Împrumutul SAFE, o ”înșelătorie” prin care România pierde de două ori
Industria de apărare a României, condamnată la dispariție
Sindicaliștii din industria de apărare atrag atenția că împrumutul SAFE pentru programele de înarmare este o înșelătorie pentru țara noastră, pentru că România pierde de două ori. O dată pentru că trebuie să achite, cu sacrificii mari, acest împrumut, și a doua oară pentru că industria autohtonă nu va beneficia de nicio investiție din suma de 16,7 miliarde de euro, toți banii plecând la companii din afara granițelor.
Dacă la muniție a ridicat cineva prețurile, cum a spus ministrul MApN, Radu Miruță, a fost din afara țării, că ai noștri nu sunt pe nicăieri în SAFE, a semnalat Constantin Bucuroiu, președintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA).
”Până li s-au prezentat companiilor românești programul de investiții, condițiile, cu ceilalți, din exterior, discuțiile erau deja avansate. În ceea ce privește muniția, a mai existat și teama că ai noștri nu vor putea respecta termenele și condițiile. Pentru că noi ne luăm pulberile și capsele de pe unde putem și unde găsim. Serbia ne dă cu porția, în India timpul de livrare este destul de lung. La MIJA au așteptat luni de zile capsele, iar Sadu la fel pentru pulberi. Se vorbește foarte frumos de la nivelul conducerii țării despre industria de apărare și programul SAFE, dar când trecem la practică, ne dăm seama că noi nu suntem pe nicăieri”, ne-a declarat liderul ASIAAA, Constantin Bucuroiu.
Nu găsesc 50 milioane de euro
Sindicaliștii arată că guvernanții au spus că vor face fabrică de pulberi la Victoria, dar de trei ani tot acolo suntem, nu s-a început nimic. Nici orizontul mediu sau îndepărtat nu ne asigură că noi putem fi producători de muniție.
”La Victoria, problema terenurilor s-a rezolvat, dar acum s-au blocat la problema banilor pe care trebuie să-i dea statul român. Cei de la Rheinmetall suportă marea majoritate a investiției de 460 milioane de euro, dar partea română trebuia să pună cam 90 milioane de euro, apoi Miruță a renegociat și trebuie să dăm cam 50 milioane de euro. Pe care nu i-am dat. Când a fost vorba să dăm Ucrainei 50 milioane de euro, au găsit imediat bani”, ne-a precizat Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA.
Autosabotaj, de ani de zile
O fabrică de capse ar fi cel mai ușor lucru de făcut, susțin sindicaliștii.
”Noi am avut, dar le-am distrus. Acum, un perimetru de 25 metri pătrați îți asigură capsele, cu ajutorul mașinilor moderne. Dar la noi orice investiție pe care o faci durează până se aprobă bugetul de stat, după aceea durează până se aprobă bugetul fiecărei societăți și ai ieșit din an. Iar în anul următor o iei de la zero. Și atunci oamenii nu mai au curajul să se arunce la asemenea proiecte”, ne spune Constantin Bucuroiu.
Industria autohtonă, scoasă din ecuație
Companiile de stat din industria de apărare ar fi putut să participe la oricare din programele SAFE, mai puțin sistemele de rachete sofisticate, atrag atenția sindicaliștii. Asta nu însemna să participăm la producția integrală, dar companiile românești puteau intra în execuția componentelor și la integrarea acestora.
”Asta ar fi trebuit să facă Guvernul, ca să sprijine industria proprie. Mai este puțin și se dă drumul la program și eu nu văd nicio firmă românească aici. Toate au fost scoase din ecuație. Și avem fabrici care arată bine, care au dotări, care pot integra produse în asociere sau parteneriate. Mie mi se pare acest program SAFE o înșelătorie în care România pierde de două ori. O dată pierde din faptul că banii va trebui să-i dăm înapoi, cu sacrificii, iar a doua oară pierde că industria românească nu este în joc și va rămâne la stadiul care este acum, fără să i se asigure o șansă pentru viitor”, a afirmat Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA.
Citește și: CLAUDIA MARCU – Armele secrete ale României, ținute la sertar de Guvern
Autor: Claudia Marcu – jurnalistă profesionistă la ziarul Național
- CLAUDIA MARCU – Împrumutul SAFE, o ”înșelătorie” prin care România pierde de două ori - 7 aprilie 2026
- CLAUDIA MARCU – MAI se pregătește pentru valul de imigranți. Aceștia vor primi alocații în bani de la statul român - 2 aprilie 2026
- CLAUDIA MARCU – România, stat multinațional? Migranții vor primi cetățenie română - 25 martie 2026



