Brâncuşi și-a plâns viața în al său Testament. Nu spune că se vrea a putrezi în pământ străin. Își donează testamentar toate realizările statului francez. Detestă termenul de “opera lui Brâncuși “, pentru că el este Opera”. Tragismul constă în concluzia sumbră: se cere lângă a sa sfântă mamă, ca orice om născut din om! Opera lui Brâncuși este însuși Brâncuși!

Am fost la Hobița, la invitația unui urmaș al Titanului, strănepotul Grigore Brâncuși. N-am apucat a-i citi în ochi nerăbdarea… Îl auzise străbunicul, se pare, cum ne descria că vom aduna toți inimoșii tâmplari ai satului, și cu priceperea lor, vom încropi din ruine… casa părintească a lui Constantin Brâncuşi.

Se pare că zăvorul uneia din camerele inimii strănepotului a căzut, a ferecat o ușă… și-atunci urmașul în viață al marelui artist a plecat la Ceruri, și nu ne-a mai primit… cu chiar o zi înainte de-a noastră vizită…….

Tricolorul, ploaia, tălpile rănite și traista cu pământ sfânt de la Hobița l-au însoțit pe Laurian Stănchescu la mormântul din Paris. Iată ce-i spunea scriitorul sculptorului:

“Frate Constantine… dacă moartea mea nu-mi ajunge să te aduc acasă, voi săpa cu moartea mea tot pământul care-ți stă în cale până la Hobița, până la mama ta. Mă voi ruga la Dumnezeu, frate Constantine, să nu mi se termine moartea până nu te aduc acasă, în pământul tău romanesc după care ai strigat de pe patul de moarte, ca un Testament către poporul român…”

Dacă România ar reuși să-i repatrieze osemintele, să-i ridice greutatea “colocatarilor” de drum de pe urmă, care îi apasă coastele, poate România și-ar primi iertarea în Ceruri! Și atunci ar crește, prin puterea divină, și casa natală, și liniștea, și binecuvântarea Titanului din Hobița!

Să refacem casa părintească a lui Brâncuşi! Cum altfel să-i repatriem rămășițele sfinte, aducându-le lângă cele ale sfintei sale mame? Era cea de pe urmă dorință a Titanului din Hobița. Și dacă ar deschide ochii? Ce ar vedea…?