În vatra satului, cântecul nu era divertisment, ci rugăciune. Doina era jertfă și lacrimă, era psalmul neamului românesc. Rapsodul nu era vedetă, ci mărturisitor, purtător de cuvânt al unei comunități întregi, care prin cântec își spunea durerile și nădejdile. Lăutarul, prin arcușul său, ținea în viață memoria colectivă. Nunțile și botezurile erau taine vii, în care omul se unea cu ritmul cosmic și cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

     Astăzi, în locul acestui univers sacru, avem festivități sterile, festivaluri fabricate, pseudo-vedete aruncate de cercuri oculte care, de 35 de ani, au acaparat cultura și au decimat rădăcina spirituală a acestui popor. În locul folclorului autentic, ni s-a dat spectacol ieftin. În locul cununiei cu busuioc și pâine, ni s-a oferit un simulacru secularizat. În locul rapsodului, s-a ridicat „starul de consum”. Vedete sterile.

     Aceasta nu este doar degradare culturală, ci o crimă împotriva spiritului românesc. Cercurile care au condus România în acești ani au avut un plan clar: să dezrădăcineze satul, să desacralizeze tradiția, să trivializeze muzica. În numele „progresului”, s-a făcut loc profanului, în numele „modernizării”, s-a desființat sacrul. Nu e o simplă întâmplare, ci o strategie ocultă de dezintegrare a identității românești.

     Hermeneutic, putem spune că ceea ce s-a petrecut este o inversare a semnelor: sacralul a fost împins la margine, iar profanul a fost urcat pe scenă. Filosofic, e vorba de o ruptură între esență și aparență: esența – folclorul viu, tradiția curată, credința în Hristos – a fost înlocuită cu aparența – festivaluri goale, manelizare, artificii comerciale. Muzica satului, care era epifanie a Logosului în viața comunității, a fost redusă la zgomot de consum.

     Și totuși, Ziua Satului Românesc nu este zi de doliu, ci zi de chemare. Dincolo de toate distrugerile, dincolo de blestemul trădării, satul mai trăiește. Trăiește în bunicul care mai cântă din fluier pe prispa casei. Trăiește în femeia care împletește cununa miresei cu busuioc și psalm. Trăiește în copilul care strigă „Hristos a Înviat!” pe ulița satului. Trăiește prin mila lui Hristos, care nu îngăduie ca această lumină să fie stinsă cu totul.

     Adevărul este unul singur! Am fost jefuiți de rădăcini de cercuri oculte și guverne trădătoare. Folclorul nostru a fost batjocorit și înlocuit cu zgomot. Tradițiile au fost desacralizate și transformate în simple „evenimente”. Pământul strămoșilor a fost vândut, iar noi am ajuns chiriași pe moștenirea noastră.