Faptul că pelerinul are de îndeplinit o misiune sacră, cea de a călători până la un anumit loc cu semnificații religioase profunde, unde să se simtă măcar pentru un moment mai aproape de Dumnezeul său, presupune însușirea și exersarea unor reguli de comportament specifice tipului de pelerinaj religios la care ia parte respectivul pelerin.

Cât despre apelul la divinitate sau la sfinții ce înconjoară acea divinitate, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate fără tratament, de examene la școală fără învățat, de îmbogățire fără efort sau fără risc, de dragoste fără noroc și așa mai departe, acel apel are o probabilitate de a se împlini cam egală cu probabilitatea de a te ruga la aceeași divinitate și fără deplasarea în pelerinaj la locul unde s-ar afla o icoană făcătoare de minuni, un obiect ce aparținuse vreunui reprezentant al divinității pe Planeta Pământ, ori vreunei bucăți din trupul vreunui sfânt.

Cu mențiunea că niciodată acea probabilitate nu este zero. Iar cât timp nu este zero, va fi întotdeauna prezentă la unii dintre noi mentalitatea că o divinitate ar putea să suplinească tratamentul medical, tradițional sau științific, în cazul celor bolnavi, ori să suplinească învățatul de carte, în cazul celor care merg la examene neștiutori de carte și așa mai departe.

În democrație, în deplină libertate individuală, cum ar veni, fiecare cetățean are dreptul să își exprime credința religioasă cum crede de cuviință, atâta vreme cât acea exprimare nu încalcă dreptul altcuiva de a face același lucru. Inclusiv prin pelerinaj religios, inclusiv prin rugă la Dumnezeu sau la sfinții Aceluia pentru orice, chiar și pentru câștigul cel mare la Loto, cu probabilitatea aceea subinfimă de ascultare a rugii.

Desigur, când pelerinii nu respectă regulile de comportament specifice pelerinajului, când gazdele nu se preocupă de primirea pelerinilor și de acordarea unor facilități de acces la moaște sau la icoane, ori la alte obiecte de cult, ce justifică pelerinajul, fără ca pelerinului să i se ceară să facă vreun efort nejustificat, atunci caracterul de comuniune religioasă a credincioșilor este compromis în mare parte.

Dar toate astea sunt între credincioși și Dumnezeul în care cred ei.

Nu înțeleg și nu am să înțeleg niciodată de ce ar trebui vreun credincios, fie că este și pelerin, fie că se roagă în biserica sa, ori în intimitatea locuinței sale, să își justifice comportamentul în fața vreunui credincios de altă religie, sau în fața vreunui necredincios.