Guvernul

     Nu e mare lucru de înțeles, dar este practic imposibil de pus degetul pe rană, cum se zice.

     Este extrem de simplu de explicat că Guvernul Bolojan nu este un guvern de reforme, de planuri, de anticipări ale evoluției evenimentelor, de rezolvări ale situațiilor critice în care au scufundat țara exact aceleași partide care constituie azi coaliția majoritară în Parlament, cea care a dat Guvernul Bolojan.

     Chiar să fi vrut sincer fiecare dintre partidele din coaliție și tot nu ar fi putut găsi consensul între ele, pentru niciun plan coerent de redresare a guvernării României, aflată în momentul de față și pentru multă vreme de acum înainte în situația de a plăti prin împrumuturi datoriile făcute anterior, pentru captarea voturilor din anul precedent.

     Și când vorbesc despre datorii, mă refer nu numai la cele financiare, ci și la clientela politică, dar și la serviciile secrete, de stat sau particulare, care controlează de facto o bună parte din viața politică a României (dacă nu chiar în totalitate) și desigur controlează și orice proces electoral.

     Necazul cu aceste servicii este că există o competiție acerbă între ele și pentru deținerea surselor de bunăstare de pe urma statului, și pentru maximizarea influențelor asupra celor care ocupă funcții de conducere și de decizie în stat, și pentru controlul altor resurse publice, cu care fiecare asemenea serviciu secret, de stat sau particular, încearcă să se poziționeze cât mai bine, în comparație cu celelalte, dar în total dispreț față de nevoile reale ale societății românești.

     Toate astea la un loc au făcut ca Guvernul Bolojan să fie constituit din sinecuri.

     Adică, partidele din coaliție au primit fiecare câteva ministere, câteva întreprinderi de stat și câteva regii autonome, în care să își pună “oamenii lor“ sau ai celor care îi controlează din umbră, astfel încât, din acele poziții de înaltă demnitate publică (intenționat prefer termenul de demnitate, în condițiile în care ocupanții funcțiilor de demnitari sunt în imensa lor majoritate nedemni de așa ceva) să poată pune mâna pe cât mai multe resurse și să exercite o influență cât mai mare, în guvernarea României.

     Ori, pentru așa ceva, nu este nevoie nici de inteligență, nici de cultură, nici de educație, nici de pricepere managerială a domeniilor publice, nici de onestitate față de publicul național, nici de transparență în intenții, nici de moralitate, nici de loialitate față de patrie și popor, nimic din astea.

     De aceea este exclus ca domnul Ionuț Moșneanu să fi demisionat în urma “scandalului cu diplome universitare“ în condițiile în care nici nu e vreo noutate cu situația acelor diplome (eu țin minte că, la pomenirea pentru prima oară a numelui domniei sale, pentru demnitatea de ministru al Apărării, deja era evident că studiile sale universitare nu aveau nicio valoare practică, indiferent ca ar fi fost scris pe diplome).

     Cel mai probabil, domnul Moșteanu a demisionat fie pentru că era omul vreunui serviciu secret (atât de secret încât eu nu îl pot identifica, ci pot doar specula pe seama lui) și astfel a devenit victima altui serviciu secret (la fel de secret față de mine ca primul), mai bine plasat ca influență, fie pentru că nu era omul niciunuia dintre serviciile secrete și astfel a devenit o victimă sigură, în momentul în care a dat impresia că favorizează unul dintre serviciile secrete, de stat sau particulare, în defavoarea celorlalte.

     Chestia cu diplomele fiind doar pretextul, cam la fel cum compromiterea alegerilor prin campania pe Tik-Tok a lui Georgescu Călin a fost doar pretextul pentru anularea alegerilor prezidențiale, în totalitatea procesului electoral, doar ca nu cumva să ajungă Președintele României cineva care “nu trebuia să ajungă“.