoliei Moldovei reprezenta implicit o consacrare politică şi o confirmare a statutului de stat independent al Moldovei în relaţiile internaţionale, poziţie menţinută de autorităţile bizantine, chiar şi în momentele de maximă tensiune în relaţiile cu Moldova. Atitudinea curţii imperiale şi-a găsit expresia, în primul rând, în titlul de „mare voievod şi singur stăpânitor al Rusovlahiei“ recunoscut la sfârşitul secolului al XIV-lea domnilor Moldovei.
Începuturile organizării Bisericii Moldovei şi relaţiile sale cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului sunt destul de obscure şi controversate din cauza absenţei surselor sau a inconştienţei lor, precum şi din cauza faptului că informaţiile existente au fost preluate eronat de istoriografia moldovenească din secolele XVI-XVIII.
Relaţiile politice bizantino-moldovene au fost bune în prima perioadă a existenţei lor, cu toate că autorităţile moldovene nu au acceptat arhierei greci la conducerea Bisericii. Această problemă pusă de alegerea mitropolitului Moldovei a dus la deteriorarea relaţiilor politice după 1391-1392.
Constantinopolul nu-l recunoştea pe Iosif Muşat ca mitropolit al Moldovei, iar autorităţile locale nu-i primeau în ţară pe arhiereii greci numiţi de Patriarhie. Cu această schimbare de atitudine a autorităţilor de la Constantinopol faţă de Biserica Moldovei, relaţiile bizantino-moldave intrau într-o perioadă de criză ce avea să dureze până în 1401.
Recunoaşterea Mitropoliei Moldovei
Deşi traversau o perioadă de criză, relaţiile politice dintre cele două teritorii s-au menţinut în permanenţă. Un element pozitiv al relaţiilor bizantino-moldovene ce a contribuit la normalizarea lor a fost atitudinea adoptată de autorităţile de la Constantinopol faţă de statul suveran al Moldovei.
Alături de cedările repetate la care au recurs autorităţile de la Bizanţ, nu au contestat şi nu au revenit nici un moment asupra recunoaşterii statutului de domni de sine stătători acordat voievozilor Moldovei, dimpotrivă, l-au subliniat şi afirmat în repetate rânduri.
Relaţiile bizantino-moldovene se vor normaliza în timpul lui Alexandru cel Bun, care în urma unei intense acţiuni diplomatice reuşeşte să determine Patriarhia Ecumenică să recunoască Mitropolia Moldovei, iar în fruntea ei pe mitropolitul Iosif.
Apropierea dintre Ţările Române şi Bizanţ, după 1401, nu era o situaţie întâmplătoare, ci o formă de exprimare a solidarităţii în faţa pericolului expansiunii otomane care ameninţa sud-estul european. Actul înfiinţării Mitropoliei Moldovei poate fi considerat o consecinţă a evenimentelor tulburi de la sfârşitul secolului al-XIV-lea. Cel mai adesea, colaborarea religioasă româno-bizantină a fost echivalentă cu lupta împotriva pericolului comun – cel otoman.
Formarea celor două mitropolii a reprezentat un succes pentru Patriarhia Ecumenică care, în perioada când Imperiul se îndrepta spre dezastrul final, reuşise să-şi stăvilească autoritatea către Dunărea de Jos şi graniţele de sud ale Poloniei.
Românii, având două Biserici aflate sub jurisdicţia Constantinopolului, au câştigat un statut internaţional comparabil cu cel al vecinilor din Europa de Răsărit. Şerban Papacostea a demonstrat că aceste evenimente dovedesc o dată în plus că românii fac din ideea bizantină un instrument pentru atingerea propriilor ţeluri, dar marchează şi opţiunea pentru ortodocşi: bizantinism.
Relaţiile cu Biserica orientală au atins apogeul în secolul al XVI-lea. Prosperitatea şi stabilitatea din Ţara Românească i-au permis domnului să susţină întreaga Biserică Ortodoxă.
Neagoe Basarab a făcut din Curtea de Argeş un pol al Ortodoxiei Orientale şi a miluit majoritatea bisericilor şi mănăstirilor.
Autor: Stelian Gomboș – teolog, jurist și publicist
Citește și: Românii şi Bizanţul (I)
- STELIAN GOMBOȘ – Încă un an… - 10 decembrie 2025
- STELIAN GOMBOȘ – Dragă Moș Nicolae… - 6 decembrie 2025
- STELIAN GOMBOȘ – Românii şi Bizanţul (III) - 2 decembrie 2025
