Apărarea națională

     Domeniul public al Apărării naționale îndeplinește, cum îi zice de altfel și numele, funcția de apărare a națiunii, prin națiune înțelegând statul cu cetățenii săi cu tot.

     Această funcție se realizează prin constituirea, pregătirea, înarmarea, comanda și controlul forțelor armate, ale căror comandant este Președintele României.

     Dintre aceste forțe armate, doar Armata României este menționată în Constituția României, ca fiind “subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.“

     Celelalte forțe armate, respectiv unitățile militare din afara armatei, cum ar fi cele de jandarmi sau cele ale serviciilor militarizate se stabilesc prin lege organică (nu sunt impuse de Constituție ci de voința politică de la un moment dat a Parlamentului), așa cum tot prin lege organică sunt reglementate structura sistemului național de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, mai impune Constituția.

     Tot Constituția impune ca Președintele României, comandantul forțelor armate, să trimită în Parlament, spre aprobare în ședință comună, o Strategie națională de apărare a țării.

     De ce o Strategie națională de apărare a țării și nu una de securitate națională?

     Din mai multe motive, toate foarte serioase.

    1. Apărarea națională este nu numai un domeniu public clar precizat în Constituție și constituit prin Armata României, într-un sistem național de apărare ce include și alte forțe armate, ci este și o funcție a statului, care necesită planificare multianuală (de la 5 ani în sus i se zice planificare strategică), prin care se stabilesc misiunile, dimensiunile, înarmarea și se alocă resursele necesare realizării puterii militare, pentru îndeplinirea misiunilor.

      Pentru asta, este suficient ca ciclul de planificare strategică să fie declanșat de o strategie națională de apărare a țării și nu de vreo strategie de securitate națională.

     2. Toate celelalte componente ale sistemului național de apărare (li se mai zice și “structuri“ din cauza asta) sunt militarizate și deci sunt incluse în planificarea militară, aceeași care este destinată pentru apărarea patriei.

          Deci, din perspectiva planificării strategice, nu este nevoie de vreo strategie de securitate națională, mai cuprinzătoare decât sistemul național de apărare.

     3. Apărarea națională se realizează prin constituirea unei puteri militare, aflate la dispoziția poporului român, așa cum prevede Constituția citată mai sus.

     Putere militară ce trebuie obligatoriu și democratic să se afle permanent sub comana, controlul și supravegherea “organelor reprezentative“ ale poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea națională, respectiv Parlamentul și Președintele României.

      Doar aceste organe reprezentative pot stabili și trebuie să comunice ce au stabilit poporului român, suveranul național, cum arată în viziunea lor această putere militară și ce destinații concrete îi dau ele, prin misiuni strategice.

     4. Celelalte componente ale sistemului național de apărarea, altele decât Armata României, au și roluri, și misiuni nemilitare, ca să nu le zicem civile.

     Așa cum și populația, economia și teritoriul național luate în considerare în planificarea pentru apărarea patriei au desigur și alte roluri, așa cum resurele pe care le primesc ele au și alte destinații decât cele militare.

     Pentru conducerea, controlul și supravegherea structurilor militarizate (inclusiv Armata) în alte roluri și misiuni decât cele de apărare a țării, Președintele României elaborează conform legii o strategie de securitate națională, care este un ghid de acțiune al acelor structuri, fără a se constitui însă în element definitoriu de planificare pentru realizarea puterii militare, în părțile ce le revin structurilor militarizate, deoarece acea putere militară este planificată prin Strategia națională de apărare a țării.

     Am făcut eu observațiile de mai sus, pe bază de Constituția României și de legislația relevantă pentru subiectul acestei materii, în ideea că membrii publicului național suveran sunt păcăliți, aburiți, aiuriți, mințiți pur și simplu cu privire la ce e aia o Strategie națională de apărare a țării și mai ales cu privire la opțiunea domnului Nicușor Dan, Președintele României, de a o înlocui cu o strategie de securitate națională, fără să îi schimbe însă titlul, dar schimbându-i complet rolul de declanșare a unui ciclu de planificare strategică, în realizarea puterii militare necesară României pentru propria sa apărare și pentru contribuția la apărarea comună, în cadrul NATO.

     Doar ca să știți și fără vreo altă intenție în minte.

 

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – „Guvernanții nu vor binele poporului”