Nu de alta, dar este evident un non-subiect, atâta vreme cât subiectul mecanismului de verificare a justiției românești, inițiat pentru un an, este încă nerezolvat, iar mecanismul este încă în vigoare, după 15 ani și nu sunt semne că va fi vreodată altfel (ceea ce înseamnă simplu că justiția românescă nu este compatibilă cu cea europeană).

Și mai este un non-subiect, atâta vreme cât subiectul imposturii academice la vârful ierarhiei justiției românești nu este nici măcar abordat discret, d-apoi soluționat în vreun fel, subiect care include și magistrații militari, care nu sunt numai impostori academici, dar sunt și analfabeți funcționali (ăia care sunt).

Așa că, la nivelul capacității mele de percepție a realității, așa-zisul „dosar al revoluției”, cu inculparea lui Iliescu Ion și a altor doi, dosar care fusese amânat vreo 30 de ani și apoi prezentat unei curți de justiție, doar pentru a fi respins și trimis la refacere, de la zero, nu înseamnă nimic.

Nu înseamnă domnia legii, nu înseamnă dreptate, nu înseamnă reparații și mai ales nu înseamnă vreo măsură ca morți și răniți cum au fost cei de la revoluție, să nu mai avem niciodată.

De aceea aș fi trecut și peste simulacrul ăsta, din zilele noastre, la fel de scârbit. Doar că a fost publicat rechizitoriul, iar eu am apucat să deschid fișierul respectiv.

Așa că aș avea ceva de spus. Un singur lucru, de altfel. Doamna asta Procuror General al PÎCCJ Gabriela Scutea ori își bate joc de noi, publicul național suveran, ori este atât de impertinentă (sau are un tupeu atât de mare) încât nici nu îi pasă de ceea ce semnează.

Este incredibil cum doamna Scutea semnează că ar fi verificat conținutul rechizitoriului întocmit de colonelul magistrat Cătălin Ranco Piţu, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 328 alin.1 C.p.p.

Adică, zice Scutea de deasupra titlului documentului, că domnia sa ar fi verificat acest rechizitoriu și ar fi constatat că procurorul Pițu ar fi scris în el care este fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acestei fapte.

Zău? Păi Pițu zice că inculpatul ar fi săvârșit fapta de „infracțiuni contra umanității”, faptă a cărei încadrare juridică ar fi „art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal.” Și asta nu pe vorbe, ci pe „probe și mijloace de probă”, cum impune art. 328 alin.1 din Codul de procedură penală, invocat de Scutea.

Dacă „infracțiuni contra umanității” vi se pare o faptă greu de înțeles de cineva care știe că fapta e chestia aia pe care o face omul cu mâna sau cu gura lui, atunci ar trebui să ne mulțumim cu descrierea ei, din încadrarea juridică: „…infracţiuni contra umanităţii – Art. 439 (1) Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte: a) uciderea unor persoane; (…) g) vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane; (…) i) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional; (…) k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice”.

Adică, ne spune procurorul șef militar Pițu, verificat de procurorul general Scutea, în cadrul unui atac generalizat (sau sistematic), lansat împotriva unei populații civile, Iliescu Ion ar fi ucis unele persoane, ar fi vătămat integritatea fizică sau psihică a altor persoane, pe care nu a apucat să le și omoare, ar fi întemnițat și privat de libertate prin alte forme alte persoane, pe care nu le-a vătămat și nici nu le-a ucis, precum și a săvârșit alte fapte inumane, prin care a cauzat suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice.

Asta e fapta! Iar procurorul general Scutea a verificat rechizitoriul și a zis că da, așa e.

Iar eu repet: zău?

Unde se află în cadrul rechizitoriului vreo probă sau vreun mijloc de probă, din care să rezulte că, în decembrie 1989, Ion Iliescu ar fi realizat un cadru de „atac generalizat sau sistematic asupra unei populații civile”?

O întreb pe doamna Scutea. Eu nu m-am apucat să citesc toată făcătura aia de text inept. Am însă o comandă din tastele calculatorului meu (cmd + f), prin care am întrebat întregul fișier al rechizitorului, în format de document portabil (https://www.mpublic.ro/…/PDF/rechizitoriu_revolutie.pdf…) de câte ori și unde este scris „atac…” cu toate derivatele sale (atacuri, atacarea…). Iar calculatorul mi-a răspuns că „atac…” apare de 35 de ori. Așa că eu m-am uitat la toate cele 35 de instanțe în care procurorul șef militar a pomenit cuvântul ăsta, cu toate derivatele sale și mi-a dat că în niciuna dintre ele nu este vorba despre un „cadru de atac generalizat sau sistematic”, al nimănui și împotriva niciunei populații civile. Nici măcar o singură dată!

E vorba doar că niște teroriști ar fi atacat obiective militare, ori că miliarii ar fi fost atacați nu se știe de cine, sau că un pilot militar de elicopter ar fi primit ordin să atace de la o anumită înălțime, cu proiectile reactive nedirijate un cimitir în care s-ar fi aflat teroriști înarmați cu blindate și cam atât.

Deci, doamna procuror general Scutea, când ați verificat rechizitoriul (pentru a constata că acesta include cu obligativitate procedurală și fapta dar și încadrarea juridică a faptei, precum și probele și mijloacele de probă pentru demonstrarea faptei), unde ați găsit ceva, orice, măcar aluziv, despre „cadrul unui atac generalizat asupra unei populații civile”?

Când a fost realizat un asemenea cadru? Cine a inițiat atacul generalizat sau sistematic? Care a fost populația civilă atacată?

Iar, doar după asta (și mai ales în cadrul acelui atac generalizat), cum a ucis Iliescu Ion (și ceilalți doi) niște persoane? Cum a vătămat alte persoane? Cum și pe cine a lipsit de libertate? Care sunt celelalte fapte inumane, prin care Iliescu (și ceilalți doi) au produs suferințe mari sau vătămari fizice și psihice?

Sau, doamnă Scutea, ați verificat altceva, după care Pițu a publicat un alt rechizitoriu, cu pretenția că acela ar fi fost cel verificat de dumneavoastră?

Că doar de curiozitatea asta am ieșit eu din tăcerea scrâbită, ca să întreb. Desigur, retoric. Nu m-am senilizat într-atât încât să cred că ați avea vreun răspuns pentru mine. Nu aveți dumneavoastră răspunsuri pentru marile probleme ale justiției românești, ori pentru marile cazuri de corupție (ca să nu zic cuvântul celălalt), d-apoi pentru o curiozitate de internaut!

Curiozitate care nu merge până acolo încât să caut alte dovezi în textul rechizitoriului, din care să rezulte că abia așteptați să vă fie respins și ăsta, tot pentru același motiv ca și precedentul, că este prost întocmit.

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională