ADINA ALBERTS – CEA MAI FORMIDABILĂ FARMACIE…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

CEA MAI FORMIDABILĂ FARMACIE…

Dr. Adina Alberts: „Cea mai formidabilă farmacie este situată în creierul nostru!”. 

“Miliarde de molecule de neurotransmițători lucrează permanent pentru ca noi să trăim, să respirăm, să ne bată inima, pentru digestie, somn, concentrare, învățare etc. Iar pe lângă efectele fizice, au un rol excepțional și în plan psihologic, cu impact important asupra stării de spirit, plăcerea, bucuria sau sentimentul de reușită fiind doar câteva dintre acestea.”

Iată doar câțiva dintre cei mai importanți neurotransmițători și funcțiile pe care le controlează:

Serotonina, care ne vindecă de insomnii, anxietate, depresie, frustrări și angoase, este atât un hormon, cât și un neurotransmițător, serotonina modulează somnul, libidoul, anxietatea, dar și pofta de mâncare. Există serotonina produsă în creier și cea sintetizată în intestinul subțire. Creierul își produce propria serotonină pornind de la un aminoacid care nu se sintetizează în organism și de aceea trebuie adus pe cale alimentară. Acest aminoacid se numește triptofan și se găsește în banane, avocado, ciuperci, pește, ouă, lapte sau carne de curcan.

Dopamina, numită și neurotransmițătorul stării de bine, contribuie la inducerea sentimentului de motivație și satisfacție. Atunci când primim o laudă, o apreciere, o medalie sau o recunoaștere de orice fel a muncii noastre, se descarcă dopamină.

Endorfinele sunt neurotransmițători care inhibă transmiterea semnalelor de durere și dau senzația de euforie. Sinteza acestora este declanșată de activități sportive. De aceea, atunci când facem mult sport, urcăm un munte, facem 20 de ture de bazin sau 20 km cu bicicleta, apare minunata stare de bine. Și chiar dependența.

Oxitocina este un hormon produs de hipotalamus și modulează inteligența emoțională, sentimentul de reușită, apropierea emoțională de alți oameni, dar și reproducerea. Oamenii empatici au niveluri crescute de oxitocină în sânge. Și viceversa. Asta spun studiile recente.

Fenilalanina este un alt aminoacid care se eliberează în creier atunci când iubim pe cineva/ceva și induce relaxarea, stare de bine și de liniște. Indirect, fenilalanina determină creșterea endorfinelor având efecte antidepresive.

Anandamida este produsă natural atunci când ne simțim bine, când ne bucurăm și trăim o plăcere maximă. Anandamida se descarcă atunci când munca ne face plăcere, când avem reușite în viață, când ascultăm muzica preferată, când mergem în vacanțe sau petrecem timp de calitate cu oameni frumoși.

Care sunt „tratamentele” pe care ni le punem singuri la dispoziție

„Accesăm sertarele farmaciei creierului atunci când nu facem excese, când dormim suficient, mâncăm echilibrat și corect, facem exerciții fizice regulat și constant.

Dar mai ales când știm să fim oameni adevărați cu gândul calm, cumpătat, blând, curat, demn, nobil și curajos. Fără ranchiună, invidie, ură sau răzbunare. Tratamentele noastre sunt iubirea, iertarea, gândirea pozitivă, somnul, baia de soare și credința!”.

Autor: Dr. Adina Alberts

Citește și: ADINA ALBERTS – APA DE CUIȘOARE