Tehnoștiința și Bioetica
În zilele noastre, globalizarea este un fapt. A ajuns se pare până în cele mai îndepărtate locuri de pe planetă. În orice caz, distrugerea diversității culturilor – nu totală, dar foarte importantă – a avut loc. Pentru a obține acest rezultat s-au folosit diverse metode inclusiv manipularea semantică prin utilizarea unor termeni creați în laboratoare. Un exemplu elocvent este tehnoștiința (technoscience). Acest neologism, care datează din anii 1970, este departe de a fi universal acceptat, deoarece există controverse epistemologice, etice și politice. Îl găsim în puține dicționare, iar și acolo conținutul definiției diferă.
Pentru unii, tehnoștiința exprimă însăși esența științei moderne și constă în acțiunea directă prin tehnologii asupra cauzei fenomenului pentru a crea, modifica sau suprima efectul. Pentru alții, neologismul „tehnoștiința”, exprimă solidaritatea concretă între dezvoltarea tehnologică și cunoștințele teoretice sub formă de interacțiune și feedback pozitiv constant. În filosofie, termenul de tehnoștiință a pătruns prin Gaston Bachelard (în 1953), a fost popularizat în lumea francofonă de către Gilbert Hottois (la sfârșitul anilor 1970) și a intrat în uzul academic englez odată cu „Science in Action” al lui Bruno Latour (la începutul anilor 1980).
Ce afirmă tehnoștiința?
Tehnoștiința afirmă că domeniile științei și tehnologiei sunt legate și se dezvoltă împreună. Orice ştiinţă nu există și nu are finalitate dacă nu vizează o anumită utilitate practică. Termenul „tehno” exprimă subordonarea tuturor proiectelor de cercetare științifică scopului de a obține numai aplicații tehnice justificate de utilități (nevoi, terapii) sau de interese private (profituri, prestigiu, putere, diverse dorințe etc.). Știința și tehnologia devin astfel instrumente, care schimbă permanent structurile și comportamentele sociale. Tehnologia științifică poate fi privită inclusiv ca o formă de guvernare sau având puterea de guvernare din cauza impactului ei asupra societății (asupra mediului, sănătății publice, siguranței, ordinii publice etc). Din această perspectivă, superioritatea puterii tehnologice face posibilă globalizarea. Pentru o parte a civilizației occidentale actuale, crearea de tehnici eficiente din punct de vedere material a devenit decisivă în raport cu activitatea simbolică și umană în general (ideologică, economică, politică, estetică, etică , fantezie, etc.). Foarte scumpă, cercetarea și dezvoltarea necesită fonduri private și / sau publice importante. Cercetătorii nu pot face nimic fără mijloacele și bugetele. Folosindu-se termenul de tehnoștiința, cercetările vor fi orientate numai spre anumite domenii fiind defavorizate clar domeniile umaniste/ culturale.
Este tehnostiința distrugătoarea diversității?
Sub semnul științei, modernitatea a găsit justificarea în impunerea universală a aceleiași concepții despre lume, o concepție (se spune) obiectivă, bazata pe adevărata cunoaștere a legilor naturii, care este independentă de particularitățile spațiului și timpului, oarbă la simboluri și povești. Modernitatea vede tehnologiile ca fiind derivate din aceste legi obiective, deoarece aplicațiile lor devin tot mai eficiente pe măsură ce progresul cunoașterii progresează. Combinarea modernă a științei și tehnologiei este exprimată în sintagma „tehnologică unică”. Pentru un anumit scop, există o tehnică, care este necesară, o tehnică, care pune în practică cel mai eficient legile pe care le descoperă și formulează știința. Unitatea, universalitatea, progresul sunt cuvintele cheie ale acestei concepții. E cunoscut faptul că globalizarea a fost însoțită de o ideologie universalistă. Această tentație a universalismului a condus la distrugerea diversității culturale. Pentru că globalizarea nu se poate identifica cu universalismul. Legitimarea această globalizare distructive a fost facilitată de tehnoștiință – prin promovarea posibilități existenței unei cunoașteri universale și unificatoare.
