ADRIANA TÎRNOVEANU – Poveste

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Poveste

S-au zugrăvit aseară, cu auriu din raze prelinse-ncet din barba Bătrânului din Cer, podelele pădurii, strângând din brâul casei mușcatele topite-n urme care pier.

De sufli către ele a vânt călduț și-a lume dezlănțuită-n aripi ce-și rup armuri din pene, n-ai să te miri că mâine ar străluci și casa-n soarele de-o clipă… din cozi de Cosânzene.

Din aura sfințită cu vântul cel obraznic, particule de viață-mpodobesc pereți; te-am întrebat, aseară, când se izbea o ușă, în vuietul pădurii: ,,Ce se aude, dragă? Ei, ceartă-ntre poeți!”

S-au-ntâlnit pe-o grindă o strofă scrisă vara cu una dintr-un timp în alb mai viscolit și s-au unit povești cu Cosânzene, seara, cu care un Harap Alb visa că s-a iubit.

N-au fost deloc de acord să pună ierni-n suflet când verile de miere se ascund în cozi de fată, și-atuncea s-au certat, de aceea un vânt văratic a zugrăvit povestea-n păduri, cu chip de fată.

Am singura căsuță din lumea asta multă pe care poți citi… enigma din poeme, e drept că-ți trebuie o cheie s-o descifrezi pe toată….