Adică, plagiatorul (sau cel care i-a scris plagiatorului teza, cartea sau raportul, pe care el nici nu le-a citit vreodată) este hoț intelectual doar dacă și-a asumat că ar fi autorul acelui adevăr, publicat inițial în altă parte.

Doar că, la noi, nu este cazul de furt intelectual, decât în rare ori chiar singulare situații.

La noi, plagiatorul adaugă un text copiat din altă parte la lucrarea sa, doar pentru a ieși la număr de pagini. Dacă plagiatorul are timp și chef, este foarte posibil să copieze un text despre ceva în legătură cu subiectul lucrării sale, dar nu este obligatoriu. Doar din cartea de telefon nu poate copia plagiatorul român, că are alt format și sare imediat în ochi impostura.

Acest lucru se vede fără efort în acea lucrare de doctorat, în acea carte de autor sau în acel raport științific, în care găsim zeci de pagini fără noimă, fără relevanță și mai ales fără să joace rolul de argument în favoarea tezelor expuse ca adevărate de autor. Astfel încât este de-a dreptul irelevant dacă textul ăla de umplutură, cum se zice, ar fi original sau este copiat din altă parte.

Asta, în condițiile în care plagiatul-plagiat, adică furtul intelectual, înseamnă pretenția că o idee sau mai multe i-ar aparține furăciosului, deși ele aparțin altcuiva. Asta și nu copierea fără ghilimele a unui text oarecare înseamnă plagiat.

În școlile adevărate, studenții sunt învățați din prima să își expună în scris propriile idei, bazate pe ceea ce au învățat la ore și seminarii. Așa că, atunci când își expun în scris ideile altora, ca și când ar fi ale lor, sunt sancționați drastic, deoarece nu au învățat cum trebuie.

La noi, unde nicio școală nu e adevărată, ci este școală doar cu numele, cu pretențiile și ifosele dascălilor, în frunte cu rectorii și directorii lor, oricum nu se vehiculează idei originale. Nici de la catedră și nici din aulă sau în sala de seminar.

Așa că, la noi, nici nu se fură intelectual idei. Tot ce se fură este un text sau mai multe, pentru ca doctorul, profesorul ori cercetătorul științific să arate coperțile lucrării sale, să vadă toată lumea cât de groasă e și deci cât a muncit el pentru ea.

De aceea doctorii, profesorii și cercetătorii aborigeni, dezvăluiți ca plagiatori se miră sincer că ce o avea lumea cu ei? Doar nu au furat ideile altora! Au copiat și ei niște texte oarecare. Ce mare lucru?!?

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – „România Educată” / ne-Educată

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională