VASILE ASTĂRĂSTOAE – Constatări

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Constatări

Constat că România este o țară preocupată de filozofie.

Are foarte mulți filozofi. Această revelație am avut-o atunci când tot mai des numele lui X / Y este însoțit de eticheta de filozof, deși nimic din operă nu îl recomandă. Unii „filozofi” își construiesc sistemul „filozofic” pe înjurături și vulgarități cu anumite conotații sexuale. Aceasta în condițiile în care, în opinia mea și nu numai, în secolul XX, românii au avut 10 – 11 filozofi autentici – între care se remarcă Blaga și Noica. În rest, putem vorbi de simpli comentatori, compilatori, critici, epigoni etc. Și atunci de unde atâția filozofi în secolul XXI? Răspunsul l-am aflat de la un prieten care, ironic, a făcut următoarea analogie: Dacă absolvenții de Medicină sunt medici, absolvenții Politehnicii sunt ingineri, absolvenții de Fizică sunt fizicieni etc., atunci absolvenții Facultății de Filozofie sunt filozofi.

Constat că România este o țară preocupată de analize

Deoarece avem multe persoane cărora li se acordă titlul de analist: analist politic, analist financiar, analist militar, analist de politică externă, analist de politică internă etc. Cum nu există Facultate de analiză, analogia de mai sus nu este operabilă. Ca să acceadă la un astfel de titlu, regula este ca persoană să nu aibă niciun fel de operă și expertiză în domeniu, să dea dovadă de suficiență, să emită semidoct tot felul de banalități, iar prognozele lor să fie infirmate de realitate. Și să se bucure de promovare în mass-media și nu numai.

Constat că România este o țară cu mulți snobi.

Pentru că altfel nu se explică succesul celor mai sus pomeniți. Dacă apreciază că este ceva la modă (e „în trend”) snobii (inclusiv superficialii a toate competenți din presă) preiau fără niciun discernământ orice produs etichetat cu abțibilduri frumos colorate. Așa că, repetându-se la infint aceste apelative -filozof, analist – eticheta devine o realitate pentru snobii români.

Ca o concluzie, paradoxul, în România, este că superficialii cer profunzime, incompetenții cer competență, leneșii fac apologia muncii, oportunștii și delatorii cer moralitate. Dacă se poate la alții, nu și la ei. Iar snobii de abia așteaptă să se entuziasmeze în fața imposturii.

P.S.: Scriind despre filozofii și analiștii noștri, mi-au venit în minte versurile lui Arghezi din Balada maeștrilor: vorba asta scurtă precum mângâierea porcului pe burtă”.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Citește și: VASILE ASTĂRĂSTOAE – Educația sexuală în școală

Sursa imagine: reddit.com