Mentalitatea de slugă este cea a persoanei care nu poate supraviețui fără un stăpân, dar care urăște profund această condiție a sa.

De unde și transferul de ură al persoanei cu mentalitate de slugă, de la situația în care se află la stăpânul de conjuntură, acela care îi asigură ei supraviețuirea.

Astfel încât, îl loc să se emancipeze, să se elibereze inițial pe sine de condiția sa dependentă existențial de un stăpân și apoi să devină ea însăși propriul său stăpân, persoana cu mentalitate de slugă uneltește împotriva celui care îi asigură existența, de la simpla cârcoteală și până la complotul de a-l înlocui pe actualul șef cu altul, doar de dragul înlocuirii.

De aceea, de cele mai multe ori, când auziți sau când vedeți o persoană că se simte subjugată, că își deplânge soarta potrivnică, cea care i-ar fi creat condiția în care se află (fie prin naștere, fie prin forță, fie prin șiretlic, după cum apreciază ea, persoana plângăcioasă) să vă dumiriți mai întâi dacă persoana aceea chiar are o problemă de subjugare, ori are doar o mentalitate de slugă.

Și apoi să vă gândiți că puteți oricând înlocui o persoană generică cu o națiune generică, atunci când vine vorba de mentalități.