ZOE DANTES – Călătoria nevăzută dintre cer și suflet

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Călătoria nevăzută dintre cer și suflet

     Există un teritoriu unde nu pătrund nici legile lumii, nici părerile celorlalți, nici logica. Un spațiu sacru, unde rămâi doar tu, cu ceea ce speri, ceea ce iubești și ceea ce nu ai rostit nimănui.

      Acolo în acel spațiu dintre veghe și vis, dintre frică și curaj, începe adevărata conversație cu Dumnezeu.

     Visele mele nu sunt doar dorințe. Sunt amintiri dintr-o realitate mai înaltă, pe care sufletul meu le-a adus cu el când a coborât aici. Sunt bucăți dintr-o hartă interioară, pe care le port în mine ca să nu uit cine sunt, chiar dacă lumea îmi spune altceva.

     Dumnezeu nu vorbește mereu prin cuvinte. Dar a vorbit în fiecare vis pe care l-am avut și pe care n-am avut curajul să-l urmez. Mi-a șoptit prin dorurile care nu s-au stins. Prin acele vise care nu mă lasă nici când sunt obosită, nici când totul pare imposibil.

     Și când renunț la mine, tot El e cel care reaprinde flacăra, printr-un semn, un om, o întâmplare care vine exact când aveam nevoie să-mi amintesc.

      El nu a venit să-mi împlinească visele. Ci să mă ajute să devin omul care le poate trăi, fără să se piardă pe sine.

     Uneori, visele mele nu sunt pentru azi. Poate nici pentru lumea asta. Poate sunt rădăcini ale unor lumi viitoare. Dar faptul că le am, că trăiesc în mine, că mă ard din interior fără să mă ardă de tot- e o dovadă că Cerul încă îmi bate la ușă.

     Și poate cel mai frumos lucru este acesta:
când stau eu, cu visele mele, în tacere, Dumnezeu nu tace.
     Se apleacă ușor și-mi șoptește:
     „Nu-ți fie teamă! Visele tale nu sunt o rătăcire.

     Sunt o chemare!”.

vorba viata

Autor: Zoe Dantes –absolventă Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, jurnalistă la ActiveNews

Citește și: ZOE DANTES – “Cei care au fost văzuți dansând au fost considerați nebuni de cei care nu puteau auzi muzica.”

Ultimele postări