Marița, eroina de la Smârdan, a fost o tânără româncă (vlahă) din Valea Timocului, considerată prima femeie-erou căzută pe câmpul de luptă din istoria modernă a României în timpul Războiului de Independență (1877–1878). Marița era o fată originară din Valea Timocului, care a vibrat pentru lupta soldaților români veniți de peste Dunăre să elibereze Balcanii.

     Astăzi, bătălia de la Smârdan (azi Inovo) (12/24 ianuarie–14/26 ianuarie 1878) este cunoscută și grație tabloului ”Lupta de la Smârdan” pictat de marele nostru pictor Nicolae Grigorescu. Succesele militare româno‑ruse din intervalul august–noiembrie 1877 au determinat o regândire a strategiei celor două armate. În acest „cerc de foc”, o româncă vlahă s‑a implicat în ajutorarea soldaților români care luptau pentru independența României și pentru eliberarea comunităților de vlahi de la Vidin și de pe Valea Timocului. Adolescenta Marița este simbolul fraternității dintre români și vlahi în timpul Războiului de Independență al României.

     În timp ce trupele ruse au pornit spre Adrianopol, soldații români comandați de generalul Mihail Cerchez au primit ordin să înainteze pe linia Vidin–Belogradcik, trebuind să neutralizeze cetatea Vidinului, apărată de un sistem de fortificații în punctele numite Smârdan, Inova și Capitanovcea. Trupele române au ajuns în dispozitiv curând după ziua de Sfântul Ion a anului 1878 (7/19 ianuarie 1878). Pregătirile pentru intrarea în luptă au început pe 9/21 ianuarie 1878.

     Soldații români au primit ajutor inclusiv din partea populației civile. Astfel, Marița, o fată de circa 15 ani care locuia în zona Smârdanului, având origine românească (vlahă) din Valea Timocului, a fost ucisă de soldații otomani care au prins‑o ducând apă cu donițele de lemn de la o fântână. Marița fusese înscrisă ca voluntar în cadrul Serviciului Sanitar, organizat de medici de elită precum Carol Davila și generalul Androcli Fotino. Din păcate, Marița nu a fost singura victimă din grupul celor 37 de voluntare localnice: încă patru fete au fost ucise în timpul confruntărilor de la Smârdan. Româncele vlahe au fost printre primele femei care s‑au sacrificat pentru independența și unitatea României moderne. (https://evz.ro/eroinele-romance-de-la-smardan-jertfa-lor…)

     Datele istorice păstrate în arhive oferă un tablou al sacrificiului Mariței, precum și al destinului tragic al monumentelor ridicate în memoria sa. Avea doar 15 ani în momentul jertfei. Provenea din comunitățile de români autohtoni (vlahi) stabilite în zona Timocului, teritoriu aflat la sud de Dunăre (între Serbia și Bulgaria de azi). Marița nu a fost singură: făcea parte dintr‑un grup organizat de 37 de tinere din satele vecine. Acestea s‑au oferit voluntare pentru a sprijini activitățile Serviciului Sanitar al Armatei Române, transportând hrană, pansamente și apă direct în tranșeele soldaților. Turcii le acuzau pe tinerele vlahe de spionaj în favoarea fraților români de peste Dunăre, motiv pentru care au încercat și au reușit să ucidă tinerele, în frunte cu Marița, eroina de la Smârdan, precursoarea, în bună măsură, a Ecaterinei Teodoroiu (1917).

     La data de 9 ianuarie 1878, în timpul luptelor pentru cucerirea Smârdanului (sat desființat și integrat astăzi în localitatea Inovo din Bulgaria), Marița a fost împușcată mortal de trupele otomane în timp ce ducea apă cu donițele ostașilor români însetați. Ea a fost prima victimă din rândul fetelor voluntare.

     Până la 14/26 ianuarie 1878, românii cuceriseră complet Smârdanul (în seara de 13/25 ianuarie, otomanii nu mai rezistau decât în clădirea fortificată a telegrafului din Smârdan), Inova, respingând o ultimă zvâcnire a artileriei otomane de la Capitanovcea. Marița nu a mai apucat, din păcate, să vadă înfrângerea turcilor. Aceste tinere de 14–15 ani au contribuit prin jertfa lor la asigurarea apei pentru soldații din linia de luptă. Exemplul lor i‑a făcut pe soldați să atace cu determinare liniile inamice, astfel că Vidinul a fost neutralizat după lichidarea apărării otomane, în care Smârdanul juca un rol esențial.

