Educația națională
Eu am studiat managementul domeniului public al apărării naționale, cu contribuții teoretice și mai ales cu recomandări instituționale, la nivel internațional. Așa că pot face observații generale și asupra altor domenii, unde se „produc” alte bunuri publice, cum sunt sănătatea, educația, cultura, ordinea publică, doar apelând la principiile și la normele de comportament managerial cu valabilitate generală.
Cum ar fi că, într-o societate articulată, managerul unui domeniul public (unde guvernanții „produc” un bun public) decide o schimbare din doar unul din două motive: fie pentru a rezolva o problemă pe care a identificat-o, fie pentru face ca funcționarea domeniului să fie mai bună decât era până atunci. Bună nu în sine, ci bună pentru publicul național consumator, desigur.
În același timp, există o tentație specifică oricărui manager necontrolat de a schimba lucrurile doar de dragul schimbării, atunci când rezultatul muncii sale nu se măsoară în calitatea efectivă a produsului, ci în satisfacția consumatorului acelui produs. Cu alte cuvinte, dacă totul depinde doar de cât de satisfăcut este publicul de consumul unui bun public, atunci managerul va munci cu sârg doar ca să convingă acel public că trebuie să se simtă mulțumit cu ceea ce îi oferă domeniul manageriat de el spre consum și atât.
Problema cu publicul consumator de bunuri publice este că, dacă nu este educat în materie, atunci nici nu știe ce vrea, nici ce să îi ceară managerului, dar se pronunță.
Iar subproblema publicului needucat în materie este că se pronunță fără însă a imprima vreo formă de control și supraveghere democratice asupra acelui manager, care rămâne necontrolat și nesupravegheat, așa că va fi liber/neconstrâns ca să răspundă prin „măsuri” și prin „reforme” la ceea ce aude el de la publicul care habar nu are despre subiect, dar se pronunță, cum spuneam.
La zi este subiectul bunului public numit educație națională.
Există o inițiativă prezidențială în domeniu, care a costat bani publici și eforturi umane considerabile, în condițiile în care nu rezultă din ea nici care sunt problemele pe care ar trebui să le rezolve Președintele României (în rolul de veghetor la buna funcționare a autorităților publice – aici Guvernul și administrația publică numită Ministerul Educației) și nici cum ar fi mai binele pentru publicul național, în domeniul educației naționale.
Adică, inițiativa prezidențială nu are valoare de plan managerial pentru domeniu.
În condițiile în care orice privitor avizat al domeniului vede cu ochiul liber perpetuarea marilor probleme ale educației naționale (cele nemenționate în inițiativă), cum ar fi:
– izolarea internațională a educației superioare, în afara standardelor primelor 500 de universități din lume (ceea ce înseamnă că, pentru viitorul previzibil, universitățile românești nu pot produce dascăli care să populeze învățământul pre-universitar la standarde mai înalte decât atât) și altele asemenea.
În afara marilor probleme de rezolvat (unele dintre ele menționate mai sus), orice observator avizat poate vedea cu ochiul liber și că nivelul modest spre penibil, la care se situează educația națională ar necesita cu stringență măsuri manageriale de îmbunătățire a calității, dar și a cantității acestei educații naționale.
Astfel încât publicul național să aibă acces liber la cunoaștere, până la nivelul de formare a deprinderilor de cetățean european de secolul 21, capabil să viețuiască și să muncească cu deplină satisfacție, oriunde în Europa. Astfel încât să se topească diferențele dintre România și celelalte state europene.
Dar, nu! Noi discutăm măsuri manageriale în domeniul educației naționale de tipul dacă să fie medii semestriale sau doar anuale, în preunivesitar…
Autor: Hari Bucur-Marcu – expert internațional în politici de apărare națională
- HARI BUCUR-MARCU – Tăierea normei de hrană la militarii din Armata României - 18 februarie 2026
- HARI BUCUR-MARCU – „În România unii vor să se repete lecțiile istoriei…” - 1 februarie 2026
- HARI BUCUR-MARCU – Alexandru Ioan Cuza – bărbat de stat român - 24 ianuarie 2026



