Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului (II)
Recunoaşterea lui Iosif Muşat ca Mitropolit legiuit al Moldovei
Dacă în cazul Ţării Româneşti colaborarea dintre Mitropolia ţării şi Patriarhia Ecumenică a fost una firească, justificată de apartenenţa comună la Ortodoxie şi de o întrajutorare reciprocă, în Moldova lucrurile vor sta iniţial puţin diferit, deoarece numirea de către domnitorul Petru I Muşat a fratelui său, Iosif, ca mitropolit al ţării, fără a se fi consultat cu Biserica-mamă din Constantinopol, a provocat mânia patriarhului Antonie al IV-lea, care a aruncat anatema asupra ţării şi a credincioşilor. Se pare că acest gest nu a fost determinat atât de faptul că nou-alesul ierarh era român, ci deoarece fusese hirotonit de către mitropolitul Haliciului, ceea ce constituia o sfidare a autorităţii ierarhului constantinopolitan. Însă, odată cu venirea pe tronul patriarhal a lui Matei I, relaţiile s-au îmbunătăţit, noul întâistătător al Ortodoxiei realizând dezavantajele păstrării anatemei asupra Bisericii Moldovei. Astfel, solia pe care nou-înscăunatul domnitor Alexandru cel Bun a trimis-o în anul 1401 la Constantinopol a aflat toată înţelegerea din partea patriarhului, care numeşte doi delegaţi ai scaunului ecumenic pentru a cerceta starea Mitropoliei Moldovei. Aceştia, anume diaconul Manuil Aron şi ieromonahul Grigorie Ţamblac, viitor mitropolit al Kievului şi profesor la şcoala înfiinţată de către Alexandru cel Bun pe lângă sediul mitropoliei din Suceava, au prezentat un raport favorabil, în urma căruia patriarhul Matei I l-a recunoscut pe Iosif Muşat ca mitropolit legiuit al Moldovei.
Implicare directă în timpul Patriarhului Ecumenic Nifon al II-lea
Tulburările iscate de sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa, din anul 1439, în întreaga Ortodoxie (la acesta participase şi mitropolitul Damian al Moldovei, care se pare că nu a mai revenit în ţară ulterior) şi căderea Constantinopolului sub turci, la 29 mai 1453, vor slăbi temporar legăturile dintre Patriarhia ecumenică şi Bisericile române. Cu timpul însă, ele vor fi reluate, Biserica din Constantinopol având din ce în ce mai mult nevoie de sprijinul material al credincioşilor ortodocşi ce nu intraseră direct sub stăpânirea turcească, iar Ţările Române necesitând în continuare îndrumarea duhovnicească a Patriarhiei, care aproba numirea noilor ierarhi şi trimitea adesea Sfântul şi Marele Mir. De asemenea, ierarhii din vechea capitală bizantină vor lua sub oblăduirea lor directă pe credincioşii români din teritoriile anexate de către Imperiul Otoman, precum cei din Dobrogea ori Brăila – unde se va constitui o nouă episcopie, numită a Proilaviei, ce a fiinţat până în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
O implicare mai directă a întâiului scaun al Ortodoxiei în viaţa Bisericii Române se va produce în timpul patriarhului ecumenic Nifon al II-lea, care, după ce păstoreşte de două ori Biserica din Constantinopol, este adus de domnitorul Radu cel Mare în Ţara Românească, pentru a pune ordine în treburile Mitropoliei Ungrovlahiei. Într-adevăr, situaţia acesteia la începutul secolului al XVI-lea nu era dintre cele mai fericite: Biserica era lipsită de arhierei după moartea mitropolitului Ilarion, vechea episcopie a Severinului nu mai funcţiona de mult, iar mulţi dintre preoţi nu ştiau de cine să asculte, deoarece domnitorul şi boierii se amestecau destul de des în treburile eclesiastice. Din această cauză, prima măsură pe care Nifon o va lua în calitatea sa de mitropolit va fi convocarea unui sobor al tuturor egumenilor şi clericilor mai importanţi din ţară, alături de domnitori şi de boieri, prin care a restabilit ordinea în Biserică, a limitat intervenţiile laicilor în viaţa acesteia şi a fondat două noi episcopii: a Râmnicului Noului Severin şi a Buzăului.
Din cauza unor neînţelegeri avute cu domnitorul muntean, bătrânul ierarh îşi va sfârşi zilele în Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos. De aici, o parte din moaştele sale vor fi aduse în ţară de către fiul său duhovnicesc, Neagoe Basarab, Sfântul Nifon primindu-şi canonizarea în a doua zi de la târnosirea bisericii domneşti din Curtea de Argeş, 16 august 1517, din partea unui sobor avându-i în frunte pe patriarhul ecumenic Teolipt I şi pe mitropolitul Macarie al II-lea.
- STELIAN GOMBOȘ – Încă un an… - 10 decembrie 2025
- STELIAN GOMBOȘ – Dragă Moș Nicolae… - 6 decembrie 2025
- STELIAN GOMBOȘ – Românii şi Bizanţul (III) - 2 decembrie 2025