     Marița poate fi privită ca un contributor la eliberarea Smârdanului. După război, opinia publică românească s‑a ocupat de celebrarea eroinei vlahe. Primul monument dedicat Mariței a fost ridicat la Smârdan (Inovo). În semn de recunoștință pentru curajul ei, comunitatea de români și aromâni din Peninsula Balcanică a strâns fonduri; principalul finanțator a fost un român înstărit pe nume Ion, din satul Tianu, situat lângă Vidin. El a plătit monumentul eroinei. Și pe o placă existentă pe actualul monument din parcul de la Clafat pe malul Dunării se scrie originea finanțatorului: ”…vlah din Tribalia orientală ocupată de bulgari”. Alături se mai află o placă de marmură în care se înscrie un al inițiator: ”Prin efortul lui Ion Negura, vlah din Tribalia occidentală ocupată de sârbi”. De reținut că monumentul din 1905 a fost primul monument românesc al eroilor construit într-un stat vecin.

    Inaugurarea monumentului din 1905 a fost un simbol al prieteniei româno‑bulgare. Monumentul original, realizat din bronz în tehnică ronde‑bosse, a fost amplasat în anul 1905 la Smârdan, lângă cimitirul militarilor români. Statuia înfățișa pe o tânără îmbrăcată în port popular vlah, privind simbolic spre est (direcția liniilor inamice otomane). În mâna dreaptă ținea o coroană de lauri, iar în mâna stângă o cofiță (ulcior) cu apă, oferită simbolic „eroilor cărora le este sete”. A fost atribuită sculptorului Karl Storck (după unii istorici, finalizată în atelierele familiei Storck). (https://www.travellerinromania.com/…/monumentul…/) Monumentul a fost distrus prin dinamitare de armata bulgară în timpul Primului Război Mondial (1917). Ulterior, statul bulgar a refuzat sistematic orice cerere românească de a reconstrui monumentul pe amplasamentul său original. (https://www.academia.edu/…/Teodora_BON%C5%A2EANU_Cultul…)

     Al doilea monument a fost ridicat mult mai târziu în „refugiul de la Calafat”: deoarece nu s‑a primit aprobare pe teritoriul Bulgariei. Statuia a fost realizată pentru Asociația Românilor din Bulgaria, pentru Smârdan-Inovo, dar nu s-a putut trece vama… A așteptat într-o magazie la primăria Calafat circa 3-4 ani și în 2001 s-a putut amplasa în locul unde este în prezent.

     Asociațiile culturale ale românilor din Timoc au decis astfel să mute simbolic monumentul pe malul românesc al Dunării. Într-un frumos parc vizitat de turiștii vlahi ajunși la Calafat veniți să-și vadă eroina. Dezvelirea, la 10 mai 2001, a unei noi statui în România a entuziasmat comunitățile de vlahi din Vidin și Valea Timocului. Noua statuie a fost inițiativa românilor din Valea Timocului și a fost amplasată în parcul de pe faleza Dunării din municipiul Calafat (județul Dolj).

     Statuia, opera unui sculptor din Vaslui, este un omagiu adus acestei „Ecaterine Teodoroiu a vlahilor timoceni”. Spre deosebire de prima variantă, aceasta este realizată din piatră (tot în stil ronde‑bosse) și o înfățișează pe fetiță în costum tradițional, ținând o găleată în mâna stângă și o coroană în cea dreaptă. Soclul de piatră conține, pe partea frontală, un basorelief care ilustrează o scenă de luptă din Războiul de Independență. Inscripția de pe placa de marmură, pe latura dreaptă a monumentului din Calafat, cuprinde textul: „În memoriam Mariţa fetiţa vlahă împuşcată de turci la Smârdan în timp ce ducea apă soldaţilor români 1877” (https://desprelume.ro/marita-eroina-de-la-smardan…/)

     Eroina Marița de la Smârdan (Inovo) este azi, în mare parte, ignorată de autorități și istorici, la fel ca vlahii din Vidin și Valea Timocului. Marița reprezintă eroismul frățesc vlaho‑român pentru libertate. Realizarea unei noi statui a eroinei Marița la Inovo (Smârdan, satul a fost comasat în localitatea Inovo) ar fi o restaurare necesară și simbolică a prieteniei româno‑bulgare și o recunoaștere a vlahilor ca minoritate în Bulgaria și Serbia. Vlahii sunt frații noștri de neam din ”Podunavia”, cu mănăstire ortodoxă la Coroglași ridicată de Mircea cel Bătrân la sfârșitul secolului XIV.

     Să nu o uităm pe Marița, eroina românilor de pe Valea Timocului, care s‑a sacrificat pentru independența României.