Perspectivă
Mi-ar face mare plăcere dacă ați vrea și ați putea să înțelegeți un lucru altfel evident: în momentul de față, din perspectivă politică și de guvernare a României, dintre autoritățile publice investite de Constituție cu puteri în stat, niciuna nu funcționează bine, iar cel puțin două funcționează rău.
Adică, deținătorul puterii legislative, Parlamentul ales la 1 decembrie 2024 funcționează rău, în sensul că nu e în stare să confere unui guvern votat de el, de Parlament, puterea executivă în stat și nici să adopte prin vot vreun program de guvernare prin care să se realizeze obiectivele strategice stabilite în viziunea europeană pentru România (ar fi trebuit să existe și o viziune românească pentru România, dar nu există). În minus, Parlamentul nu e în stare să aibă un program legislativ de-al său propriu, în condițiile în care Guvernul interimar Bolojan nu are drept de inițiativă legislativă.
Deținătorul puterii exercutive, Guvernul este interimar, adică “îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern“. Cu alte cuvinte, acest guvern nu poate iniția legi, nici măcar legea bugetului de stat pentru anul fiscal următor, nu poate încheia acorduri și tratate internaționale, nu poate decide activități în domeniul păcii și războiului, care să necesite și decizii parlamentare, și așa mai departe.
Deținătoarea puterii judecătorești, adică Autoritatea judecătorească, în frunte cu Consiliul Superior al Magistraturii și cu Înalta Curte de Casație și Justiție este populată cu magistrați compromiși public, care sunt ținuți și susținuți în funcții de Președintele României cine știe din ce considerente pe care refuză să le facă publice (domnul Nicușor Dan chiar se lăuda că, în materia puterii judecătorești, domnia sa deține informații de 100 de ori mai multe decât ar deține poporul suveran, care l-a pus în Palatul Cotroceni). În minus, magistrații și cu forțele de ordine publică se întrec în a face circ mediatic cu arestări, eliberări și rearestări ale unui șarlatan ajuns în atenția publicului național și internațional pe bază de legendare grosolană, făcută de unele dintre serviciile noastre secrete, de stat sau particulare.
Președintele României, care nu deține niciuna dintre aceste trei puteri, dar care are rolul constituțional să vegheze la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice menționate deja mai sus, plus a Administrației publice (care este o autoritate publică menționată în sine de Constituție și din care face parte și Armata României) refuză cu obstinație, de un an și jumătate încoace, adică de la depunerea jurământului, să își îndeplinească acest rol de veghe, dar și cam toate celelalte roluri și atribuții prezidențiale, cu excepția reprezentării statului România. Cel mai tare refuză domnul Nicușor Dan să își îndeplinească rolul de garant al independenței, unității naționale și integrității teritoriale a țării, precum și funcția de comandant al forțelor armate.
Doar că perspectiva este și mai gravă.
Parlamentul funcționează rău, dar funcționează. Dacă va fi dizolvat, nu va mai funcționa de fel, cel puțin pentru alte 4 luni de acum înainte, până la instaurarea unui nou Parlament, rezultat din alegeri anticipate, ce nu pot avea loc mai devreme de 3 luni de la stabilirea datei lor, de către Guvernul interimar.
Alternativa la dizolvarea Parlamentului este suspendarea Președintelui României pentru încălcarea repetată a Constituției, în vederea demiterii sale din funcție. Indiferent de rezultatul unui eventual referendum de demitere a Președintelui, pe perioada suspendării sale din funție, cel care va deveni președinte interimar va avea la rândul său puteri limitate constituțional (nu se poate adresa Parlamentului cu mesaje, nu poate dizolva Parlamentul și nu poate organiza referendumul prin care poporul român să își exercite direct suveranitatea națională).
Asta ar face ca România să fie practic și legal incapabilă să se apere în fața vreunei agresiuni convenționale cu războiul. Nici Parlamentul, nici Guvernul, nici Președintele nu ar putea să îndeplinească rolurile prevăzute de Constituție și de legislația în vigoare, care legislație nici nu ar putea fi adaptată și îmbunătățită, ca măsură de pregătire a României pentru război.
Dacă asta nu e trădarea (în cazul Președintelui, înalta trădare a) poporului român, suveranul național, atunci nu poate fi decât o glumă sinistră.
De care să râdem singuri, ca proștii, în timp ce toate celalte națiuni civiliate râd de noi.
Autor: Hari Bucur-Marcu – expert internațional în politici de apărare națională
- HARI BUCUR-MARCU – Perspectivă - 3 octombrie 2026
- HARI BUCUR-MARCU – Parlamentul… - 20 septembrie 2026
- HARI BUCUR-MARCU – La mila altora… - 27 august 2026



