I. Ce este manipularea?

     Manipularea reprezintă procesul prin care o persoană, un grup sau o instituție influențează gândirea, emoțiile sau comportamentul altor persoane în scopul obținerii unui avantaj sau al controlului asupra acestora. În zilele noastre, dezvoltarea tehnologiei digitale și a neurotehnologiei a amplificat posibilitățile de influențare a comportamentului uman, transformând manipularea într-o problemă majoră de bioetică și de securitate socială.

     Manipularea poate apărea sub diferite forme:

• Manipularea psihologică – influențarea emoțiilor și gândirii unei persoane prin sugestie, intimidare, inducerea fricii sau a vinovăției, dezinformare.
• Manipularea informațională – controlul sau distorsionarea informațiilor pentru influențarea opiniei publice (propaganda politică, știri false, dezinformarea online, manipularea prin rețele sociale etc.). Algoritmii digitali și inteligența artificială pot selecta și distribui informații într-un mod care influențează comportamentul utilizatorilor.
• Manipularea biologică și neurologică – influențarea directă a activității cerebrale prin stimulare electrică, medicamente, implanturi neuronale sau interfețe creier–calculator. Aceste tehnologii sunt utilizate în prezent în scop medical, însă există temeri privind utilizarea lor în scopul controlului comportamental și al influențării deciziilor umane.

     Tehnologia modernă a extins semnificativ posibilitățile de manipulare. Platformele digitale colectează cantități uriașe de date despre comportamentul utilizatorilor și pot influența preferințele, deciziile de consum, opiniile politice și reacțiile emoționale. Mai mult, tehnologia poate modifica direct emoțiile, memoria și deciziile individului, iar atunci limitele tradiționale ale autonomiei umane sunt puse sub semnul întrebării.

II. Istoricul manipulării creierului

     Interesul oamenilor pentru controlul minții și influențarea comportamentului uman există încă din antichitate.

    În Egiptul antic, inima era considerată centrul gândirii și al emoțiilor, iar creierul avea o importanță redusă.

    Filozofii greci considerau creierul sediul inteligenței și al rațiunii, o teorie susținută și de medici. Hipocrate susținea că emoțiile și gândirea provin din creier, iar Galenus a dezvoltat teoria conform căreia activitatea mentală este controlată de sistemul nervos.

    În Evul Mediu, influența religiei creștine a limitat cercetarea creierului. Totuși, anumite practici de manipulare psihologică existau deja prin utilizarea propagandei, a sugestiei și a controlului emoțional asupra maselor.

   Secolul al XIX-lea a reprezentat un moment esențial în studiul creierului, prin apariția neurologiei moderne, care a permis identificarea unor regiuni cerebrale asociate cu limbajul, memoria și mișcarea.

    Paul Broca și Carl Wernicke au descoperit zone ale creierului responsabile de limbaj. Aceste descoperiri au demonstrat că anumite funcții mentale pot fi localizate în regiuni precise ale creierului. Au apărut primele teorii privind influențarea comportamentului prin intervenții asupra sistemului nervos.

   De exemplu, hipnoza a devenit un subiect important de cercetare.  Jean-Martin Charcot și Sigmund Freud au studiat posibilitatea influențării subconștientului prin sugestie psihologică. Hipnoza a fost considerată, pentru o perioadă, un posibil instrument de control al comportamentului și al memoriei.

     Secolul XX a adus progrese importante în cercetarea creierului uman: descoperirea neuronilor, dezvoltarea electroencefalografiei, apariția imagisticii cerebrale și studiul neurotransmițătorilor. Acest progres a fost, din păcate, însoțit de unele dintre cele mai controversate experimente privind manipularea creierului.

     Un exemplu a fost lobotomia, introdusă de neurologul portughez António Egas Moniz în anii 1930. Procedura presupunea secționarea conexiunilor din lobul frontal al creierului pentru tratarea tulburărilor psihice severe.

    Lobotomia a fost utilizată pe scară largă în psihiatrie în Statele Unite. Rezultatul a fost că multe persoane au prezentat efecte grave, cum ar fi pierderea personalității, apatia, afectarea memoriei și reducerea capacităților cognitive.

   Lobotomia a fost utilizată în SUA nu doar ca metodă medicală, ci și ca instrument de control social asupra unor persoane considerate „periculoase”, violente sau dificil de gestionat în sistemele penitenciar și psihiatric. Medici precum Walter Freeman au promovat intens această procedură, susținând că poate reduce agresivitatea și comportamentul antisocial. Procedura a fost abandonată din cauza criticilor justificate, după apariția medicamentelor moderne.

