MIRCEA MARIAN – Rusia avertizează vecinii Ucrainei

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Rusia avertizează vecinii Ucrainei

Singura țară menționată nominal, România: Folosirea aerodromurilor de către avioane ucrainene înseamnă implicare în conflictul armat.

Rusia avertizează vecinii Ucrainei, menționând România, că riscă dacă își pun aerodromurile la dispoziția Ucrainei. Polonia tocmai a menționat că nu va face acest lucru și nici nu va ceda Kievului avioanele sale MiG.

Orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, relatează Reuters.

Rusia avertizează vecinii Ucrainei, menționând România

În acest context, el s-a referit la România. „Practic, toate avioanele cu capacitate de luptă ale regimului de la Kiev au fost distruse. Dar ştim cu siguranţă că avioane ucrainene au zburat spre România şi alte ţări vecine”, a declarat Igor Konaşenkov, citat de AFP şi EFE.

„Folosirea reţelelor de aerodromuri ale acestor ţări pentru a primi avioane militare ucrainene şi utilizarea lor ulterioară împotriva forţelor armate ruse pot fi considerate o implicare a acestor stare în conflictul armat”, a mai subliniat Konaşenkov, citat de agenţia de presă Interfax.

Aeronava Suhoi 27 aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene a părăsit la 1 martie spaţiul aerian al României, anunță MApN. Avionul SU-27, interceptat în prima zi a războiului din Ucraina, fusese interceptat de avioanele F-16 românești. Avionul înarmat fusese escortat până la baza de la Bacău.

Un Suhoi ucrainean, returnat după ce a aterizat la Bacău

„La solicitarea autorităţilor ucrainene, avionul militar Suhoi 27 aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene a părăsit spaţiul aerian al României astăzi, 1 martie, cu respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale”, a explicat Ministerul Apărării.

„Avionul Suhoi 27, fără a avea muniţie la bord, a fost escortat de două aeronave de luptă tip MiG-21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române până la limita spaţiului aerian naţional, de unde a fost preluat de către aeronave ale Forţelor Aeriene Ucrainene”, a anunțat MApN.

Joi, 24 februarie, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6.15, pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național.

Ulterior interceptării avionului Su-27, pilotul ucrainean ar fi spus că a fost dezorientat și a intrat în spațiul aerian al României după ce baza aeriană din Ucraina de unde decolase fusese distrusă de primele atacuri cu rachete ale Rusiei.

 

Sursa: , https://defapt.ro/rusia-avertizeaza-vecinii-ucrainei-mentionand-romania/

Sursa imagine: Facebook Forțele Aeriene Române