Simbolurile de pe ia românească reprezintă ”codul genetic” al neamului nostru

Nu știu să existe vreun alt popor in afară de cel român care să-și poarte istoria milenară in vesminte, în simboluri meșteșugit alese, fiecare purtând un anume înțeles, un anume mesaj si o anume poveste.

Unele dintre simboluri vin din vremuri imemoriale, vremuri ale primilor sedentari ai Europei, ale primilor meșteșugari si făuritori de așezări stabile, ale primilor artiști ai ceramicii (Cucuteni, Gumelnița, Hamangia etc.)

În mod cert, dacă ia românească ar prinde viață și glas să povestească, am afla din spusele ei povestea fascinantă a unui neam și a unui pământ aflate intr-o legătură așa strânsă unul cu celalalt, incât conexiunea dintre acestea poate defini cel mai bine noțiunea de STATORNICIE, scrie antena3.ro.

Regăsim, este drept, motive arhaice și simboluri și pe veșmintele populare ale unor nații din jurul nostru, insă diferența este că despre toate (bulgari, ruși,maghiari, sârbi etc.) știm de unde și când au venit in zonă, dar despre români și înaintașii lor nici măcar inamicii lor nu au putut inventa vreo poveste sau teorie care să stea in picioare privind apartenența noastră la un cu totul alt spatiu decât cel carpatic. Așadar, călărețul migrator hun, slav, maghiar a fost cel care a preluat în cultura sa populară simbolurile autohtone românești și străromânesti și nu viceversa.

Noi, cei de azi, mai purtăm încă pe veșminte ce ne-au transmis cucutenii de acum 7.000 de ani, într-un limbaj doar de noi știut, ce pare a fi legamântul făcut de cei din neolitic cu sutele de generații ce le-au fost urmași. Este precum informatia din codul ADN înscrisă in noi din ADN-ul părinților, doar că, de data aceasta, este un cod al unui neam întreg.

Simbolurile perpetuate de-a lungul mileniilor ne vorbesc despre soare si stele, despre pământ și flori, despre etape din existența umană a fiecărui individ sau etape din existența unui popor întreg, ale societății locale și a stilului său de viață aflat in conexiune cu mediul înconjurător și divinitate. Din simbolurile purtate de ia românească, descifrăm HORA, ca joc al celor ce sunt frați, descifrăm momente ale vieții, dar și trecerea spre lumea de dincolo, descifrăm anotimpurile și cum trebuie să ne raportăm la pământ și la cer.

“Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care ii dau o poveste și ne dau in același timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă. Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradițional, in care românul a știut sa-și etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenței sale. Atunci avea si textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris același lucru – iată o viziune teologica deja! – anume ca omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută și astfel sa-și taie un drum înspre Dumnezeu.

Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai ușor să înțelegi, dacă te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte: ‘Iată vin colindători/ Printr-inșii și Dumnezeu /îmbrăcați intr-un veșmânt / Lung din cer până-n pamant/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n sale, scris in poale/ De-amândouă părtile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea.” – Prof. Ioan Sorin Apan

“Acum când cunoaștem vechimea, sacralitatea, funcția apotropaică (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, înțelegem cu adevărat afirmația lui Ioan Sorin Apan de mai sus. Informația nu ne mai permite sa fim indiferenți. Nu dispariția folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din păcate uneori chiar de către cei care îl promovează: cântăreți, instructori de dans popular, realizatori de emisiuni tv etc. Nu cu disperate strigăte de alarmă de genul „ne pierdem tradiția!”, „dispare folclorul!” sau „ ne pierdem identitatea!”, trebuie să ne apropiem de aceste simboluri, ci cu conștiința mileniilor pe care le avem in spate si mai ales cu multă duioșie.”

Harris Wallmen