     În timpul Războiului Rece, atât Statele Unite cât și Uniunea Sovietică au desfășurat cercetări privind controlul comportamentului uman.

     Unul dintre cele mai cunoscute proiecte a fost MK-Ultra, dezvoltat de CIA în anii 1950 – 1960. Programul urmărea descoperirea unor metode de manipulare psihologică și de control mental. În cadrul acestor experimente au fost utilizate:

• droguri psihedelice precum LSD;
• hipnoza;
• privarea senzorială;
• tehnici de sugestie psihologică.

     Experimentele au fost realizate fără consimțământul participanților și au provocat efecte psihice grave. Dezvăluirea programului MK-Ultra a generat un scandal internațional și a contribuit la dezvoltarea regulilor moderne de bioetică.

     În Uniunea Sovietică, autoritățile au manifestat un interes major pentru controlul comportamentului uman, influențarea psihologică și cercetarea neurofiziologică.

     Există numeroase informații istorice despre cercetări privind condiționarea psihologică, hipnoza, influențarea comportamentului, utilizarea medicamentelor psihotrope, stimularea cerebrală, precum și tehnici de interogatoriu și de control mental.

     Bazele teoretice ale manipulării psihologice sovietice au fost puse de activitatea fiziologului Ivan Pavlov (Premiul Nobel pentru Medicină), devenit celebru pentru experimentele privind reflexele condiționate la câini.

     Un exemplu de manipulare psihologică în URSS a fost utilizarea psihiatriei în scopuri politice. În anii 1960 – 1980, opozanții politici erau diagnosticați abuziv cu tulburări psihice și internați forțat în spitale de psihiatrie, unde erau utilizate medicamente psihotrope puternice, izolare, sedative pentru distrugerea rezistenței psihologice și controlul social. Joseph Brodsky (Iosif Brodski), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1987, a fost una dintre victimele abuzurilor psihiatrice și ideologice practicate în Uniunea Sovietică.

    Cercetătorii sovietici au studiat influențarea subconștientului, inducerea sugestibilității și controlul reacțiilor emoționale. În contextul competiției cu proiectele americane precum MK-Ultra, serviciile sovietice au cercetat efectele unor substanțe (halucinogene, sedative, droguri psihoactive, substanțe capabile să reducă rezistența psihologică) asupra creierului și asupra comportamentului.

     După anul 2000, evoluția calculatoarelor și a inteligenței artificiale a accelerat cercetarea neurologică. Au apărut proiecte internaționale majore precum Human Brain Project, BRAIN Initiative sau cercetări privind cartografierea conexiunilor neuronale.

     S-a născut un nou domeniu – neurotehnologia.

– Va urma –

Bibliografie

Alpert, Sheryl. “Brain-Computer Interface Devices: Risks and Canadian Regulations.” Accountability in Research 15, no. 2 (2008): 63–86.

Anumanchipalli, Gopala K., Josh Chartier, și Edward F. Chang. “Speech Synthesis from Neural Decoding of Spoken Sentences.” Nature 568 (2019): 493–498.

Babayan, Eduard A. Psychotropic Drugs in the Soviet Union. Moscow: Meditsina Press, 1973.

Becker, Kira, John R. Shook, Martina Darragh, și James Giordano. “A Four-Part Working Bibliography of Neuroethics: Part 1 – Overview and Reviews.” Philosophy, Ethics, and Humanities in Medicine 11, no. 9 (2016).

Bekhterev, Vladimir. General Principles of Human Reflexology. Petrograd: Gosizdat, 1917.

Biserica Catolică. Catehismul Bisericii Catolice. Vatican City: Libreria Editrice Vaticana, 1997.

Biserica Ortodoxă Română. Bioetica și demnitatea persoanei umane în creștinismul ortodox. București: Basilica, 2019.

Bloch, Sidney, și Peter Reddaway. Soviet Psychiatric Abuse: The Shadow over World Psychiatry. Boulder, CO: Westview Press, 1984.

Broca, Paul. “Remarques sur le siège de la faculté du langage articulé.” Bulletins de la Société Anatomique de Paris 6 (1861): 330–357.

Burwell, Sasha, Matthew Sample, și Eric Racine. “Ethical Aspects of Brain Computer Interfaces: A Scoping Review.” BMC Medical Ethics 18, no. 60 (2017).

Cabrera, Laura Y., și Douglas J. Weber. “Rethinking the Ethical Priorities for Brain–Computer Interfaces.” Nature Electronics 6 (2023): 10–12.

Charcot, Jean-Martin. Lectures on the Diseases of the Nervous System. London: New Sydenham Society, 1889.

Churchland, Patricia S. Braintrust: What Neuroscience Tells Us About Morality. Princeton: Princeton University Press, 2011.

