Halloween la Castelul Bran
Fiind eu plecat din țară, aflu prin intermediul acestui areal de socializare virtuală, Facebook, că Bran ar fi fost capturat de bandele de miliardari americani, conduse de unul Elon Musk, mai cunoscut publicului larg ca cel mai mare miliardar al Planetei Pământ. Captura ar fi fost făcută cu scopul de a fi sărbătorită acolo, de către capturatori, sărbătoarea pseudo-păgână a ajunului Tuturor Sfinților creștini, Halloween. Chiar astăzi.
Și mai aflu despre tânguirile multor români verzi, că acel castel Bran, vechi reper de mândrie istorică românească, nu mai este de astăzi unul românesc, fiind el pângărit de străinii colonizatori prin puterea banului lor necistit.
Ceea ce nu mă miră. Deoarece eu știu că imensa majoritate a românilor verzi, tânguitori de pierdere de repere identitare naționale, sunt inculți sadea.
Adică, nu mă miră că ei habar nu au că Castelul Bran a fost ridicat de sașii din Brașov, pe la începutul secolului al XIV-lea, că a intrat, pentru o scurtă perioadă istorică, pe la sfârșitul acelui secol și începutul secolului următor, sub controlul medieval al domnitorului muntean Mircea cel Bătrân (1355 – 1418), dar a fost și în proprietatea regilor Ungariei, care l-au returnat sașilor brașoveni ca plată a unei datorii neonorate, pentru ca, după unirea Transilvaniei cu Regatul României, aceiași sași să doneze castelul regilor de atunci ai României Mari, astfel încât Regina Maria (1875 – 1938) să își facă acolo o reședință foarte dragă. De aceea, chiar și astăzi Castelul Bran aparține moștenitorilor familiei regale de atunci, alții decât cei din casa regală condusă de custodele coroanei.
Adică, faimosul Castel Bran este pe teritoriul României, de unde e puțin probabil să plece vreodată, dar nu este al etnicilor români, cum nu a fost niciodată.
Iar legătura între acest Castel Bran și Dracula, personajul fictiv al romanului gotic (1897) cu același nume, al lui Bram Stoker (1847 – 1912) este că Stoker a fost inspirat în scrierea romanului său de un pamflet publicat și distribuit de sașii din Brașov prin Europa, pe vremea lui Vlad al III-lea, mai cunoscut la noi ca Vlad Țepeș (1428/31 – 1476/77) și în restul Lumii ca Dracula (fiul lui Vlad Dracul).
În acel pamflet, sașii spuneau despre Vlad, care tocmai le suspendase niște privilegii de vamă (ce era străjuită, în trecătoarea aceea anume, prin munți, de Castelul Bran), că ar fi fost băutor de sânge de om.
Desigur, pentru americani, ca și pentru românii noștri verzi, asemenea precizări, ce pot de altfel fi găsite on line cu destulă ușurință, sunt irelevante.
Relevant este pentru americani doar faptul că Castelul Bran este Castelul Dracula, iar pentru românii verzi că ocuparea chiar și numai cu chirie, pentru câteva zile, a acestui castel de hoarda de miliardari americani este încă o dovadă palpabilă că România a ajuns o biată colonie a americanilor cotropitori și siluitori de simboluri naționale.
___________________
L.E. Deoarece se știe că cei mai inteligenți dintre noi au dificultăți să identifice sarcasmul, ca formă de umor sofisticat, mă văd nevoit să precizez că Castelul Bran este după toate regulile un reper identitar național românesc, fără discuție.
Doar că națiunea română nu are cod genetic. Sau are codul genetic al intersecției tuturor mulțimilor de locuitori ai României.
Astfel încât este de mândrie națională că sașii din Brașov au construit și ținut Castelul Bran, pentru șase secole, după care este tot de mândrie națională că moștenitorii fostei Regine Maria țin deschis pentru public acest castel, și astăzi, astfel încât să fie vizitat de o mulțime de turiști străini, inclusiv americani.
(foto: Trip Advisor, la https://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g608956…)
Autor: Hari Bucur-Marcu – expert internațional în politici de apărare națională
- HARI BUCUR-MARCU – Domnia legii - 13 martie 2026
- HARI BUCUR-MARCU – Tăierea normei de hrană la militarii din Armata României - 18 februarie 2026
- HARI BUCUR-MARCU – „În România unii vor să se repete lecțiile istoriei…” - 1 februarie 2026



