Limba noastră-i un tezaur de mai multe mii de ani…

Ce-o vorbesc acasă, -n școală dascălii, fiii de ciobani.

…

Chiar dacă veniră unii să ne zică-n limba lor

Că nici Burebista-n luptă nu rostea cuvântul DOR,

Și nici Decebal, când spuse vorbe pentru-al lui popor,

A vorbit doar pe mutește, ca să-i fie mai ușor .

Cum veniră se topiră în a lor stearpă vorbire,

Lăsând graiul să rămână cum i-a fost aici în fire.

N-avea cum limba rumînă să se nască din nimic,

Dintr-un zbor de ciocârlie sau ca grâul sterp în spic,

Ci dintr-un pământ în care au rodit comori de neam,

Cum e limba-n care astăzi suntem ca frunza pe ram.

Dacă-ar fi din nou să-ncepem a vorbi ca la-nceput,

Am vorbi aceeași limbă că-n Carpați ea s-a născut.

Limba noastră rumînească nu-i de azi, de ieri, cum vor

Să ne-nvețe cei , ce-acasă nu știu ce-i cuvântul dor,

Limba noastră e de-a pururi, LIMBA DACĂ ci-o vorbim,

Este-n tot ce ne trăiește, este-n ceea ce iubim !