Clausen, Jens. “Conceptual and Ethical Issues with Brain-Hardware Interfaces.” Current Opinion in Psychiatry 24, no. 6 (2011): 495–501.

Clausen, Jens. “Man, Machine and in Between.” Nature 457 (2009): 1080–1081.

Cole-Turner, Ronald, ed. Transhumanism and Transcendence: Christian Hope in an Age of Technological Enhancement. Washington, DC: Georgetown University Press, 2011.

Delgado, José M. R. Physical Control of the Mind: Toward a Psychocivilized Society. New York: Harper & Row, 1969.

Demetriades, Andreas K., et al. “Brain-Machine Interface: The Challenge of Neuroethics.” The Surgeon 8, no. 5 (2010): 267–269.

Diefenbach, Gretchen J., et al. “Lobotomy and the History of Psychosurgery.” Psychiatric Clinics of North America 22, no. 2 (1999): 367–382.

Engelhardt, H. Tristram Jr. The Foundations of Christian Bioethics. Lisse: Swets & Zeitlinger, 2000.

Farah, Martha J. Neuroethics: An Introduction with Readings. Cambridge, MA: MIT Press, 2010.

Floridi, Luciano. The Ethics of Artificial Intelligence. Oxford: Oxford University Press, 2023.

Foucault, Michel. Madness and Civilization: A History of Insanity in the Age of Reason. New York: Vintage Books, 1988.

Freud, Sigmund. The Interpretation of Dreams. London: Macmillan, 1913.

Galen. On the Usefulness of the Parts of the Body. Translated by Margaret Tallmadge May. Ithaca, NY: Cornell University Press, 1968.

Giordano, James. Neurotechnology: Premises, Potential and Problems. Boca Raton: CRC Press, 2012.

Gilbert, Frederic, et al. “The Ethics of Brain–Computer Interfaces.” Nature Electronics 2 (2019): 159–161.

Haselager, Pim, et al. “Note on Ethical Aspects of BCI.” Neural Networks 22, no. 9 (2009): 1352–1357.

Haslam, Nick. “Psychology in the Bathroom: A Review of the History of Lobotomy.” History of Psychiatry 16, no. 2 (2005): 219–223.

Hipocrate. On the Sacred Disease. În Hippocratic Writings, translated by G. E. R. Lloyd. London: Penguin Classics, 1978.

Human Brain Project. Annual Report. Brussels: European Commission, 2021.

Ienca, Marcello, și Roberto Andorno. “Towards New Human Rights in the Age of Neuroscience and Neurotechnology.” Life Sciences, Society and Policy 13, no. 5 (2017).

Jones, James H. Bad Blood: The Tuskegee Syphilis Experiment. New York: Free Press, 1993.

Klein, Eran, și Judy Illes. “Ethics in Neuroengineering.” Handbook of Clinical Neurology 118 (2013): 251–266.

Klein, Eran, et al. “Brain-Computer Interface-Based Control of Closed-Loop Brain Stimulation.” Brain-Computer Interfaces 3 (2016): 140–148.

Levy, Neil. Neuroethics. Cambridge: Cambridge University Press, 2007.

Lifton, Robert Jay. Thought Reform and the Psychology of Totalism: A Study of “Brainwashing” in China. New York: Norton, 1961.

Marks, John. The Search for the Manchurian Candidate: The CIA and Mind Control. New York: Times Books, 1979.

Moniz, António Egas. Tentatives opératoires dans le traitement de certaines psychoses. Paris: Masson, 1936.

Morley, Jessica, et al. “Regulating Next-Generation Implantable Brain-Computer Interfaces.” arXiv (2025).

Nicolelis, Miguel. Beyond Boundaries: The New Neuroscience of Connecting Brains with Machines. New York: Times Books, 2011.

Nutton, Vivian. Ancient Medicine. London: Routledge, 2004.

Orwell, George. 1984. London: Secker & Warburg, 1949.

Papa Francisc. Fratelli Tutti: On Fraternity and Social Friendship. Vatican City: Libreria Editrice Vaticana, 2020.

Pavlov, Ivan. Conditioned Reflexes: An Investigation of the Physiological Activity of the Cerebral Cortex. Oxford: Oxford University Press, 1927.

Peters, Ted. Playing God? Genetic Determinism and Human Freedom. New York: Routledge, 2002.

Peters, Ted, Robert John Russell, și Michael Welker, eds. Neuroscience and the Person: Scientific Perspectives on Divine Action. Vatican Observatory Publications, 1999.

Pontifical Academy for Life. Rome Call for AI Ethics. Vatican City, 2020.

