Fenomenul globalizării și bioetica globală
În prezent, globalizarea este una dintre cele mai populare paradigme din domeniul vieții sociale. Paradoxal, în epoca globalizării nu există o definiție a globalizării – într-o formă universal acceptată. Motivul rezidă din faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe, cu o dinamică variabilă, atingând domenii diverse ale societății. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie sau toate la un loc. De aceea există moduri de percepție diferite ale consecințelor acesteia.
O viziune optimistă (teoretizata de Ralf Gustav Dahrendorf, Franz Nuscheler et al) se bazează pe evaluarea pozitivă a transformărilor economiei mondiale. Globalizarea este considerată o intensificare a dezvoltării economice, care influențează pozitiv toate sferele societății și oferă posibilitatea de a rezolva probleme globale, care păreau insurmontabile în trecutul nu prea îndepărtat: dezamorsarea conflictelor internaționale, includerea în procesul dezvoltării tehnologice a țărilor în curs de dezvoltare, eradicarea sărăciei etc.
Într-o altă perspectivă, globalizarea reprezintă o modificare radicală a relațiilor interculturale și geopolitice, care anulează granițele culturale, anihilând identitatea individuală și colectivă. Samuel P. Hantington (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order) susține că globalizarea înseamnă în realitate o creștere a conflictelor în lume întrucât ea generează noi conflicte.
Dintr-o a treia perspectivă, globalizarea reprezintă prăbușirea ordinii politice sistemice tradiționale bazată pe principiile suveranității statului și integrării culturale naționale. Reprezentanții acestei direcții sunt în mod special preocupați de slăbirea rapidă a instrumentelor tradiționale de guvernarepolitică și, ca urmare, de apariția vidului de putere. Sociologul german Ulrich Beck (unul dintre cei mai citați oameni de știință din lume) s-a axat pe noțiuni de necontrolabilitate, ignoranță și incertitudine din epoca modernă și a inventat termenii „societatea de risc„, „a doua modernitate” sau „modernizarea reflexivă„. Ca parte a concepției sale despre „societatea riscului”, globalizarea este definită ca un proces de depolitizare și de dereglementarea societăților, în care apar noi actori istorici, precum companii transnaționale, organizațiile neguvernamentale internaționale, interese și acțiuni care de multe ori nu sunt supuse controlului social. Globalizarea este asociată în acest context cu provocările sociale, criza ecologică, problema lumii a treia etc.
Reprezentanții celui de-al patrulea punct de vedere interpretează globalizarea ca o dizolvare a culturilor și a tradițiilor. Este poziția celor mai intransigenți oponenți ai globalizării – antiglobalismul. La baza acestei viziuni se află identificarea globalizării cu negarea brutală a tradiției culturale și a ordinii cosmo-religioase. Redistribuția de energie și resurse în lume, contactul cu alte culturile (străine), este văzută ca o conspirație întunecată a forțelor globalizatoare, o tragere ”în jos” în ”lumea răului”.
Ca o consecință a particularităților prezentate mai sus a apărut necesitatea includerii bioeticii în discursul privind globalizarea. Bioetica se manifestă, într-un sens larg – ca o etică a globalizării, adică acea etică, care încearcă să reunească oameni de viziuni diferite și educație diversă în scopul rezolvării problemelor comune legate de progres (de exemplu, de posibilitățile medicinii și biologiei contemporane) și găsirea de soluții acceptabile acestor probleme.
Bioetica globală nu poate fi redusă la o reproducere mecanică a discursului, care are loc într-un alt context cultural – civilizațional. Fiecare cultură și civilizatie își dezvoltă modalitățile și ritmul de conectare la procesele globale prin păstrarea diversității culturale. Bioetica trebuie să fie o construcție narativă, specifica fiecărei comunități culturale, dar deschisă la evoluțiile globale multiculturale. Discursul bioetic nu mai este rezervat doar ”inițiaților”: juriștilor, filosofilor, medicilor, oamenilor de știință; el se adresează tuturor celor care sunt interesați de protejarea celor vii. Spațiul global al bioeticii poate reprezenta o șansă pentru proliferarea valorilor democratice în termeni regionali și globali. Majoritatea covârșitoare a țărilor și națiunilor împărtășesc o anumită entitate de valori comune pe care am putea să le numim nucleul dur al omenirii și care sunt legate de primatul respectului față de persoana umană. Ca factor de universalitate, dar în același timp și de diversitate culturală, bioetica globală se manifestă ca o condiție importantă în stabilirea principiilor sale, care pot fi percepute universal. Se disting următoarele principii:
- Principiul protecției biosferei – prin care se argumentează necesitatea de a depăși postulatul antropocentric. În centrul dezbaterilor nu este numai viața umană (valoare supremă), dar și protecția animalelor, a plantelor, a biosferei în integritate;
- Principiul moralității – recunoașterea moralității ca imperativ universal al comportamentului omului față de tot ceea ce este viață, de recunoaștere a valorii supreme a vieții și demnității persoanei umane;
- Principiul libertății și responsabilității omului de știință. Omul de știință trebuie să se simtă liber și autonom, dar în același timp responsabili pentru acțiunea lor, să respecte nu numai libertatea și demnitatea ființei umane, ci și a fiecărei ființe vii.
În concluzie, spațiul bioetic este produsul unei tensiuni, care există între principiile socio-culturale universale și locale. Bioetica globală are drept obiectiv a face posibilă găsirea limbajului adecvat, care să confere fiecărei decizii individuale un sens: alegerea liberă și responsabilă. (…)
Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae
Citește și: VASILE ASTĂRĂSTOAE – Somnul bioeticii poate naște monștri!
Sursa imagine: osu.edu
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Învierea Domnului - 12 aprilie 2026
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Gânduri pentru început de an - 3 ianuarie 2026
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Hristos Se naște, slăviți-L! - 24 decembrie 2025