Criticii tehnoștiinței o denunță deoarece ar promova o negare a cercetării fundamentale, libere, dezinteresate, pur cognitive. De asemenea, ei o denunță, deoarece ar încuraja creșterea puterii materiale și dominația intereselor speciale asupra intereselor tuturor și îi defavorizează pe cei slabi. În acest context critic, mulți cred că noțiunea de „tehnioștiință” este confuză și de aceea o distincție conceptuală clară trebuie menținută între știință – ca o întreprindere în primul rând cognitivă, teoretică și simbolică și tehnologie – care este doar o aplicație posibilă a cunoștințelor științifice.
De aici derivă necesitatea demersului etic. Suntem cu toții conștienți de limitele concrete ale eticii în dinamica globalizării, în special în fața superiorității tehnico-științifice, politice și economice. Dar demersul etic poate aduna o masă critică în societate, îi poate aduna pe „cei slabi” și poate conduce la definirea de norme pentru cei puternici. Cu alte cuvinte, hiperputerea, poate fi convinsă că are un interes în protejarea diversității culturilor, naturii sau a tehnicilor. Trebuie să fie conștientă că preocuparea pentru diversitate nu se limitează doar la punctul de vedere estetic (folclor, turism). Încurajarea acestei conștientizări este deci o sarcină etică. În multe privințe, fenomenul bioetic este expresia îngrijorărilor legitime în postmodernitate. Tehnologiile științifice medicale și biotehnologiile ridică întrebări etice, care sunt adesea determinate de natura multiculturală și pluralistă a contextului social. Demersul bioetic trebuie să se asigure că o activitate nu este o nedreptate pentru unii și nu favorizează pe alții. Globalizarea, tehnoștiința și diversitatea trebuie să facă obiectul unei judecăți etice capabile să denunțe și să corecteze diferențele când acestea sunt sinonime cu inegalitățile și discriminarea. Deliberările, personale sau colective, care conduc la o hotărâre sau alegere trebuie să faca referirea la toate principiile relevante în situația dată, iar decizia să fie luată cu știință, dar și conștiință. Prin urmare, este prudent și înțelept, ca demersul bioetic să apeleze la un număr mare de principii și valori. Raționamentul și „judecata” etică impune, în cazul în care nu se pot reconcilia valori și norme peste tot, cel puțin să nu se afirme sau să aplice un principiu străin culturii și societății respective.
Iată că bioetica este indispensabilă pentru a influența forțe politice, economice și sociale în două moduri: pe de o parte, valorizarea diversității (să o protejeze, să o difuzeze și să o îmbogățească); pe de altă parte, să se asigure că această conservare, creștere și împărtășire a diversității nu sunt însoțite de nedreptate, inegalități sau discriminări.
În concluzie, la întrebarea – este tehnosciența cea care pune în pericol diversitatea? – răspunsul este: nu, nu neapărat, poate, dimpotrivă, da. Această depinde de orientarea forțelor politice (economice, ideologice, sociale) la care tehnologiile științifice (tehnoștiința) sunt foarte sensibile.
P.S.: Pentru cei care s-ar putea să aibă tentația să critice cele scrise mai sus și să mă eticheteze drept anti-globalist, conservator și anti-modernist, le răspund cu un citat din Jean Rostand: „Știința a făcut din noi zei, înainte de a deveni oameni.”
Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae
Citește și: VASILE ASTĂRĂSTOAE – Fenomenul globalizării și bioetica globală
Sursa imagine: ijrst.com
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Învierea Domnului - 12 aprilie 2026
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Gânduri pentru început de an - 3 ianuarie 2026
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Hristos Se naște, slăviți-L! - 24 decembrie 2025