Pontifical Council for Culture. The Human Person in the Age of Neurosciences. Vatican City: Vatican Press, 2013.

Plato. Timaeus. Translated by Donald J. Zeyl. Indianapolis: Hackett Publishing, 2000.

Prokopenko, Anatoly S. Bezumnaya Psikhiatriya: Sekretnye Materialy o Primenenii v SSSR Psikhiatrii v Karatelnykh Tseliakh. Moscow: Sovershenno Sekretno, 1997.

Racine, Eric. Pragmatic Neuroethics. Cambridge, MA: MIT Press, 2010.

Reiner, Peter B. “Neuroethics and the Problem of Enhancement.” Current Opinion in Psychiatry 17, no. 2 (2004): 97–100.

Rose, Nikolas, și Joelle Abi-Rached. Neuro: The New Brain Sciences and the Management of the Mind. Princeton: Princeton University Press, 2013.

Rubenstein, Joshua, și Alexander Gribanov, eds. The KGB File of Andrei Sakharov. New Haven: Yale University Press, 2005.

Saha, Simanto, et al. “Progress in Brain Computer Interfaces: Challenges and Trends.” arXiv (2019).

Sargant, William. Battle for the Mind: A Physiology of Conversion and Brain-Washing. London: Heinemann, 1957.

Schweiker, William. Dust That Breathes: Christian Faith and the New Humanisms. Oxford: Wiley-Blackwell, 2010.

Shorter, Edward. A History of Psychiatry. New York: John Wiley & Sons, 1997.

Shoaran, Mahsa, et al. “Intelligent and Miniaturized Neural Interfaces.” arXiv (2024).

Snezhnevsky, Andrei V. Schizophrenia: Multiform Symptoms and Progressive Development. Moscow: Meditsina, 1969.

Stahl, Bernd. Responsible Research and Innovation in Neurotechnology. London: Wiley, 2021.

Staniloae, Dumitru. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Vol. 1. București: Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2003.

Szasz, Thomas. The Myth of Mental Illness. New York: Harper & Row, 1961.

Tamburrini, Guglielmo. Brain to Computer Communication: Ethical Perspectives. Oxford: Oxford University Press, 2014.

Topol, Eric. Deep Medicine. New York: Basic Books, 2019.

UNESCO. Recommendation on the Ethics of Artificial Intelligence. Paris: UNESCO Publishing, 2021.

United States Conference of Catholic Bishops. Ethical and Religious Directives for Catholic Health Care Services. 6th ed. Washington, DC: USCCB Publishing, 2018.

van Velthoven, E. A. M., et al. “Ethical Implications of Visual Neuroprostheses.” Journal of Neural Engineering 19 (2022).

van Voren, Robert. Cold War in Psychiatry: Human Factors, Secret Actors. Amsterdam: Rodopi, 2010.

van Voren, Robert. On Dissidents and Madness: From the Soviet Union of Leonid Brezhnev to the Soviet Union of Vladimir Putin. Amsterdam: Rodopi, 2009.

Warwick, Kevin. I, Cyborg. Urbana: University of Illinois Press, 2004.

Waters, Brent. From Human to Posthuman: Christian Theology and Technology in a Postmodern World. Aldershot: Ashgate Publishing, 2006.

Wiener, Norbert. Cybernetics: Or Control and Communication in the Animal and the Machine. Cambridge, MA: MIT Press, 1948.

World Council of Churches. Being Human in a Technological Age. Geneva: WCC Publications, 2016.

World Health Organization. Ethics and Governance of Artificial Intelligence for Health. Geneva: WHO, 2021.

World Health Organization. Mental Health, Human Rights and Legislation. Geneva: WHO, 2005.

World Psychiatric Association. Report on the Political Abuse of Psychiatry in the Soviet Union. Geneva: WPA Publications, 1983.

Wolpaw, Jonathan, și Elizabeth Winter Wolpaw. Brain-Computer Interfaces: Principles and Practice. Oxford: Oxford University Press, 2012.

Yuste, Rafael, et al. “Four Ethical Priorities for Neurotechnologies and AI.” Nature 551 (2017): 159–163.

Yuste, Rafael. The New NeuroRights. New York: Columbia University Press, 2021.

Ziferstein, Isidore. “Psychotherapy in the USSR.” În Psychotherapy East and West, editat de Burton M. Feinberg, 143–179. Boston: Springer, 1975.

Zizioulas, John D. Communion and Otherness. London: T&T Clark, 2006.

Zuboff, Shoshana. The Age of Surveillance Capitalism. New York: PublicAffairs, 2019.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Citește și: VASILE ASTĂRĂSTOAE – Gânduri pentru început de an

Sursa imagine: medtecheurope.org