Cad cuvinte ca o bardă; taie împrejur din bine; se ascund în falduri fine amănunte arămii; se adună în buchete numai lucrurile goale, sunând sec a ușurare și oftaturi timpurii. Pleacă timpul printre oameni, poposind cu-ngăduință; unii îl hrănesc cu zâmbet și cu buze surâzând, altora le împrumută clipe-n plus, că-i trebuință, să se umfle-n pene albe că au pile pe pământ.

Doar un gând rămâne singur, nu se alătură mulțimii, pe sub șaua vremii merge mai la pas, că e stingher, și se-ntreabă, cu mirare, așezând, în focul minții, o fărâmă de silabă:

Oare și pierduții pier sau se întorc în infinitul umbrelor, unde nu doare, să găsească, acolo, calea rătăcită-n Nicăieri?

Nimeni nu răspunde astăzi. Dumnezeu pentru noi scrie. Peste nori vântu-i mai mare și ne șuieră pe rând, peste umăr văd silabe care ning a păpădie, ce așază-n om cuvântul, iar pe suflete semnând:

N-or să piară, vor rămâne muchii de ascuțit creioane să-i ajungă să-nsemneze când în viața dăm de greu, totul e să vedem urma, poate într-o rugăciune care n-are nicio umbră, căci ne-o scrie Dumnezeu….

….de mână!

Ziua scrisului de mână…

Fotografia, cu poezia mea scrisă de mână, este primită de la prietena mea Florica Fanatan, căreia-i mulțumesc pentru bucurie! Și cealaltă tot a ei e…

Eu scriu tare urat, dar cunosc oameni cu scris impecabil și de câte ori primesc ceva scris, sunt mută de uimire. (…)

Impresionat… gândul acesta ,,Daca se ia netu’, eu am caietu’. Ar trebui să iau exemplu…